Ce poți face în săptămâna 17 – 23 mai în Cluj?

de | | 9 Minute

Ce poți face în săptămâna 17 – 23 mai în Cluj?

Cluj.com îți recomandă câteva dintre cele mai frumoase evenimente care vor avea loc săptămâna 17 – 23 mai în Cluj.

(foto: Filmari Aeriene CJ )

Conferința ” La Popasul Campionului Român ”

Prinși în dinamica vieții, din când în când ne prinde bine un popas. Oprește-te din forfota propriei vieți și ascultă pentru 2 ore poveștile autentice ale unor campioni români, care ne cinstesc cu reușitele lor. Marți, 17 mai, începând cu orele 18:00, La Cizmãrie Cafe ne putem întâlni pentru a ne cunoaște prin poveste. Iar când veți pleca din nou la drum, veți fi mai odihniți și, sperăm, mai dornici de a privi viața prin ochi de campion.

STEPS: Arhiva Vie a lui Martin

Pe 17 mai, la Opera Maghiară, va avea loc Arhiva vie a lui Martin, spectacol susținut de Ansamblul Național Honvéd din Ungaria, în coregrafia marelui regizor Zoltán Zsuráfszky. Arhiva vie a lui Martin este o lucrare unică care ne prezintă dansurile și cântecele adunate de neobositul etnograf Martin György. Elemente cruciale ale dansului maghiar și a celui european au fost adunate în această arhivă live, care este o mărturie a frumuseții și culturii rurale. Spectacolul este prezentat, la Cluj, în cadrul secțiunii europene a Festivalul Internațional de Dans Contemporan – STEPS.

Photo Romania Festival 2016

Creat în 2010, Photo Romania Festival este cel mai mare festival de artă fotografică din România. Anul acesta festivalul se află la cea de-a 6-a ediție consecutiv și, la fel ca în anii anteriori, timp de 5 zile, între 18 și 22 mai, festivalul aduce împreună sute de fotografi și pasionați de fotografie.

Pentru a fi la curent cu programul integral, urmăriți pagina de Facebook Photo Romania Festival.

muzeul imaginii photo romania festival

Conştienţa. Cum să trăieşti liber şi responsabil

Miercuri, 18 mai, de la ora 18:30, Bookstory ne așteaptă, alături de Ovidiu Oltean (couch și public speaker), la o întâlnire cu o carte care ne poate oferi răspunsuri la o serie de întrebări esenţiale privind existenţa modernă: Conştienţa, de Anthony de Mello.

Nu trebuie să faci ceva pentru a fi liber, trebuie să renunţi la ceva. Atunci devii liber. Asta îmi aminteşte de prizonierul irlandez care a săpat un tunel pe sub zidul închisorii şi a reuşit să evadeze. Când a ieşit, s-a pomenit în mijlocul terenului de joacă al unei grădiniţe, printre copiii care se jucau. Bineînţeles, când a ieşit din tunel nu s-a mai putut abţine şi a început să ţopăie, strigând: „Sunt liber, sunt liber, sunt liber!” O fetiţă care l-a văzut s-a uitat la el cu dispreţ şi a spus: „Mare scofală. Eu am trei ani.” (Anthony de Mello).

Conştienţa. Cum să trăieşti liber şi responsabil

STEPS Dance Festival – 7/7

Miercuri, 18 mai, de la ora 20:00, Opera Maghiară va fi gazda piesei de teatru-dans „7/7” care încearcă să răspundă la întrebarea: cine sunt eu? Baczo Tunde oferă un recital complex în care, timp de 50 de minute, vom fi martorii dansului vieții.

Inaugurarea Zilelor Clujului – Spectacol Sânziana și Pepelea (acces liber)

Joi, 19 mai 2016, ora 21:00, Primăria Municipiului Cluj-Napoca te invită la deschiderea oficială a Zilelor Clujului. Inaugurarea din acest an ne propune să redescoperim copilăria teatrului românesc! Vom urmări împreună o piesă hazlie, jucăușă, care grăiește multe adevăruri despre firea românească – Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri. Teatrul Național Cluj-Napoca va ieși în spațiul public, în Piața Unirii, cu acest spectacol.

Freelancers Night

Joi, 19 mai, ora 18:00, freelancerii clujeni își dau întâlnire la Impact Hub Cluj-Napoca! Evenimentul va reuni comunitatea locală de freelanceri în jurul a 3 tipuri de experiențe: de lucru, de învățare și de interacțiune.

Aflat într-o tendință constantă de creștere, se estimează că până în 2020, 40 % din forța de muncă din întreaga lume va fi reprezentată de freelanceri, iar Clujul nu face excepție. Web design, programare, contabilitate, marketing, comunicare, fotografie, grafică sau training sunt doar câteva dintre domeniile în care mii de clujeni aleg să lucreze pe cont propriu.

Freelancers Night

STEPS: NESOMN

Cu o regie semnată de Arcadie Rusu, unul dintre cei mai talentați tineri dansatori din țară, Nesomn este un spectacol ce are deja un traseu național și internațional foarte generos. Spectacolul este construit ca o poveste spusă cu multe personaje ce gravitează în jurul aceleiași teme, ca un voal fluid, fără ritm sacadat, doar o curgere lină de la început la final. De la duetul lui Arcadie Rusu cu Ioana Marchidan până la convulsiile istovitoare ale actorului-dansator Ştefan Lupu, Nesomn, se sustrage letargiei insomniace neputincioase, exaltând, în schimb, nesomnul ca poziţie activă.

Spectacolul are loc joi, 19 mai, de la ora 19:00, la Opera Maghiară Cluj-Napoca.

Clubul de lectură Vocea cititorului – Marguerite Yourcenar

La Clubul de lectură Vocea cititorului, textele sunt citite pe loc, cu voce tare, de către participanții care doresc să facă acest lucru. Lecturile sunt urmate de discuții interesante între cititori. La ediția de joi, 19 mai, care va avea loc la Biblioteca Județeană Octavian Goga, de la ora 19:00, se va citi „Izbăvirea lui Wang-Fo” de Marguerite Yourcenar. Clubul va avea loc imediat după Gala cititorilor clujeni 2016 – ediția a 3-a, toată lumea e binevenită la ambele evenimente 🙂 .

Clubul de lectură Vocea cititorului

Una Notte Italiana

Joi, 19 mai, de la ora 19:00, Osteria del Buon Vino ne invită la Una Notte Italiana! Pofta de viață și veselia italienilor este molipsitoare, muzica, bucătăria lor sofisticată și renumitele vinuri te pot face să simți cu adevărat că „la vita e bella!”. Petrece alături de Osteria del Buon Vino într-o seară tematică, plină de voioșie.

Una Notte Italiana

Zilele Clujului: ziua II (vineri)

Vineri, 20 mai, are loc Ziua a II-a a Clujului. Pe toată durata zilei vor avea loc, pe str. Mihail Kogălniceanu, Festivalul Culinar Internaținal, Promenada Cărților, Târgul Meșterilor Populari Clujeni. EBS Kid’s Strythm deschide seara în Piața Unirii, spectacol urmat de concerte Lidia Buble, Ligia Hojda, Hara, Dan Bălan și Vama, în timp ce la Zidul Cetății vor avea loc reînscenări istorice.

Tot vineri au loc concertele trupelor din concursul Jaxx Rock Battle (Eido, NOTA, Altfive, Altar, ș.a), concertele live de jazz și blues din Piața Muzeului și cele de cover de pe str. Mihail Kogălniceanu.

Cel mai mare sincron de dans realizat vreodată în România reunește peste 2000 de tineri elevi și studenți din Cluj-Napoca pentru a dansa cel mai cool colaj coregrafic creat de Koobic Fitness. EBS – an NTT Data Company susține și în acest an proiectul prin care tinerii își fac simțită prezența în comunitate, dansând pentru candidatura Clujului la titlul de Capitala Europeană a Culturii.

Zilele Clujului - Ziua a 3-a, Sâmbătă

CAOLIN 2016 – Festivalul Ceramicii Contemporane

În perioada 20-22 mai, la Muzeului Etnografic al Transilvaniei (Palatul Reduta, Memorandumului 21), va avea loc cel mai important eveniment dedicat ceramicii româneşti. Intrarea este liberă iar programul pentru public este unul prelungit sâmbătă, fiind Noaptea Muzeelor 2016: 13:00 – 01:00 AM, iar duminică: 12:00 – 18:00.

În cadrul festivalului, va fi organizat Târgul naţional de ceramică contemporană CAOLIN, dar şi o serie de ateliere gratuite pentru copii şi adulţi. Târgul va prezenta lucrările originale și captivante ale 20 artiști români, iar publicul va fi invitat să descopere o selecție variată de lucrări, de la creații artistice la obiecte utilitare de cea mai înaltă calitate.

Promenada poeziilor

Vineri, de la ora 18:00, Parcul Central devine un spațiu al împărtășirii de emoții, trări și dorințe prin poezii. Cei care doresc să primească o poezie sub forma unui semn de carte, sunt invitați în parc, la Promenada Poeziilor. Purtătorii de semne pot fi recunoscuți după eșarfele lor mov cu inscripția „Astăzi sunt poet!”.

Zilele Clujului: ziua III (sâmbătă)

Sâmbătă, 21 mai, sărbătorim a treia zi a Clujului. Pe toată durata zilei va avea loc Festivalul Culinar Internațional. Festivalul Științei deschide ziua în Piața Unirii, spectacol urmat de Parada Zilelor Clujului și concerte, în timp ce la Zidul Cetății vor avea loc tabere antice și medievale întreaga zi. Te așteaptă performance-uri și alte activități artistice, creative și sportive. Amintim aici și de Seara de Muzică Clasică din Piața Unirii.

Zilele Mănășturului 2016

Între 21 şi 22 mai va avea loc ediţia a IV-a a „Zilelor Mănășturului”. În cadrul evenimentului vor fi organizate evenimente culturale şi comunitare care îşi propun să îi scoată pe mănăștureni din case în spaţiul verde din zona „La Terenuri”, în Centrul Comunitar Cinema Dacia, pe străzi şi printre blocuri.

Zilele Mănășturului 2016

Bere artizanală, Vizită şi degustare la prima berărie artizanală din Cluj!

Asociaţia Cluj Guided Tours anunță turul-eveniment “Bere artizanală, Vizită şi degustare la prima berărie artizanală din Cluj!”, în colaborare cu Hophead Brewing.

“Pentru că dorim să promovăm Clujul, ce are el mai bun şi mai interesant, vă prezentăm Hophead Brewing, de altfel prima fabrică de bere artizanală din Cluj!” .

Noaptea Muzeelor 2016 la Colecţia de Istorie a Farmaciei & Bastionul Croitorilor

În cadrul Nopții Muzeelor, la Colecţia de Istorie a Farmaciei se poate vizita gratuit și expoziția temporară „Harry Potter și adevărata istorie a farmaciei”. Multe dintre poţiunile şi ingredientele descrise de către J.K.Rowlings sunt inspirate din vechea istorie a farmaciei. La „potică” chiar se găsea Sânge de dragon, Praf de mumie, Elixirul Dragostei, vase cu semne alchimice, Elixirul sănătăţii, Theriaca veneta ce conţinea carne de viperă şi multe alte curiozităţi pe care vă invităm să le descoperiţi sâmbătă, 21 mai, începând cu ora 19:00.

Noaptea muzeelor 2016

NOAPTEA MUZEELOR 2016 debutează la Cluj-Napoca în ambianța medievală a Bastionului Croitorilor când cornul străjerilor va suna de 9 ori. La intrarea primului cat străjerii cu făclii vor întâmpina nu doar breslele din Castrum Clus, ci și oaspeții sosiți în Orașul-Comoară spre a se bucura de la ceasurile 10 din noapte de priveliștea romantică a cavalerilor și domnițelor care profitând de tăcerea armelor în această noapte aparte vor oferi celor ce vor intra în bastion sonete, dans medieval, commedia dell’arte, fabule și surprize … pentru cei mici.

Noaptea Europeană a Muzeelor in Bastionul Croitorilor

Festivalul Luminii – Cluj-Napoca

Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte!

În 2004, câțiva cercetași din Cluj Napoca au încercat să amintească oamenilor de frumusețea lucrurilor mărunte din viața lor. Unindu-și forțele, au realizat prima ediție a evenimentului, intitulat atunci “Seara Viselor Împlinite”. Clujenii prezenți au așezat pe lacul Chios aproximativ 200 de cutiuțe confecționate din hârtie (gulguțe), cu lumânări aprinse înăuntru, trimițând odată cu ele visele lor și dorința de a le transforma în realitate.

În ultimul deceniu, Festivalul Luminii a devenit unul dintre cele mai așteptate și apreciate evenimente clujene. De la cele 200 de gulguțe din 2004, s-a ajuns la 22 000 de gulguțe în 2014.

„Anul acesta ne propunem să readucem clujenilor zâmbetele pe buze; să oferim fiecăruia o seară ieșită din rutină și ocazia de a redescoperi frumusețea lucrurilor mărunte” 🙂

Festivalul Luminii - Cluj-Napoca

Zilele Clujului: ziua IV (duminică)

Duminică, 22 mai, este ultima zi a Clujului din acest an. Jocuri, spectacole, concerte, ateliere, demonstrații culinare, teatru, expoziții, cinematografie și fotografie – toate te așteaptă în cele peste 25 de locații amenajate pentru desfășurarea celui mai diversificat festival al orașului de pe malul Someșului.

Continuă Festivalul Culinar Internațional, iar regalul folcloric celebrează pe toată durata ei ziua dedicată folclorului și tradițiilor ziua în Piața Unirii; au loc concertul Incognito și Târgul Meșterilor Populari Clujeni, în timp ce în Piața Muzeului se desfășoară un eveniment cultural dedicat Operei Triviata, de Giuseppe Verdi. La Casino, concert de muzică clasică susținut de Young Famous Orchestra și dirijorul Vlad Agachi (in cadrul Photo Romania Festival), singurul Turnir Cavaleresc călare în Parcul Central și tur ghidat în Pădurea Hoia-Baciu. Seara, cei peste 10 km ai Someșului vor fi străbătuți de sfere luminoase…

Zilele Clujului - Ziua a 4-a, Duminică

Marea Hămăceală- Ediție Aniversară

Duminică, de la ora 13:00, sărbătorim 3 ani de Marea Hămăceală!

„Probabil este ultima Hămăceală din acest an din Parcul Central și ne dorim să fie o sărbătoare a muzicii. Minorswing Hammocks împreună cu Photo Romania Festival ne pregătesc un concert de zile mari, iar Trinity vor fi alături de noi cu o zonă de relaxare și cu multe jocuri interactive!

Aduceți-vă instrumentele! Aduceți-vă voia bună!”

Marea Hămăceală- Ediție Aniversară

Excursii zilnice Cluj – Salina Turda

Ținând cont de numeroșii turiști care iau cu asalt orașul pe timpul verii, e o veste bună faptul că există pachete adresate celor care vor să ajungă la Salina Turda. Dacă dorești să te bucuri de o excursie la Salina Turda, nu doar de o simplă vizită făcută în grabă, de acum poți opta pentru pachetul pregătit special pentru tine în acest sens! Pachetul include transport tur-retur, bilet de intrare la Salina Turda și ghidaj turistic în limba română sau o limbă străină (la alegere), masa de prânz (trei feluri de mâncare) la restaurantul „Sarea-n bucate”. Detalii: aici.

Evenimente recomandate de Cluj.com Pentru lista evenimentelor care au loc în această săptămână, accesați cluj.com/evenimente și selectați ziua dorită. Fotografie reprezentativă (sus, dreapta): Filmari Aeriene CJ

Salina Turda - excursii zilnice/daily tours