Compania Iulius lansează o platformă ce reunește acțiunile educaționale și inițiativele sociale realizate pentru comunitate

de | | < 1 Minute

Compania IULIUS lansează platforma www.iuliusincomunitate.ro. Site-ul reunește acțiunile și evenimentele realizate în ultimii zece ani pentru dezvoltarea comunităților în care sunt prezente proiectele companiei. Totodată, platforma are rolul de canal principal de comunicare al viitoarelor inițiative de responsabilitate socială în domeniile mediu, comunitate și educație.

Noua platformă ilustrează misiunea companiei IULIUS de a contribui la consolidarea comunităților puternice. Pe lângă rolul său de dezvoltator de proiecte imobiliare de anvergură, IULIUS se implică activ în organizarea și încurajarea de evenimente, proiecte și acțiuni de responsabilitate socială.

Toate inițiativele companiei, din ultimii zece ani, se regăsesc pe platforma www.iuliusincomunitate.ro, structurate pe trei mari direcții: „Educație”, „Mediu” și „Comunitate”. Cele trei categorii reprezintă domeniile în care IULIUS se implică și au impact în societate, prin proiectele sale inovative.

Prima categorie include acțiunile educaționale, care încurajează cunoașterea sub toate formele sale și sprjină tinerele talente, precum: expoziții interactive, proiecte de inventică și robotică, târguri de oferte educaționale, vizite „Școala Altfel”, programe de internship etc.

La capitolul „Mediu”, compania IULIUS este implicată în acțiuni de împădurire, ecologizare, campanii de conștientizare etc. Totodată, în toate clădirile de birouri construite în țară, implementează strategii și dotări specifice „proiectelor verzi”, cum ar fi stații de încărcare pentru mașinile electrice, parcare pentru biciclete și amenajare de dușuri pentru cei care vin la birou cu acest mijloc de transport, colectare selectivă a deșeurilor și altele.

În secțiunea „Comunitate” sunt incluse manifestările culturale, campaniile sociale și alte evenimente organizate sau găzduite, care constituie oportunități de calitate pentru petrecerea timpului liber.

Pentru mai multe detalii, vizitați www.iuliusincomunitate.ro!