Vino la „Concertul Primăverii”, susținut de Divizia 4 Infanterie ,,Gemina”, în Iulius Mall Cluj!

de | | < 1 Minute

Vino la „Concertul Primăverii”, susținut de Divizia 4 Infanterie ,,Gemina”, în Iulius Mall Cluj!

Un concert de excepție va avea loc în această săptămână în Iulius Mall Cluj, în cadrul căruia vom întâmpina primăvara și le vom sărbători pe doamne și domnișoare. Concertul Primăverii, susținut de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina” Cluj-Napoca, va avea loc în Atrium, miercuri, 6 martie 2024.

Spring Waltz”, „Tango”, „Mulțumesc, iubită mamă”, „Unde dragoste nu, nimic nu e”, „One moment in time” sunt câteva dintre melodiile din repertoriul pe care îl va interpreta Divizia 4 Infanterie ,,Gemina” în Iulius Mall Cluj, în cadrul unui eveniment dedicat doamnelor și domnișoarelor. Concertul Primăverii va începe de la ora 19.00, sub bagheta dirijorului Căpitan Daniel-Florin Munteanu. Invitații speciali sunt: Cristina-Mioara Ioan, profesor la Colegiul de Arte Baia Mare și solistă a Fanfarei Municipale Baia Mare, și Maior Ionuț Suciu, din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”

Cei curioși vor putea să afle mai multe despre o carieră militară, dar și despre programele profesionale disponibile, pentru că în Atrium va fi prezent și Biroul de Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Cluj

Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina” împlinește anul acesta 73 de ani de la înființare. Participarea la evenimente muzicale publice, sărbători naționale, jurăminte militare, zilele unităților militare, la festivaluri, concerte și competiții pe plan național și internațional sunt o parte dintre atribuțiile pe care le-a îndeplinit cu succes de-a lungul celor 73 de ani. 


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.