ClujBike – 3.500 de carduri noi pentru sistemul de bike sharing din Cluj

de | | < 1 Minute

3.500 de carduri noi eliberate pentru ClujBike – sistemul de bike sharing din Cluj

Începând cu data de 1 august 2019, Primăria va elibera 3.500 de carduri noi pentru sistemul de bike sharing din Cluj. Cardurile se vor elibera la ghișeele registraturii generale și la ghișeele primăriilor de cartier.

Foto: Alexandru-Arthur Filimon

3.500 de utilizatori inactivi, deci 3.500 de noi carduri eliberate

Decizia vine în urma rapoartelor din aplicația de gestiune a sistemului ClujBike. Conform acestor rapoarte, până în prezent, 3.500 de beneficiari nu au utilizat de fapt niciodată sistemul, de la emiterea cardului până la data actuală. Așadar, sistemul poate fi suplimentat cu alte 3.500 de carduri care vor fi alocate solicitanților.

Din aceleași rapoarte reiese faptul că până în prezent, sistemul de bike sharing a fost utilizat pe 2.539.853 de trasee. Un traseu = o deplasare a unei biciclete dintr-un punct al orașului în altul.

Cum poate fi obținut un card de utilizator?

Cei care doresc să obțină un astfel de card, trebuie să se prezinte la ghișeu și să îndeplinească următoarele condiții:

  • să prezinte actul de identitate;
  • să semneze un contract cu administratorul sistemului;
  • să dețină și să furnizeze o adresă de e-mail validă și un număr de telefon personal » acestea vor fi utilizate în procesele de comunicare dintre beneficiar și furnizor.

Detalii despre stațiile de biciclete, condițiile de utilizare și modalități de comunicare a sesizărilor pot fi găsite pe www.clujbike.eu.