Cartofi prăjiți – rețeta fără toxine, de 3 ori mai puține calorii + sos de usturoi.
Atunci când vrei „ceva bun”, de regulă e ceva care nu se încadrează în norme, reguli sau recomandări… Și dacă ți-am spune că e posibil?
Iată alternativa sănătoasă la alimentul poate cel mai iubit printre pământeni: cartofi prăjiți cu sos de usturoi.
Ingrediente pentru 2 porții:
– 5 cartofi medii
– sare
– piper
– cimbru
– boia dulce/picantă
Preparare:
Cartofii se pregătesc după rețeta clasică (curățați, tăiați „pai”). Apoi se condimentează după gust și în loc să îi scufundăm în baia de ulei care ne murdărește aragazul, îi așezăm frumos într-o tavă, pe hârtie de copt și îi dăm la cuptor (180 grade), aproximativ 30 min.
Ingrediente sos de usturoi:
– 1 iaurt mic 3,5% grăsime
– 4 căței usturoi
– 1 castravete mic
– zeamă de la 1/2 lamaie
– mărar
– sare
– piper
Preparare:
Usturoiul îl curățăm și îl pisăm mărunt (sau până începe să ne doară mâna…), castravetele îl dăm pe răzătoare și îl stoarcem bine de apă (da, are muuultă apă) în palme. Mărarul îl tocăm mărunt. Amestecăm iaurtul cu usturoiul pisat, castravetele stors, zeama de lămâie și condimentam după gust cu sare, piper și mărar tocat.
Et voila!... Același gust minunat, fără remușcări, fără toxine și calorii de 3 ori mai puține!
Răspândit pe întreaga planetă și utilizat de sute de ani, cartoful este poate alimentul cel mai iubit printre pământeni… În forma sa prăjită, însă, nu aduce doar o senzație minunată la nivelul papilelor gustative, ci și o cantitate semnificativă de toxine și calorii. Ce ne facem totuși? Sunt delicioși, îi întâlnim la tot pasul și sunt foarte ușor de preparat, cine le-ar putea rezista?
Chiar dacă pare imposibil, putem să nu îi excludem din alimentația noastră și în același timp să ne ocrotim organismul. Astfel, în loc să prăjim cartofii, îi putem coace la cuptor, pe o hârtie de copt, fără ulei. Obținem așadar o porție de cartofi prăjiți (copți de fapt) cu același gust minunat, fără toxine și de trei ori mai puțin calorii. Uleiul poate fi adăugat la sfârșit, în farfurie, pentru un aport binevenit de grăsimi sănătoase.
Mulțumim Beneka pentru rețetă și imagini. Beneka e sursa noastră de idei alternative pentru mese delicioase și, mai ales, sănătoase.
Le puteți urmări activitatea și pe pagina de Facebook sau pe Youtube, dacă preferați rețete cu prezentare video. Poftă bună!