Muzica trece prin gunoi și ajunge la sufletele oamenilor – concerte inedite la Pata Rât
Mă grăbesc să prind primul autobuz spre Pata Rât. Mă aștept să fie o mare de oameni în Stația Cipariu și să duc o luptă pentru un loc spre groapa de gunoi a orașului. Soarele mă bate în cap dar pașii mă poartă totuși spre destinație și ajung la timp. Pot să număr pe degete oamenii care s-au încumetat să pornească la drum în primele cursele speciale.
Drumul până acolo mă zgâlțâie dar dacă nu ai pe cineva care să o facă pentru tine, atunci când te închizi într-o bulă transparentă, e chiar benefic să ai gropi în asfalt. Am mai fost aici dar parcă de fiecare dată derulează un alt film dramatic. Căldura accentuează lipsurile iar nivelul de trai este în opoziție totală cu numele opulent al cartierului.
Iarba pârjolită de soare și gunoaiele părăsite reprezintă căminul perfect pentru păsările care planează deasupra locației. Însă pentru oamenii care trăiesc aici, nu e nici pe departe căminul ideal. Alungați din oraș în urma unor evacuări repetate, comunitatea de romi cuprinde aproximativ 300 de familii.
Despre comunitatea care trăiește în Pata Rât s-au scris multe, s-au făcut reportaje, proiecții, poze, broșuri lucioase, proiecte îndrăznețe și acțiuni mai mult sau mai puțin intruzive. Nu mulți au însă curajul să aducă un festival lângă o groapă de gunoi. Dar Jazz in the Park a adus muzica în locuri în care și poștașul ajunge greu.
Vorba se răspândește rapid iar oamenii încep să vină la scenă, atrași de ritmurile techno combinate cu sunetele scoate de obiectele de uz casnic (tigăi, oale, vase din metal), stăpânite cu măiestrie de către muzicianul Dario Rossi. Hot Club de Cluj, Taraf de Caliu și Barcelona Gipsy Balkan Orchestra au fost și ei pe scena de la Pata Rât, generând sunete numai bune de dansat și lăsat grijile în urmă.
Segregarea așezării urbane de aici nu dispare prin câteva acorduri muzicale însă integrarea locuitorilor în evenimente precum acesta, este un pas mare într-o direcție promițătoare. Copiii de aici au o sclipire în ochi pe care nu o văd prea des în oraș. Mă las atrasă în jocul lor și le răspund zecilor de întrebări pe care le au pentru mine. Corpurile lor mici par încercate de greutăți mari însă asta nu-i oprește să alerge pe câmp, să danseze și să se bucure de evenimentul muzical.
Părul meu lung nu scapă neobservat de câteva fetițe care își manifestă dorința să-l atingă, miroase și împletească. Mă integrez ușor printre ele și le cuceresc cu mâzgâliturile mele pe niște foi A4. Pentru ele sunt doamna cu părul lung care desenează frumos. Mă roagă să le desenez flori, copaci, case și să le personalizez numele. Pun inimioare pe i-uri iar asta le încântă și mă răsplătesc cu zâmbete sincere.
Unora le e poftă de suc, alții sunt doar însetați de apă sau poate de un trai mai bun. Îi văd deranjați de aparatele foto și reporterii care au venit să surprindă pulsul petrecerii. Demnitatea este un cuvânt care cu greu își mai găsește loc în dicționarul nostru însă pentru ei e important să nu profite nimeni de ei.
Pe măsură ce soarele își pierde din intensitate, autobuzele devin tot mai neîncăpătoare. Tot mai mulți oameni apar la eveniment, îmbrăcați de festival, elegant sau sport, încep să zumzăie în jurul scenei. Turnul Babel își poate face apariția aici căci limbile străine vorbite, culoarea pielii, a ochilor sau oricare alte diferențe individuale se diluează acolo unde muzica vindecă preconcepții.
Am plecat pe la 7. Le-am scris fetițelor și numele meu pe foaie. Nu știu dacă o să mă țină minte, am fost doar un episod din viața lor plină de puncte culminante și un deznodămând ușor de intuit. Dar o să țină minte festivalul și toți “musafirii” care au venit la cea mai tare petrecere.
După un duș cu apă mai mult rece, adorm instant. Sunt conștientă de puterea cuvintelor însă muzica eclipsează orice epitet, metaforă sau comparație aș încerca eu să fac pentru a descrie un sentiment. Inspirațional e cuvântul principal pentru a descrie concertul din Pata Rât. Mai avem mult de muncit pentru a integra în comunitate toate categoriile defavorizate însă cred că pășim în direcția potrivită. Să lăsăm muzica să ne inspire mai departe!
