Bugetare Participativă 2019: ultimele zile de vot pe domenii | Ce proiecte susținem?
Ne apropiem de finalul perioadei de vot pe domenii în cadrul demersului de Bugetare Participativă 2019 la Cluj-Napoca. Mai exact, ultima zi în care mai putem să ne susținem proiectele preferate este duminică, 20 octombrie 2019, până la ora 23:59.
Pot vota toți cei care au împlinit 18 ani și locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca. În momentul votului, care se realizează exclusiv online, persoanele trebuie să se afle fizic pe aria teritorială a municipiului. Fiecare persoană dispune de 6 voturi, câte un vot pentru fiecare domeniu în parte. Dacă nu sunteți familiarizați cu mediul online, puteți solicita ajutor la biroul special amenajat de către Primărie la Centrul de Cultură Urbană Casino, din Parcul Central.
Ce proiecte susținem?
Au fost declarate eligibile un număr de 40 de proiecte (din 199 depuse de cetățeni în etapa inițială). Acestea sunt împărțite pe 6 categorii. Așadar, fiecare dintre noi poate să voteze în total un număr de 6 proiecte, câte unul pentru fiecare categorie. Cât se poate de succint, vom lua categoriile la rând, facem o scurtă trecere în revistă a proiectelor și vă spunem pe care le susținem noi. Sunt alegeri subiective, iar scopul nu este să votați la fel, ci să vă implicați în procesul decizional: adică, simplu, să votați.
Intrați pe www.bugetareparticipativa.ro , autentificați-vă, selectați pe rând câte o categorie și alegeți proiectele pe care vreți să le susțineți.
#1 „Alei, trotuare și zone pietonale” – 10 proiecte » AICI.
Este categoria cu cele mai multe proiecte. Putem vota aici pentru reamenajarea zonei pietonale din Piața Mărăști, pentru treceri de pietoni creative, pentru implementarea de marcaje treceri de pietoni pentru biciclete și semafoare pentru biciclete, pentru înlocuirea stâlpișorilor care delimitează trotuarele cu jardiniere, pentru reamenajarea străzilor Răvașului și Ciobanului, reabilitarea trotuarului de pe strada Bucegi sau modernizarea Aleii V. Bologa, precum și pentru organizarea unui concurs de soluții pentru zona Clinicilor-Babeș-Hașdeu-Piezișă.
Ne-a atras atenția ideea aleilor de plimbare prin Făget, însă credem că sunt necesare dezbateri pe subiect și o analiză serioasă (care se pot face în timp, desigur).
În cele din urmă, susținem proiectul care s-a născut în sânul comunității, în centrul Clujului, care a crescut de la un an la altul tare frumos și care știm că reflectă spiritul comunității clujene » vrem ca Strada Potaissa să își atingă potențialul.
#2 „Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației” – 6 proiecte » AICI.
Aici putem vota pentru iluminat modern pe Bd. Muncii, pentru rastele de parcare pentru biciclete în zona centrală, uniforme pentru conducătorii mijloacelor de transport în comun, modernizarea unei stații de autobuz din Gheorgheni, semafoare inteligente pentru mașini la intersecția cu liniile de tramvai sau întocmirea SF (+ PUZ regenerare zonă) pentru parking strada Lunii.
Voturile noastre se împart între rastele de parcare pentru biciclete și semafoare la intersecțiile cu liniile de tramvai. Înclinăm spre biciclete – căci am rămas „datori” de la categoria precedentă și credem că inevitabil Clujul trebuie să devină mai prietenos cu cei care aleg să se deplaseze pe două roți.
#3 „Spații verzi și locuri de joacă” – 7 proiecte » AICI.
În domeniul dedicat spațiilor verzi și locurilor de joacă, ne-a fost probabil cel mai greu să votăm. Poate pentru că e mult de muncă la Cluj când vine vorba de spații verzi. Pe de-o parte, ar fi nevoie de locuri de joacă pentru câini – dotate corespunzător, de acoperișuri și fațade verzi, de locuri de joacă smart.
Pe de altă parte, din fericire, există un proiect care înglobează mai multe aspecte ce țin de plantarea de copaci mari în tot orașul, de dezvoltarea unor fațade verzi și de pereți verticali pentru clădiri, de creșterea unor garduri vii între străzi și trotuare. Proiectul se numește „Aer curat la Cluj” și l-am fi votat fără rețineri, imediat. Mai există însă și proiectul „Aparate de joacă pentru copii cu dizabilități”. În cele din urmă, suntem mai mulți și în redacție, așa că voturile se împart.
#4 „Amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public etc.)” – 9 proiecte » AICI.
Ne-au plăcut și aici mai multe proiecte, cum ar fi Grădina Comunitară Urbană sau Să ne recuperăm cerul nopții – sunt idei pe care le susținem și ne-am bucura să le vedem implementate la Cluj. Alegerea a fost însă în concordanță cu una dintre cele mai frecvente nemulțumiri la nivel de comunitate, pe care o observăm constant în rândul celor care ne urmăresc și pe rețelele de socializare. Da, ne dorim și noi reamenajarea Canalului Morii.
#5 „Infrastructură educațională și culturală” – 4 proiecte » AICI.
Credeam că, fiind mai puține proiecte, alegerea va fi mai ușoară. Putem vota pentru înființarea Muzeului de Transport Public Cluj-Napoca, pentru montarea de panouri fotovoltaice pe școli, înființarea unui „Legal Wall” – perete pentru exersarea artei stradale în mod legal sau pentru implementarea proiectului Art in the City. Cum susținem, în general, dezvoltarea infrastructurii culturale a orașului, credem că oricare dintre cele 4 proiecte ar aduce beneficii pe termen lung pentru oraș.
#6 „Orașul digital” – 4 proiecte » AICI.
Dacă eram nehotărâți privind categoria spațiilor verzi, proiectul „ScriporApp – Culori tactile pentru nevăzători” ne ajută să echilibrăm voturile. Sloganul nostru a fost, încă din 2012, „Clujul văzut altfel”. Considerăm că orașul acesta, cu toate oportunitățile, locurile deosebite și spațiile sale cultural-recreative, trebuie să fie accesibil și, deci, văzut de toată lumea – inclusiv de către nevăzători.
Informații suplimentare despre procesul Bugetare participativă:
Website: www.bugetareparticipativa.ro;
Email: [email protected];
Telefon: 0371 376 646 (L-V: 13:00 – 17:00)
Facebook: Bugetare participativa
Biroul din Centrul de Cultură Urbană Casino: Luni-Vineri: 13:00 – 17:00.