Poveștile #IuliusGardens în imagini: participă la un concurs de fotografie dedicat și câștigă un iPhone 12 Pro și un workshop cu Sorin Onișor
Proiectul „Poveștile #IuliusGardens în imagini” este o invitație adresată tuturor de a privi în jur, de a ne lăsa fermecați de natura din parcurile IULIUS și de a o transpune în fotografii. Astfel, vă provocăm să ne arătați în imagini care este colțul vostru de natură preferat din Iulius Parc Cluj-Napoca, Palas Iași și Iulius Gardens din Timișoara. Puteți câștiga premii ce vă vor dezvolta și mai mult abilitățile de narator vizual. Însă, până ieșiți la fotografiat, vă lăsăm să pătrundeți în universul grădinilor IULIUS accesând www.iuliusgardens.ro, platforma dedicată parcurilor din proiectele mixed-use de regenerare urbană.
Mereu am fost fascinați de creativitatea fotografiei și de modul în care creează povești uluitoare din simple imagini. Și cum natura din parcurile IULIUS este generoasă nu doar cu cei care caută o oază de liniște în mijlocul orașului, ci și cu fotografii, IULIUS a lansat proiectul „Poveștile #IuliusGardens în imagini”. Astfel,provocăm iubitorii de natură și fotografie să realizeze maximum trei poze, cu telefonul sau aparatul foto, în care să surprindă colțul lor de natură preferat din Iulius Parc Cluj-Napoca, parcul Palas Iași și Iulius Gardens Timișoara. Acestea trebuie postate pe Instagram folosind #IuliusGardens, #iStylero și #IuliusMallCluj, #PalasIasi sau #IuliusTown, în funcție de orașul în care este realizată fotografia. Concursul se încheie pe 15 iulie 2021, iar câte o imagine din fiecare grădină, care respectă conceptul competiției și dă dovadă de creativitate și claritate, va fi premiată.
Cei trei câștigători vor primi câte un iPhone 12 Pro oferit de partenerul iStyle și vor participa și la un workshop despre fotografie susținut de fotograful Sorin Onișor, cel care va și juriza concursul. Îndrăgostit de satul românesc, Sorin Onișor face magie cu aparatul de fotografiat, surprinde cadre fascinante și este pregătit să împartă cu voi cunoștințele acumulate ca fotograf profesionist.
De asemenea, primele 10 fotografii – inclusiv cele premiate, vor fi expuse în format fizic în această vară în Iulius Mall Cluj-Napoca, Atrimul Palas Iași și în Iulius Mall Timișoara. Mai multe detalii despre concurs puteți afla pe www.iuliusgardens.ro/concurs/.
Iulius Gardens este o platformă lansată, recent, și reunește sub aceeași umbrelă povestea Iulius Parc din Cluj-Napoca, parcul Palas din Iași și Iulius Gardens din Timișoara, detalii despre flora ce le înfrumusețează, galerii foto impresionante și evenimente pe care acestea le găzduiesc.
Comunicat de presă
Noutăți de la Iulius Mall Cluj-Napoca aici.