Cercul Întreg, o sărbătoare prin muzică la nivel de comunitate

de | | 6 Minute

Cercul Întreg, o sărbătoare prin muzică la nivel de comunitate

„Uneori, nu contează la ce ești bun, ci contează ceea ce te bucură.”

Mă îndrept spre Fabrica de Pensule, cu pași grăbiți și aritmici. Sunt zile în care parcă ai fi cu doi timpi în urmă, iar pasul alert pe străzile orașului nu ajută. La Cercul Întreg îmi doream să ajung – din nou – încă de anul trecut, când am participat aici la o nuntă atipic de frumoasă.

Aveam să aflu de la Bogdan că spațiul e creat pentru interacțiune, comunitate, sărbătoare. Așa că bucuria legăturii dintre doi oameni, împărtășită cu prieteni și familie aici, la Cerc, nu mai pare atât de năstrușnică. Dincolo de asta, însă, voiam să aflu povestea Cercului Întreg.

Cercul Întreg îi reînvață pe oameni cultura sărbătorii – prin muzică

Poate nu le știm numele, poate nu le asociem chipurile cu muzica parcului. Însă, cred, clujenii sunt familiari cu ritmurile cercului, cu muzica și activitățile pe care le aduce în comunitate.

cercul intreg (7)

Bogdan e un chip familiar, îl vezi prin oraș la evenimente frumoase. Nici nu mi-era clar la care evenimente, dar îl știam. De exemplu, anul trecut, Cercul Întreg dădea ritm parcului și armonie muzicii interioare a fiecărui trecător. În foișorul din Parcul Central, instrumentele de percuție și bucuria de a fi în comunitate își dădeau săptămânal întâlnire.

cercul intreg (5)

Apoi, într-o bună zi, tot lângă foișor, în zona arborilor seculari rămași în parc, au apărut câteva instrumente muzicale puse la dispoziția comunității. Parcul devenea muzical, căci foșnetul frunzelor, vântul, râsetele copiilor, glasurile trecătorilor, pași pe iarbă și alei se armonizau toate cu o muzică naturală, creată chiar de vizitatorii parcului. Instrumentele de percuție și cu corzi integrate armonios în parc de către Cercul Întreg au fost o provocare pentru clujeni. Din păcate, Poiana Muzicală nu a rezistat.

cercul intreg (1)

Bogdan zâmbește amuzat și trage concluzia: în spațiul public, dacă vrei să creezi ceva trainic vei ține cont de trei factori majori de influență. E vorba de copii, intemperii și… bețivi. Experiența de anul trecut (deși nu era prima de acest gen) nu i-a descurajat însă, ci au învățat din ea.

O instalație muzicală interactivă la Cluj ar fi cu totul inedită – nu doar local, ci și la nivel național și european.

cercul intreg (2)

Instalații artistice temporare se fac, însă prea puține (spre deloc) și nu au în prim plan ideea de comunitate și interacțiune cu și între oameni. Cercul Întreg a oferit Clujului ocazia… de a cânta, de a-și face auzite ritmurile. Și nu se dă bătut, căci proiectul va fi regândit, instrumentele muzicale alese mai cu grijă, materialele din care vor fi realizate, de asemenea.

cercul intreg (4)

Ies puțin din povestea muzicală pentru a privi sala în care mă aflu. Un perete întreg e dedicat ritmului și culorii. Li se întâmplă și altora să privească instrumente muzicale și să-și simtă urechile gâdilate și fericite, nu? Pe un altul, o mini kora și alte instrumente cu corzi. Sar cu privirea peste sobă și admir, pe-un alt perete, niște instrumente ca niște arcuri, cu bostani ce-și asumă rolul cutiei de rezonanță.

cercul intreg (23)

Privind în jur și ascultându-l pe Bogan, începi să înțelegi.

„La Cercul Întreg, dacă e să rezumi, e vorba despre cultura sărbătorii – care, la noi, din păcate s-a pierdut.”

Fac împreună cu omul din fața mea, un scurt exercițiu de imaginație. Dacă luăm un grup de oameni și-i punem împreună, la o petrecere, fără a le da băutură și alte distracții exterioare lor, putem observa imediat dificultățile în interacțiune. Muzica are darul de a sparge aceste bariere, însă nu avem nevoie de un DJ sau un laptop pentru asta. Bucuria de a te exprima și interacționa cu ceilalți prin muzică și dans este de neînlocuit.

cercul intreg (24) (Medium)

Activități și evenimente Cercul Întreg

„Cultura sărbătorii” pare un țel tare greu de îndeplinit. Cum îi înveți pe oameni să redescopere bucuria exprimării și interacțiunii cu celălalt prin muzică și dans? Cum îi convingi că o bază de cultură muzicală poate învăța oricine și că, iubind muzica și ritmul, inevitabil ajungi la sărbătoare și interacțiune sinceră cu celălalt?

Activitățile de la Cerc au rolul de a-i învăța pe oameni noțiuni de bază în domeniul muzicii ritmice. Dincolo de asta, poate e mai greu să înveți să te exprimi liber, să interacționezi sincer și autentic cu celălalt.

Luni, putem participa la dansuri africane.

Marți și joi au loc ateliere de capoeira integrală. Diferită puțin de cea clasică, capoeira integrală aduce și o serie de exerciții mai neobișnuite, de căutare a sinelui, de interacțiune și înțelegere de sine.

„Ți-e chestionat modul de a fi – iar dacă ești pe bune, intri în joc”.

Cum ești tu, cum interacționezi cu celălalt, cum te exprimi? E un joc frumos, parcă…

cercul intreg (8)

Miercuri se organizează cursuri de percuție. „Școala ritmului”, completează Bogdan fericit. De fapt, nu știu dacă e fericit sau cum își definește el starea de spirit. Însă acolo, înconjurat de instrumente muzicale și vorbind despre ce-l pasionează, asta emană. Bucurie 🙂 Școala ritmului explorează așa-numitele toques (din portugheză) sau țiituri (din româna arhaică) – sunt fraze ritmice specifice ce „țin” muzica laolaltă. Din nou, scopul nu este să devii profesionist, ci de a-ți crea o bază solidă în domeniul muzical.

 

„Cultura muzicală în România s-a specializat foarte mult. Avem adevărați profesioniști și avem oameni care nu au deloc nici un fel de cultură muzicală.”

Cercul Întreg vine în întâmpinarea celor din urmă, în încurajarea muzicienilor amatori în cel mai adevărat sens al cuvântului: cei care iubesc muzica, sărbătoarea, ritmul. Iar partea frumoasă, aici la Cerc, e că experiența nu e una singuratică și individuală. Se pune accent, după cum îmi explică frumos Bogdan, pe conexiunea dintre oameni, pe încrederea mutuală pe care învățăm să ne-o oferim în momentul în care realizăm că, în adâncul ființei noastre, toți vrem să ne exprimăm liber, să interacționăm frumos cu ceilalți.

Sâmbăta poți participa la cursuri de percuție pentru începători, alături de Adi și Paul, doi oameni care pot să dea mai departe, înspre ceilalți, ritmul și muzica.

Duminica, dacă e vreme bună, capoeira iese în parc!

Povestea Cercului Întreg, o poveste a muzicii ce încorporează haosul

Povestea începea prin 2009, în momentul zero al noii Fabrici de Pensule. Bogdan se întorcea atunci în țară, din Germania, unde studiase fotografia. Totuși, e bine să știi că, așa cum spune el, uneori nu contează la ce ești bun, ci contează ce anume te bucură, ce te face fericit, care e forma ta de exprimare. Împreună cu Adi Tudoran Cimpoesu (Electroclown) și încă un prieten își căuta spațiu pentru un atelier în ceva clădire industrială.

A fost un sincron bun, căci a dat peste alți oameni care voiau să închirieze spațiul de la vechea Fabrică de Pensule. Înainte de deschiderea oficială a centrului cultural independent ce avea să devină Fabrica de Pensule, într-o sală cu acustică proastă, beton și atmosferă industrială, lua formă Cercul Întreg, la un jam session inedit transformat într-o super petrecere.
A urmat un concert în toamna 2009 și lansarea cursurilor de percuție și capoeira. Iar de-acolo, povestea și-ar urmat cursul liniștită, căci lucrurile evoluează încet, dar stabil. N-au lipsit nici peripețiile, cu sechestru pe spațiu și alte provocări. Le-au scos la capăt, căci au fost sprijiniți de oameni frumoși de-a lungul timpului.

De-aici și misiunea asumată de-a da înapoi, de-a se orienta înspre comunitate, de-a aduce transformări în interacțiunile umane prin muzică. De-a integra toate elementele haotice ale vieții într-un ritm natural interior al oamenilor ce-și caută sinele.

Părăsesc Cercul Întreg cu gândul că voi reveni. De altfel, plec zâmbind și mă urmărește starea asta de bine și mulțumire vreo câteva zile. E minunat să întâlnești astfel de oameni. Sunt aici, pe lângă noi, cu idei frumoase, implicați în comunitate. Rămâne să-i descoperim și să le aflăm povestea…

Iulia Marc, redactor Cluj.com
Cu mulțumiri lui Bogdan Octav Rakolcza pentru o poveste spusă frumos, din suflet 🙂
Cercul Întreg poate fi urmărit pe Facebook: aici

cercul intreg (5)