Cobzality lanseaza “Paparuda 2.0”- primul proiect de electro world music din Romania
La trei ani de la infiintare, trupa Cobzality a lansat primul album de electro-world music din Romania, “Paparuda 2.0”, material care este distribuit in toate magazinele digitale importante din intreaga lume si sub forma de digipack in diverse magazine din tara.
Impletind elemente de folclor autentic cu sound-uri avangardiste indraznete, albumul “Paparuda 2.0” – scos sub egida casei de discuri Universal Music Romania – contine 13 cantece inedite, fiind caracterizat de cei trei membri Cobzality drept “un posibil brand muzical de tara”.
Cobzality este proiectul muzical fondat in 2012 de doi dintre fostii membri Sistem, Florin Romascu si Robert Magheti, carora li s-a alaturat, ca solist vocal, Bianca Purcarea. Pentru realizarea albumului, cei trei artisti au imbinat instrumente traditionale precum cobza, caval, nai, fluiere si taragot cu sunete electro si elemente ambientale.
Cobzality isi doreste sa reactiveze spriritul si identitatea muzicala a romanilor prin cele 13 piese incluse pe album, printre care se afla si colaborarea cu Silviu Pasca pentru “Hai Acasa!”. Mai mult, cel care a ascultat in avanpremieră cateva dintre piesele incluse pe albumul “Paparuda 2.0” a fost chiar celebrul designer, pasionat totodata si de DJ-ing, Karim Rashid, artistul egiptean fiind impresionat de sound-urile si combinatiile inedite de genuri si stiluri muzicale propuse de Cobzality.
Link album “Paparuda 2.0” pe iTunes: http://umusic.ly/paparuda2.0.iTunes
Link album “Paparuda 2.0” pe Deezer: http://umusic.ly/paparuda2.0.deezer
Florin Romascu este unul dintre membrii fondatori ai trupei Cobzality. El canta la pian de la 5 ani si studiaza percutia de la 13 ani, bifand, intre performantele sale, locul 3 la Eurovision alaturi de colegii de trupa de la Sistem (2005), sute de concerte nationale si internationale, precum si schimburi de experienta, excursii de studiu si traininguri de perfecționare în tehnica, ritmurile și traditiile din India, Egipt si Ghana. Legat de acest proiect, in care si-a investit toata energia artistica, Florin marturiseste: “E o provocare fantastica sa pornesti la drum cu un stil muzical care nu exista in Romania. La fel a fost si cu Sistem”.
Vocea trupei, Bianca Purcarea, completeaza: „Cobzality m-a orientat către un colțișor din mine pe care, dacă l-aș privi de un infinit de ori, de tot atatea ori îl voi redescoperi diferit, mai profund, mai al meu. Același e efectul pe care ni-l dorim asupra publicului nostru!”
Bianca Purcarea a trait si ea emotiile Concursului Eurovision, insa in Norvegia, cantand ca backing vocals in echipa Paulei Seling, in 2010. Petrecandu-si toata copilaria prin festivaluri de muzica atat in Romania, cat si in alte tari europene, frumoasa artista s-a facut remarcata publicului larg tot in cadrul unui concurs, de data aceasta la “X Factor”, care i-a convins totodata si pe cei doi membri fondatori Cobzality sa decida ca Bianca este cea mai potrivita voce pentru ceea ce isi doresc ei sa transmita prin acest proiect inedit.
Robert Magheti are si el un istoric profesional impresionant. Dupa ce, in copilarie, a studiat arta, a continuat mai apoi cu “Academia de Muzica Gheorghe Dima” din Cluj, unde a fost coleg cu celalalt membru fondator al trupelor Sistem si Cobzality, Florin Romascu. Pasiunea pentru percutie l-a facut sa se implice in numeroase proiecte, de la numeroase olimpiade si concursuri, de unde se intorcea intotdeauna cu trofee si diplome, la spectacole educative de jazz simfonic, muzica de film si musical-uri precum “Rebecca”, la Teatrul National de Opereta “Ion Dacian” din Bucuresti. “Primul album Cobzality este aici! Descrierea ar fi luuungă… Pe scurt, este un fel de capitolul 2 al vieții mele!”, declara Robert.
Mix & master album: Victor Mihailescu @Infinity Studio
Hair styling: Salon Fason
Styling: Mihher
Concept & Imagine: Neverland Place