Clujul înflorește pe zi ce trece – Strada Potaissa plină de culoare și arome

de | | 2 Minute

Clujul înflorește pe zi ce trece – Strada Potaissa plină de culoare și arome

E luni dar asta nu mă sperie. Deschid entuziasmată calendarul de evenimente și îmi aleg următoarele ținte, de unde cred că voi pleca cu un  bagaj emoțional mai bogat. Azi e despre flori așa că am emoții. Nu știu dacă sunt cea mai potrivită persoană pentru a descrie un eveniment în care ele sunt vedetele. Dar mă aventurez totuși în fortăreață și ajung la poalele zidului cetății care pare că a înflorit.

Drumul până acolo e pietruit iar asta mă transportă deja în poveștile din cărțile prăfuite. Zidul cetății se ridică falnic spre cerul azuriu și ține umbră celor care poposesc aici. Normal că nu am avut răbdare să fie aranjate toate standurile cu flori așa că am început să explorez zona.

La fel ca mine, au mirosit evenimentul și alți fotografi și reporteri care au venit să celebreze redarea comunității într-un mod inedit, a străzii din zona vechiului zid al cetății. Am parcurs strada de două ori, neștiind cum să îmi organizez câmpul vizual pentru a acoperi toate atracțiile.

Mă plimb în tăcere și apăs des butonul care are puterea să imortalizeze momente. Zâmbetele zburdă în stânga și în dreapta iar mirosurile plăcute trec de zidul cetății. Oamenii sunt precum albinele, roind și lucrând la un puzzle mare pe care îl vom putea admira în perioada 19-25 iunie.

Îmi cumpăr lavandă și strâng regretele în buchețele mici. Trebuia să îi cumpăr flori mai des sau măcar să îi trimit poze din toate locurile frumoase pe care încă le descopăr în Cluj. Mamele merită să le răpești toate florile din lume, să le înstrăinezi de rădăcinile care le țin în siguranță și să le torni apă cu porția în vaze transparente.

Dar mie mereu mi-au plăcut florile sălbatice, poate pentru că miros a libertate. Aici însă am văzut zeci de specii care m-au făcut să înțeleg de ce e plin internetul de citate și poze cu flori. Gingașe, culorate și parfumate, florile sunt o reprezentare vie a frumosului. În toate formele și culorile, cu mirosuri delicate sau puternice, sălbatice sau “domesticite”, plantele își găsesc numeroase întrebuințări în viețile noastre: în medicină, religie, ca sursă de hrană, ca decorațiuni, romantism sau în scop ritualic.

Motivele florale sunt preluate peste tot: de la textile, la afișe, reviste, tatuaje, grafitty și mâncare. Unele flori ne încântă nu doar simțul estetic ci ne poartă în adevărate călătorii olfactive, ce accesează amintiri plăcute despre locuri, persoane și întâmplări fericite din viața noastră.

Orașele se întrec în decorarea principalelor artere cu flori, care mai de care mai somptuoase. Semnificația acestora poate fi la fel de complexă ca și numărul vast de specii existente: iartă-mă, mulțumesc, te iubesc, însemni mult pentru mine sau mi-e dor de tine.

Cu siguranță că viața noastră ar fi mai anostă fără flori. Prezente în fiecare moment, florile cer puțin dar oferă atât de mult! Clujul înflorește pe zi ce trece iar mie îmi place tot mai mult parfumul lui. Așadar, zilele astea e musai să vă poarte pașii pe Strada Potaissa!

Loredana Giță, redactor Cluj.com