Să descoperim comuna Mănăstireni
În satele din comuna Mănăstireni, tinerii voluntari din cadrul proiectului Clujul Văzut Altfel au avut ocazia să stea de vorbă cu localnici trecuți prin viață: fostul învățător al școlii din Mănăstireni, familii și săteni din Bica și Bedeciu, preotul din Bedeciu (apicultor, deopotrivă). Fărâme din poveștile lor de viață sunt redate în cele ce urmează. Pe alocuri, adăugăm informații despre aceste sate, în speranța că vor deveni, și pentru voi, mai mult decât toponime sau localități „în treacăt”.
Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel, desfășurat în perioada 2014 – 2016. Le mulțumim voluntarilor noștri Alexandra Drăgan și Victor Motogna pentru implicarea, entuziasmul și munca depusă la momentul respectiv. Fiind vorba de un proiect în continuă dezvoltare, dacă doriți să contribuiți la ilustrarea unui portret cât mai complet al acestor localități, ne puteți scrie un e-mail » [email protected].
Fostul învățător din satul Mănăstireni
Ne-am întâlnit în Mănăstireni cu Bálint Arpád, fost învățător al școlii din localitate – care, în momentul de față, este o școală primară și gimnazială. Fostul învățător avea 89 de ani la momentul întâlnirii noastre (n.r. în 2014).
Ne-a povestit cum s-a schimbat, de-a lungul anilor, conducerea școlii. Între anii 1944-1948, exista în Mănăstireni o școală maghiară separată. După Reforma Învățământului, doar clasele I-IV au rămas separate, urmând ca după anul 1958, să mai rămână doar o secție în cadrul școlii române (au pierdut dreptul de a alege un director separat pentru copiii maghiari).
Ne-a spus apoi câte puțin din povestea lui. Fostului învățător îi plăcea, în tinerețe, să joace fotbal. A participat la campionate de fotbal, aveau o echipă bună în Mănăstireni, aveau echipament, iar pentru teren, au nivelat cu un buldozer terenul din curtea școlii. De asemenea, domnului Arpad îi plăcea foarte mult să meargă la pescuit. Uneori, parcurgea și câte 30-40 de kilometri distanță pentru a se îndeletnici cu această activitate!
Nota redactorului: Dacă ajungeți în Mănăstireni, vă recomandăm o oprire la Biserica Reformată-Calvină, un valoros monument religios și istoric, ce datează încă din secolul al XIII-lea. Un element deosebit este ceasul solar al bisericii. Acesta se află pe fața sudică a turnului, încadrat de două sculpturi: una îl reprezintă pe Arhanghelul Mihail ucigând balaurul, iar cealaltă pe Melusina sau „fata-pasăre” (Madárleány), o tânără care alăptează doi șerpi. Fata-Pasăre este o sculptură unică în Transilvania, având o simbolitistică precreștină, cel mai probabil. Ușa bisericii datează înainte de anul 1241! Tavanul și mobilierul de lemn pictat sunt din secolul al XVIII-lea, amvonul fiind realizat de maestrul David Șipoș în 1724. Biserica adăpostește mai multe obiecte de patrimoniu: clopotul mare, o cană din cositor (potir pentru bărbați), un potir pentru femei, o farfurie pentru pâine, o farfurie din cositor, un potir pentru bolnavi, unele datând din secolul al XVIII-lea, altele din secolul al XIX-lea.
După cei doi ani de armată, a fost repartizat ca învățător în satul Mănăstireni. Aici s-a căsătorit și are trei copii – unul dintre ei locuiește în Târgu Secuiesc, altul este pensionar, în Huedin, iar fiica sa locuiește, de asemenea, în Huedin. Casa lui, în care am fost invitați și noi pentru a purta această discuție cu dânsul, este construită chiar de el, din salariul de profesor de la vremea respectivă, completat de ajutorul venit de la stat pentru profesori.
În meseria sa, îi plăcea să se ocupe în detaliu de copii. Cu mândrie, ne-a spus că simte că și-a făcut foarte bine datoria de-a învăța copiii cum trebuie. În 1951, a participat la un curs de limba română, în Aiud, unde au fost chemați toți învățătorii pentru a fi puși la curent cu noua programă școlară. În acea perioadă, avea 9 elevi în clasă. Nu le-a predat după manuale, ci le-a predat din caietul lui, unde avea toate informațiile despre noua programă școlară despre care a învățat la Aiud. I-a învățat pe elevii maghiari să conjuge verbele în limba română (știau timpul și persoana verbelor din orice text). Când au avut o inspecție, copiii l-au impresionat pe inspector cu toate cunoștințele lor. Nu se aștepta să fie atât de pricepuți. Știau mai multă gramatică decât elevii de la școala română! De altfel, de-a lungul vieții sale, domnul Balint Arpad a primit foarte multe diplome. Este cel mai mândru de o decorație primită de la Societatea Pedagogilor Maghiari din România.
La sfârșit de an, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, fostul învățător se ocupa de promovarea culturii la nivel local. Îi plăcea să pregătească spectacole și serbări cu oamenii din sat, în special cu elevii săi și copiii din sat, bineînțeles. I-a învățat foarte multe piese, atât pe maghiari, cât și pe români. Cea mai importantă era serbarea de Revelion, care ținea aproximativ trei ore, era alcătuită din 17 piese și era susținută în mai multe sate din zonă.
Nota redactorului: Imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, localitatea a avut o viață culturală efervescentă. A fost înființat pe-atunci primul cor bărbătesc, la voci egale, în limbile română și maghiară. În 1961, în Mănăstireni se înființa taraful de muzică populară, care avea în jur de 15-18 membri, de la vioriști, acordeoniști și toboșari, până la interpreți la muzicuță și țambalagii. Sub îndrumarea preoților și dascălilor, activitățile culturale au fost îmbrățișate de comunitatea locală maghiară de-a lungul anilor. Încă de la începutul secolului XX, se jucau în Mănăstireni piese populare de teatru, obiceiul fiind păstrat până la sfârșitul anilor 1980. După cum au aflat și voluntarii proiectului „Clujul Văzut Altfel”, spectacolele de Anul Nou ocupau un rol deosebit pentru comunitatea maghiară din zonă.
În satul Mănăstireni, și-a amintit fostul învățător, a fost filmat și un film, în urmă cu mai mulți ani. Filmul spunea povestea unui tânăr doctor veterinar, care își începe cariera în România, și o continuă în Ungaria, la Budapesta. Încântat că a reușit să vadă camerele de filmat în sat, domnul învățător era convins că apare într-o scenă, având în vedere că se afla pe străzile pe care se filma la momentul respectiv.
Nota redactorului: În Mănăstireni, în perioada comunistă, încă din anul 1952, a funcționat un cinematograf sătesc (până în 1985). Filmele rulau de două ori pe seară.
În Muzeul din Mănăstireni putem găsi costume populare, farfurii și ulcioare pictate manual, perne de pat cu fețe cusute manual, un pat înălțat, plin cu astfel de perne, soba și lada de zestre, cizme vechi, negre, pentru costumul popular, fierul de călcat etc. Casa care adăpostește muzeul este una veche, salvată de la dărâmare pentru a fi transformată într-un muzeu al comunei.
Familia Bâlc din satul Bica
În Bica, am întâlnit o familie tare simpatică: am avut ocazia să stăm de vorbă cu Nicolae și Floare Bâlc, ambii născuți aici, în localitate.
De la domnul Bâlc Niculae, strigat și Iosif Acercești, am aflat că în sat au rămas aprox. 60 de familii, dar toți „oameni bătrâni”, fără tineri. Ne-a spus că cel mai mult se cultivă, în zonă, cartofi, mălai, grâu și roșii. Din tinerețe, până a ieșit la pensie, domnul Bâlc a lucrat la Romtelecom, la filiala din Huedin, alături de mulți alți oameni din sat. Tot de la dânsul am aflat că cele mai întâlnite nume din zonă sunt Brăica, Roșca și Huțgoi.
Chiar dacă s-a născut în Bica, doamna Bâlc a făcut școala cu internat în alt loc. Ne-a spus că îi place să trăiască în mediul rural. În tinerețe, profesia dânsei era cusutul. Cosea plase, sacoșe din rafie, țesea la război (de altfel, deține un război vechi, din fier). Într-o vreme, a fost nevoită să meargă în Ploiești și în București pentru a-și vinde marfa mai bine. S-a întors însă în satul natal. Atât ea, cât și soțul ei, iubesc și apreciază munca. Au trei copii, și pe toți trei i-au încurajat, încă de mici, să învețe și să se descurce cu propriile lor puteri. Ne-au povestit despre fiul lor, Daniel, de care sunt foarte mândri pentru că și-a luat doctoratul în America și acum duce o viață frumoasă: „Are o casă atât de frumoasă, ca lorzii Angliei!”.
Nota redactorului: Biserica din lemn din Bica a fost construită de Nicolai Rar în anul 1765, din bârne de stejar și blăni din lemn de brad pentru bolți și tavanul pronaosului. Poartă hramul „Înălțarea Domnului”. Picturile interioare datează din 1774 și au fost realizate de Simion Silaghi-Sălăjeanu, renumitul pictor muralist și pictor de icoane pe lemn din Transilvania. Biserica este renumită și pentru icoana triptic (icoană-obiect de cult deosebită, alcătuită din trei panouri) păstrată de la biserica precedentă (din secolul al XV-lea!). La nivel național, icoana triptic de la Bica ocupă un rol important, dintr-o perspectivă artistică și istorică. În prezent, aceasta se află la Muzeul Național de Artă al României.
Preotul din Bedeciu – apicultor
Ne-am întâlnit în Bedeciu cu domnul Neag Stelian, preot la Biserica „Înălțarea Domnului”. Construită în stil brâncovenesc, biserica are patru turnulețe – un simbol al dreptului de judecată pe care aceasta îl avea. Geamurile sunt sculptate din blocuri de piatră, cu elemente arhitecturale detaliate și complexe. Este una dintre puținele biserici care are tavanul drept.
În interior, putem admira fresca, pictată în 1991, precum și Sfânta Masă, construită din două blocuri mari de piatră. Din exterior, poate fi observată o zonă boltită, însă în interior peretele este drept. Se spune că, mai demult, acolo se făcea botezul copiilor, însă nu se cunoaște motivul real al boltirii.
Nota redactorului: Biserica „Înălțarea Domnului” din Bedeciu a fost construită în anul 1350, în stil gotic, din piatră și mortar. Inițial, turnul înalt era acoperit cu șindrilă, astăzi este acoperit cu tablă. De povestea acestui lăcaș de cult se leagă destinul unei cărți valoroase: „Cazania lui Varlaam”, care a ajuns în anul 1696 în Bedeciu, iar localnicii s-au atașat de ea. În prezent, cartea este adăpostită la Biblioteca Centrală din București.
Alături de biserica ortodoxă, despre care ne-a povestit domnul Neag, în sat mai putem găsi o biserică baptistă și una penticostală.
Pe lângă activitatea sa de preot în trei sate, domnul Neag este apicultor. Are destul de multe albine, spune dânsul, iar pentru întreținerea lor folosește un sistem de stupi american.
Nota redactorului: În apropiere de Bedeciu, cam la 2,5 km distanță de vatra satului, pe malul drept al Căpușului, se afla Cetatea Bedeciu (sau Cetatea Medievală de la Bedeciu). Înălțată în Evul Mediu, cetatea avea un zid de piatră și două șanțuri, în timp ce una dintre laturi era apărată natural, datorită versantului prăpăstios. Istoricii sunt de părere că, cel mai probabil, Cetatea Bedeciu era un punct de strajă, cu rol de apărare și control asupra accesului în Defileul Căpușului, În prezent, identificarea vechii cetăți pe teren este aproape imposibilă, urmele fiind prea vagi pentru a fi observate de cei care ajung în zonă.
Cusut, tradiții și amintiri
Ne-am dorit să mai aflăm povești de viață și ne-am bucurat să întâlnim în Bedeciu încă o doamnă tare drăguță, căreia îi place cusutul. Timp de 30 de ani a cusut plapume, dar acum nu prea mai face acest lucru: majoritatea oamenilor își cumpără pilote din marile magazine, iar afacerea dânsei nu mai are succes. Chiar când am ajuns noi la ea, cosea o ie pentru un costum național (de altfel, le și vinde).
În tinerețe, torcea lâna pe care o folosea pentru plapume și pentru alte lucruri; aproape fiecare familie avea un război de țesut acasă, pe care îl folosea destul de des. Am aflat, de asemenea, cum era viața sa când era tânără. Fetele stăteau seara la șezătoare, purtau rochii lungi, care le acopereau genunchii. Fetele și băieții obișnuiau să se întâlnească seara, să joace „roata”, să pregătească vin sau porumb fiert și să joace jocuri în șură. Când erau mai mari, dansau chiar și tangouri în șură! La aceste întâlniri, erau mereu prezente și mamele fetelor, care stăteau la petrecere până târziu, și apoi își conduceau fetele acasă.
Pe de altă parte, în fiecare zi, cineva trebuia să se ocupe cu „mersul la vaci”, o muncă nu tocmai plăcută, de care tinerii mai încercau să scape. Totuși…
„Era mai frumos atunci, am trăit o copilărie fără așa de multe griji”, ne-a mai spus.
Articol realizat de Alexandra Drăgan
Fotografii realizate de Victor Motogna
Editare și corectură: Iulia Marc, redactor-șef Cluj.com
