– Ce vrei să te faci când ești mare?
– Nu vreau să mă fac adult…poate musafir sau degustător de vată de zahăr!
De ce oamenii mari nu mai cred în povești? Responsabilitățile îți diluează imaginația iar ratele la bancă îți răpesc inocența cu care ai intrat în lume. Muncești toată viața pentru casa visurilor tale și privești cerul doar de pe geam. Când ai făcut trecerea de la numărătoarea stropilor de ploaie la caloriile zilnice? Dacă asta înseamnă maturizarea, atunci eu vreau să rămân șomeră.
A fost odată ca niciodată…un copil care refuza să devină adult. Mânca desertul prima dată și sărea în toate bălțile din fața blocului, stropindu-și hainele curate. Vecinii îl priveau cu suspiciune, oferindu-i etichete precum ciudat, inadaptat social, rebel sau chiar needucat. Se presupune că în cei 7 ani de acasă o să înveți să îți faci bagajul emoțional cât mai eficent, să faci alegerile potrivite în viață, să te ferești de rele și să te adaptezi oricărei situații.
În realitate, obstacolele te învață să sari, să te ferești, să ai reflexe rapide și să alergi cât te țin picioarele când simți că anii trec peste tine. Poveștile nu mai adorm copiii, cărțile au devenit ecosisteme pentru milioanele de particule de praf adunate în bibliotecă. Și ce faci cu copilul tău, în puținul timp pe care îl ai la dispoziție?
Plimbarea prin parc sau shoppingul în mall nu ar trebui să fie singura activitate atractivă pentru familie. Copilul rebel care avea puterea să își imagineze un întreg univers, trebuie readus la viață. El se află în fiecare dintre noi, inhibat de norme sau prejudecăți. Lasă-l liber, să alerge, să fie curios, să exploreze, să urmărească fluturii și să înalțe zmeie.
Zilele astea, mai mult ca oricând, celebrăm copiii și tot ce înseamnă spiritul tânăr. Ne amintim că poveștile au întotdeauna un final fericit, că există miracole și că rolurile de adult-copil trebuie să se completeze. Clujul nostru drag sărbătorește Ziua Copilului prin activități și evenimente care te conving să lași tableta din mână, să închizi jocul de pe telefon, să te deconectezi de la internet și să explorezi zecile de locuri în care orașul celebrează copiii.
Când o să cresc mare vreau să fiu un adult cu suflet de copil. Cred că e un compromis rezonabil. Ascunde grijile sub preș sau închide-le în dulap și participă la cele mai atractive activități și evenimente pentru copii.
Loredana Giță, redactor Cluj.com