Cluj Bike: clujenii vor putea închiria gratuit biciclete!

de | | 2 Minute

Cluj Bike: clujenii vor putea închiria gratuit biciclete!

Cluj Bike, proiectul de bike-sharing ce vine în întâmpinarea clujenilor care doresc să se deplaseze cu bicicleta, a intrat în faza de testare. În lunile septembrie și octombrie, peste 100 de voluntari vor avea acces la bicicletele aflate deja în cele 20 de stații funcționale momentan.

„Sunt 250 de biciclete care au intrat în testare, sunt 20 de staţii pe care se operează şi scopul acestui program pilot în care sunt implicaţi 150 de voluntari este acela de a vedea cum funcţionează, ce dificultăţi, ce probleme apar şi de a-i ruga pe toţi participanţii la trafic, pietoni, biciclişti, şoferi, să aibă înţelegere unii faţă de alţii, să coexistăm , pentru că peste tot în lume trăim doar prin înţelegere şi responsabilitate. Bicicleta reprezintă un mod de viaţă pentru foarte mulţi oameni şi trebuie să acceptăm acest lucru şi să încurajăm transportul alternativ”, a declarat primarul Emil Boc, la Napoca FM.

După o lungă perioadă de contestații, probleme tehnice și alte lucrări suplimentare care au intervenit pe parcurs, proiectul este în sfârșit pus în funcțiune pe străzile Clujului.

În urma perioadei de testare, vor fi activate un total de 50 de stații de bike-sharing (43 stații în Cluj-Napoca, 4 stații în Florești și 3 stații în Apahida) care le vor permite doritorilor să se deplaseze cu bicicleta, pe baza unui card emis la cerere. Bicicletele vor putea fi ridicate și depozitate în stații doar cu ajutorul acestui card, sistemul fiind gestionat de servere aflate la Primăria Cluj-Napoca. Cardul poate fi solicitat online și ridicat apoi de la sediul primăriei sau solicitat direct la ghișeu.

Odată închiriată, o bicicletă va putea fi utilizată gratuit timp de oră – interval de timp suficient pentru a te deplasa de la o stație la alta, ulterior fiind percepute taxe suplimentare (ex. 2 lei pentru depășirea timpului cu 30min, 4 lei pentru o oră în plus etc). Regulamentul poate fi consultat în întregime pe site-ul Cluj Bike: clujbike.eu/regulament/

De asemenea, site-ul proiectului pune la dispoziția utilizatorilor o hartă interactivă care permite vizualizarea stațiilor și obținerea unor informații în timp real despre numărul de biciclete disponibile sau despre numărul locurilor goale (pentru cazul în care se dorește depozitarea unei biciclete): portal.clujbike.eu

cluj bike sharing inchiriere gratuit

Cluj Bike propune utilizarea bicicletelor ca mijloc de transport alternativ, într-un oraș aflat în continuă expansiune și dezvoltare, unde nevoia de fluidizare și chiar reducere a traficului auto se face resimțită tot mai mult. Concluziile la care vor ajunge voluntarii în urma celor două luni de testare a sistemului vor duce la eventuale modificări în regulament sau în implementarea pe teren a proiectului.

Pentru mai multe detalii despre Cluj Bike, harta stațiilor, regulament, întrebări frecvente și informații utile, accesați site-ul proiectului Cluj Bike: clujbike.eu

cluj bike sharing inchiriere gratuit