Readus la viață, Castelul Bánffy din Răscruci va fi deschis publicului (FOTO)

de | | 4 Minute

Castelul Bánffy din Răscruci redat comunității: va fi restaurat

Când treceam pragul mai puțin faimosului Castel Bánffy din Răscruci în primăvara acestui an, încercam să ne imaginăm zidurile într-o nouă lumină. Cu gândurile rătăcite în „cum ar fi dac-ar fi?”-uri, ne-am bucurat de veștile primite atunci de la reprezentanții Consiliului Județean Cluj: castelul era deja inclus în Programul Operațional Regional 2014 – 2020, în cadrul proiectului european „Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a ansamblului Monument istoric Castel Banffy, sat Răscruci, comuna Bonțida, jud. Cluj”.

Ce însemna la momentul respectiv acest lucru? Știam că se va restaura atât castelul, cu ziduri exterioare și interioare, cu mobilier, tâmplării, sobe, vitralii, cât și curtea, cu valorificarea lacului inclusiv. Mai știam și că din momentul redeschiderii lui, timp de cinci ani, vizitarea castelului va fi gratuită.

Iată însă că veștile bune răsar tot mai frecvent în Cluj (și mai rapid): la începutul lunii noiembrie 2018, Consiliul Județean a scos la licitație execuția lucrărilor de restaurare și conservare de la Castelul Bánffy din Răscruci. Operatorii economici vor putea depune ofertele până cel târziu pe 29 noiembrie 2018, ora 15:00. Iar vestea și mai bună: contractual, reabilitarea castelului și parcului se va realiza în termen de maxim 24 de luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

„Ne dorim ca într-un timp cât mai scurt, această perlă arhitecturală a Clujului să fie redată circuitului turistic, astfel încât vizitatori din toate colțurile țării și ale lumii să se poată bucura de un monument istoric cu adevărat unic. Ceea ce e însă extrem de important, și insist asupra acestui aspect, e ca firmele ce se vor înscrie în competiție să aibă capacitatea necesară realizării unei lucrări de o asemenea finețe, specifice unui monument istoric supus unor reguli extrem de stricte” – Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

#Viitor » Cum va arăta Castelul Bánffy din Răscruci?

Castelul va fi transformat într-un spațiu cultural și turistic, fiind redat astfel atât comunității, cât și turiștilor dornici să-l exploreze. Potrivit documentațiilor tehnice, din zona parterului, vizitatorii vor avea acces la nivelurile superioare și inferioare.

Etajul va deveni un spațiu cultural, cu bibliotecă/mediatică, o sală multifuncțională pentru activități culturale, o sală de curs, un birou de cercetare, un birou administrativ, grupuri sanitare (destinate inclusiv persoanelor cu dizabilități locomotorii). La subsol, se va amenaja un spațiu expozițional, cu acces pe terasa dinspre parc.

Parcul va fi și el amenajat, lacul va fi valorificat, se vor regăsi aici un ponton, o pasarelă peste canal, poduri peste șanț, un pavilion, porumbar, fântâna arteziană și zidul de sprijin. Alte două imobile, cu funcție de clădiri conexe, care vor deservi castelului, vor fi și ele restaurate și consolidate.

Valoarea totală a proiectului este de 19.972.586,04 lei cu TVA, contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj fiind de 390.520,74 de lei, reprezentând 2% din valoarea totală. Valoarea totală estimată a lucrărilor de restaurare și conservare este de 13.473.392,55 RON fără TVA. În ceea ce privește criteriul de atribuire, acesta este reprezentat de raportul calitate-preț, ponderea alocată factorului preț fiind de 60% iar cea care va reveni factorului tehnic va fi de 40%.

#Prezent » Cum arată castelul în 2018?

Reabilitarea Castelului Bánffy din Răscruci

casele-nobililor-transilvaneni-castelul-banffy-din-rascruci

casele-nobililor-transilvaneni-castelul-banffy-din-rascruci

casele-nobililor-transilvaneni-castelul-banffy-din-rascruci

#Trecut » Cum arăta Castelul Bánffy din Răscruci în trecut?

Dacă doriți să aflați mai multe informații despre istoria castelului, vă recomandăm lectura articolului » Vizită la casele nobililor transilvăneni: Castelul Bánffy din Răscruci » AICI. Iar mai jos, o imagine din trecut…

Casele nobililor transilvaneni Castelul Banffy din Răscruci

Fotografii: Consiliul Județean Cluj (trecut și viitor) & Cluj.com (prezent)