Colin’s: Compoziții care-ți cad bine
Colin’s este locul cel mai plăcut în care-ți poți întâlni prietenii, pub-ul în care ești servit cu preferințele tale în ale gastronomiei și nu numai.
Mai deunăzi mi-am dat întâlnire cu o amică în Colin’s. Bateria telefonului mi se descarca și o așteptam panicată să nu înțeleagă cumva ca am anulat înțelegerea. Foarte amabili barmanii m-au ajutat și mi-au găsit un încărcător pentru a putea lua legătura și a informa prietena că rămâne cum am stabilit.
Pe timpul așteptării, am servit niște „tapas”, bunătăți de felii-baghetă cu pesto de roșii uscate, prosciuto crudo si rucola, cu pesto verde si pui, cu ulei aromat si somon afumat, cu pesto verde si brânză de capră. M-am înfruptat cu mare avânt, fiecare felie purtându-mă într-o simpatică drumeție culinară.
La o masă învecinată, s-a așezat o familie frumoasă, mama tata și două fetițe de grădiniță, familiarizați după gesturi cu localul. S-au făcut comozi, iar un ospătar le-a luat comanda. Nu dupa mult timp pe masa lor au fost aduse farfurii albe, încăpătoare, din care zâmbeau niște paste „home made” foarte arătoase. Cu multă poftă, fetițele s-au și apucat de treabă, răpunând una câte una pastele țanțoșe.
Între timp prietena mea a intrat și ea la Colin’s. Ne-am salutat, ne-am îmbrățișat, iar un spațiu atât de primitor ne-a făcut să uităm de toate pentru o vreme. Eram doar noi și poveștile noastre fără sfârșit.
Am servit deja gustarea obișnuită, dar am găsit pretextul de a zăbovi, desfășurând o ședință foto. Nu ne-a privit nimeni descurajator, deși suntem femei în toată firea. Fiecare era prins cu ale lui sau poate că în Colin’s nu există prejudecăți.
În Colin’s te întâmpină un aer interesant care te face să te simți în largul tău. Acest sentiment e creat de compozițiile din farfuriile de pe mese, dar și de compozițiile care atârnă pe pereții pub-ului. Un candelabru din ceainicuri de porțelan îți dă lumina caldă. Paletele de tenis te fac ușor precum o minge de tenis. Casca de motocliclist infuzează în inima ta aventura, iar cea de scrimă, curajul și imboldul de a renunța în a mai fi laș, în primul rând cu tine.
O lucrare de artă ce ar putea fi intitulată „masa după mâncare” stă în cui, în verticală. Tacâmuri, farfurii, cești murdare și resturi de mâncare stau la grămadă fără a fi nimeni intrigat de ce nu se curăță totuși masa. Este un fel de „hai să nu fim tot timpul serioși, avem nevoie și de momente de respiro”. Avem nevoie de momente în care ne întâlnim cu prieteni vechi, într-un local drag.
Pentru spațiul acesta „drag” lucrează echipa de la Colin’s care pregătește în această toamnă meniuri speciale. <<Încercați bunătățile de la noi: „Supă cremă de broccoli”, „Supă de midii”, „Chifteluțe cu dovlecel”, „Parmiggiana chic”, „Fish ‘m’ chips”, „Sarde in Saor”, „Spaghetti cu midii”, „Tagliatele cu ragu”, „Pizza baby Margherita”, „Chicken burger”, „Ossobuco alla milanese”, „Brasato di manzo al vino rosso”, „Cesar Salad”, „Rulada de pizza” sau „Tarta de ciocolată si pere”. >>, ne invită echipa Colin ‘s.
Tia Sîrca
redactor Cluj.com