O scurtă plimbare prin Cheile Baciului
De Cheile Baciului ne-am îndrăgostit înainte ca întreaga țară să intre în stare de urgență. Fără a fi spectaculoase, cheile acestea, aflate la o aruncătură de băț, la doi pași de Cluj, cum ne place nouă să spunem, au un caracter tranzitoriu, căci te poartă de la agitația cotidiană și urbană, la sălbăticie și liniște.
Aflate la nord-vest de mult mai faimoasa pădure Hoia, Cheile Baciului sunt incluse într-o arie protejată de interes național, fiind străbătute de Pârâul Valea Lungă și de Pârâul Valea Popești.
Cum puteți ajunge în Cheile Baciului?
La prima noastră vizită, le-am găsit pe calea ușoară: urmând indicațiile Google Maps. Dacă tehnologia dă chix, lăsăm câteva indicații: de pe Calea Baciului, imediat după Napolact, faceți pe prima stradă la stânga. Apoi, la sensul giratoriu, țineți tot în față, pe drumul care vă va trece, în curând, calea ferată. După ce ați trecut calea ferată, veți coti la dreapta (în față e blocat, oricum), iar apoi la stânga pe strada Cheile Baciului. De aici, teoretic e ușor, urmăriți și indicatoarele spre situl arheologic Baciu.
Ajunși în zonă, am parcat mașina și ne-am pornit la pas domol pe drum. Fără grabă, fără griji. Cheile se află la aproximativ 8 kilometri distanță de centrul Clujului. Probabil de aceea le-am simțit ca pe un minunat spațiu de tranziție: conștientizezi încă ce lași în urmă, „ruptura” nu se produce imediat, însă pe măsură ce înaintezi și petreci mai mult timp în zonă, te deconectezi.
Noi am mers la pas pe drumul principal, paralel cheilor, până în capătul acestora (conform hărții) și abia apoi am părăsit drumul, pentru a ne îndrepta spre ele. Poate pentru că simțeam nevoia să prelungim plimbarea…
Cheile Baciului sunt chei săpate în calcare eocene și, deși nu sunt nici foarte lungi (abia ajung la vreo 500 de metri), nici foarte spectaculoase (să nu aveți așteptările clasice, nu seamănă deloc cu ce găsim în Cheile Turzii, Cheile Turenilor sau Cheile Borzești), ele au totuși o deosebită importanță geologică, datorită stâncăriilor, paleontologică, datorită depozitelor fosilifere, dar și botanică, datorită pădurilor în amestec pe care le putem găsi aici, vegetației de stâncă și diverselor tipuri de ierburi.
Pe măsură ce vă apropiați de versantul stâncos, cu roci fosilifere, poteca se despică – puteți să continuați, să țineți poteca de jos, sau puteți urca deasupra formațiunii de pământ.
De jos, veți avea această perspectivă:
Iar de sus, puteți admira marginea pădurii și împrejurimile. Noi am avut norocul și bucuria ca, stând în liniște, fără să facem mișcări bruște, să zărim câteva căprioare în mica pădurice aflată deasupra versantului. În fotografii, nu am reușit să le surprindem, însă – un motiv în plus să revenim.
Ați vizitat Cheile Baciului? Dacă da, așteptăm cu drag părerile voastre despre zonă (și fotografii) și vă recomandăm să nu vă rezumați la chei, ci să vă continuați plimbarea pe drumul de la baza lor, pentru a vă pierde cu totul în liniștea și zgomotele naturale ale pădurii.
