Cele mai frumoase evenimente din Cluj în această săptămână!

de | | 2 Minute

Cele mai frumoase evenimente din Cluj în această săptămână!

Săptămâna 6, 2017: 30 ianuarie – 5 februarie

Ne aflăm deja în cea de-a șasea săptămână a anului 2017!

Ce repede trece timpul… E bine totuși că ne apropiem cu pași mărunți de primăvară, natură și de… și mai multe evenimente frumoase în orașul nostru plin de culoare!

Dar până una alta, să poposim în foișorul din Parcul Central, într-o plimbare nocturnă, printre fulgi strălucitori de nea și să aruncăm o privire peste ce se întâmplă zilele acestea în Cluj:

Luni, 30 ianuarie, începem săptămâna lejer și vă recomandăm să petreceți după-amiaza la film. Pe ecranul din incinta Cinema Florin Piersic, de la ora 17, se spune povestea lui Ray Kroc, un reprezentant comercial care a transformat McDonald’s, un fast food deținut de doi frați, în unul dintre cele mai de succes lanțuri de restaurante din lume în filmul The Founder.

Marți savurăm teatru!

Cei de la Reactor vă invită la piesa Refugii, de la ora 19. Jocul actoricesc vizează o problemă socială foarte importantă: acesta colectează perspective diferite asupra evacuărilor forțate și a situațiilor persoanelor fără adăpost din România.

Fabrica de Pensule susține, de la aceeași oră, spectacolul On how body changes through movement. E un spectacol inovativ, care vă va surprinde și încânta!

E miercuri, mergem la Muzeul de Artă!

Instituția găzduiește o expoziție ce propune o redare abstractizată a naturii, în care formele și culorile se schimbă după bunul plac (regizoral) al artistei. Verdele natural devine albastru electric, dezordinea stufoasă și hățișurile pădurilor devin semne grafice negre, pictura după model devine licență poetică. Vă recomandăm expoziția Electric Paradisum a artistei plastice Anca Bodea.

Joi, vineri și sâmbătă sunt zile de party! Pentru a vedea pe unde vă puteți distra în aceste zile vă invităm să „explorați” acest link.

Cum sună o zi de duminică cu discuții despre cărți la o ciocolată caldă cu scorțișoară și frișcă sau un vin fiert în localul vostru preferat?

Cele mai frumoase evenimente din Cluj în această săptămână! | Cluj.com - hot chocolate

Trebuie să recunoaștem, e una dintre imaginile și experiențele idilice pentru zilele de iarnă. Așadar, îmbrăcați-vă confortabil și călduros și participați la Clubul de Carte Cluj. Vor fi disecate pe îndelete una dintre cele două cărți: „Copiii din miez de noapte” (Salman Rushdie) și/sau „Sirenele de pe Titan” (Kurt Vonnegut).

Dacă ai citit cărțile, te intrigă cei doi autori sau pur și simplu ești pasionat de lectură și ai vrea să vezi ce se discută la un astfel de eveniment, ești așteptat cu entuziasm de cei din club 🙂

Cele mai frumoase evenimente din Cluj în această săptămână! | Cluj.com - hot chocolate

Vă dorim o săptămâna fantastică!

Evenimente recomandate Cluj.com
Pentru a vizualiza întreaga listă de evenimente, click aici. 
Fotografie reprezentativă: Lucian Nuță