Câștigătorii loteriei ”Shopping cu destinația Finlanda” au fost premiați
Cluj-Napoca, 25 iunie 2014 – Fericitul câștigător al excursiei la raliul Finlandei este un tânăr student în anul II la Master, iar cele trei locuri la shakedown-ul organizat în cadrul Transilvania Rally le-au revenit altor trei tineri. Tragerea la sorți a loteriei ”Shopping cu destinația Finlanda”, organizată la Polus Center în perioada 9 mai – 14 iunie 2014, avut loc în prezența publicului, pe 15 iunie 2014, ora 19.00, în piațeta Matei Corvin din incinta centrului comercial.
Centrul comercial din inima Transilvaniei și Napoca Rally Academy au avut și anul acesta o provocare pentru clujeni. În perioada 9 mai 2014, ora 08:00 AM – 14 iunie 2014, ora 10:00 PM, cumpărăturile de minim 100 de lei din orice magazin din Polus Center le-au adus șansa clienților centrului comercial de a câștiga o excursie pentru două persoane la Finland Rally, unul din cele 3 locuri la shakedown-ul din cadrul Transilvania Rally, sau unul din cele 60 de cursuri defensive driving alături de piloţii Napoca Rally Academy.
Pentru desemnarea câștigătorilor cursurilor de conducere defensivă au avut loc extrageri săptămânale, iar în data de 15 iunie 2014, de la ora 19.00, în piateta Matei Corvin din incinta centrului comercial, a avut loc tragerea la sorți pentru desemnarea câștigătorilor marilor premii ale loteriei.
Câștigător al excursiei în ”țara celor o mie de lacuri” a fost desemnat domnul Butnar Alexandru, în vârstă de 24 de ani, ce este student în anul II la Master în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
”În primul rând nu mi-a venit să cred și am crezut că e o glumă. Apoi când mi-am dat seama că am câștigat cu adevărat, m-am întrebat cum de am fost atât de norocos. Apoi, am început să caut informații despre raliul Finlandei încercând să îmi dau seama ce am câștigat defapt și ce presupune excursia.” – a declarat Butnar Alexandru, câștigătorul excursiei la Raliul Finlandei.
Tânarul a mai declarat ca nu a mai participat la alte tombole sau concursuri organizate de Polus Center și ca marele premiu i-a fost adus de unul din cele doar 3 taloane pe care le-a depus pentru a participa la loterie.
Cele trei locuri la shakedown-ul Transilvania Rally, ce a avut loc pe 20 iunie 2014, le-au revenit lui Pele Alexandru din Municipiul Oradea, Zamfir Laura din comuna Florești și Crăciun Vlad din Municipiul Alba-Iulia.
Lista completă a tuturor câștigătorilor poate fi consultată pe: www.poluscentercluj.ro.
Polus Center Cluj este cel mai mare centru comercial pe un singur nivel din România şi cel mai mare complex multifuncţional din Transilvania. Cu o suprafaţă închiriabilă de peste 60.000 mp, Polus Center Cluj înglobează peste 186 de magazine, printre care un multiplex cu 8 săli de cinema şi un hipermarket Carrefour şi pune la dispoziţia clienţilor săi 2.500 de locuri de parcare. Polus Center Cluj este deţinut de către grupul austriac Immofinanz şi se află în administrarea EHL Real Estate România S.R.L.