Castel în Transilvania: două castele din Transilvania vor fi revitalizate
Luna aprilie ne aduce vești frumoase: castelele din Transilvania sunt pe mâini bune! Programul Castel în Transilvania continuă și două castele transilvănene vor fi în centrul atenției în această perioadă.
Sâmbătă, 22 aprilie 2017, va avea loc la Arcuș, județul Covasna, conferința în cadrul căreia se vor discuta modelele de dezvoltare pentru castelul Daniel din Vârghiș, județul Harghita și castelul Sükösd-Bethlen din Racoș, județul Brașov.
Inițiativa Castel în Transilvania – modele de dezvoltare: Vârghiș și Racoș
Cele două castele se află momentan într-o stare bună, însă le lipsește funcția. În acest sens, a fost lansată inițiativa „Castel în Transilvania – modele de dezvoltare: Vârghiș și Racoș”. În cadrul taberei CASTEL FORMULA organizată în decembrie 2016 la Tălișoara, 37 de tineri au elaborat idei creative pentru posibilele funcții care pot fi îndeplinite de cele două castele. Aceste castele pot funcționa în viitor în viziunea tinerilor ca și centre culturale, de turism, de divertisment sau de recuperare, dar pot găzdui și școli de meșteșuguri tradiționale sau tabere de tineret.
Pe baza acestor idei, precum și prin implicarea unor experți, până la sfârșitul lunii aprilie 2017, Grupul PONT și-a propus să elaboreze planuri de sustenabilitate pe termen lung pentru cele două castele care vor fi prezentate publicului în cadrul conferinței. Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna.
Conferința este gratuită și deschisă tuturor. Cei care doresc să participe la eveniment sunt rugați să se înregistreze completând următorul formular online: https://goo.gl/pluR6D .
Ce presupune programul Castel în Transilvania ?
Inițiativa a venit din partea Grupului PONT care, în martie 2015 a lansat un proces strategic de anvergură prin intermediul proiectului „Castel în Transilvania – strategie și modele de dezvoltare”. Scopul programului „Castel în Transilvania” este crearea unei rețele, abordări strategice și viziuni pe termen lung pentru valorificarea potențialului economic și social al castelelor din Transilvania prin intermediul unor metode de planificare locală și regională, de atragere a resurselor alternative necesare restaurării, punerii în funcțiune și prin crearea unei rețele de informare și de experți din domenii cu rol important în atingerea sustenabilității acestui segment al patrimoniului cultural construit.
Ca un rezultat al acestui demers, în iunie 2016 s-a realizat Strategia Castel în Transilvania, un document care oferă modele și soluții sustenabile de dezvoltare pentru revitalizarea castelelor și conacelor din Transilvania.
Între octombrie 2016 și aprilie 2017 s-a încercat tocmai aplicarea acestei strategii în cazul castelului Daniel din Vârghiș (județul Covasna) și respectiv castelului Sükösd-Bethlen din Racoș (județul Brașov). Ambele castele sunt într-o stare conservată în care degradarea este oprită, dar nici unul nu este funcțional în prezent. În ambele cazuri administratorii doresc să pregătească o investiție prin fonduri atrase pentru restaurare.
Lărgirea Coaliției Castel în Transilvania și lansarea unui webshop cu produse unice ale artiștilor transilvăneni
Pe lângă finalizarea modelelor de dezvoltare pentru castelele din Vârghiș și Racoș, Grupul PONT anunță și lansarea unui webshop dedicat programului cu produsele unice ale unor artiști din Transilvania, precum și faptul că va avea loc o lărgire în cadrul Coaliței Castel în Transilvania.
Coaliția Castel în Transilvania a luat naștere în septembrie 2016, și este formată în momentul de față din 18 de membri – proprietari și administratori de castele și conace din Transilvania. Coaliția are ca scop planificarea și realizarea unor intervenții preventive, de restaurare și de promovare a celor 30 de edificii care fac parte din coaliție. Activitatea coaliției este coordonată de către Grupul PONT în colaborare cu experți în domenii strâns legate de restaurarea și revitalizare monumentelor istorice. Până la sfârșitul lunii aprilie 2017 inițiatorii intenționează lărgirea coaliției până la 30 de membri.
Fondul Castel în Transilvania a fost înființat tot în anul 2016 de către Grupul PONT în cadrul proiectului, și are menirea să sprijine activitățile coaliției și ale comunității prin organizarea unor campanii și evenimente de strângere de fonduri și prin alte activități de sprijin. Prima campanie de strângere de fonduri va fi lansată în aprilie 2017 cu ocazia lansării webshop-ului Castel în Transilvania care va comercializa produse de design din Transilvania. Conceptul construiește pe principiul că pe lângă procurarea unor produse de înaltă calitate, cumpărătorul va susține de asemenea programul Castel în Transilvania. Prin alegerea acestor produse unice, cumpărătorul va procura niște cadouri deosebite, și în același timp va contribui la susținerea proiectului Castel în Transilvania.
Activitățile care urmează să fie organizate până la sfârșitul lunii aprilie 2017 fac parte din proiectul „Castel în Transilvania – strategie și modele de dezvoltare”, finanțat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului în cadrul Programului „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural” – schema granturi mici, finanțat prin Mecanismul financiar SEE 2009–2014 cu o sumă de 454.950,74 RON.