S-a lansat campania de promovare Descoperă. Încurajează. Dăruiește.
Asociația Centrul de Inovare, Marketing și Business din Cluj-Napoca a lansat Campania Descoperă. Încurajează. Dăruiește. cu scopul de a promova economia socială și de a oferi companiilor din Cluj-Napoca șansa de a-și îndeplini obiectivele de CSR.
Prin intermediul campaniei Descoperă. Încurajează. Dăruiește, se dorește informarea publicului asupra acestui nou tip de întreprinderi și ghidarea sa spre consumul responsabil și conștient. Astfel, s-a realizat un pachet-cadou, creat din produse autentice, realizate în întreprinderi sociale din Transilvania, destinat angajațiilor companiilor din Cluj-Napoca.
Întreprinderile sociale reprezintă un nou tip de economie care are la bază un model de afacere ce își propune să elimine problemele de ordin social, economic și de mediu. Acestea servesc interesul unei comunități, prin creșterea gradului de ocupare a persoanelor ce aparțin grupurilor vulnerabile, prin producerea de bunuri și servicii; iar spre deosebire de modelul clasic de business, cel social se angajează să reinvestească cel puțin 90% din profitul realizat scopului social.
„Am gândit campania aceasta lăsându-ne inspirați de oamenii care deschid noi drumuri, prin idei și inițiative pline de curaj și ne-am lăsat mânați de dorința de a-i încuraja și susține. Perioada Sărbătorilor de Iarnă reprezintă apogeul consumerismului și sperăm că în felul acesta să îi vom convinge pe oameni să fie puțin mai atenți la ceea ce cumpără și la cauzele pe care le susțin atunci când aleg să achiziționeze un produs. De asemenea, încurajăm companiile clujene să se alăture inițiativei noastre și să sprijine producătorii locali, luând parte la dezvoltarea comunității și devenind astfel, agenți ai schimbării.” (Alexandra Stancu – PR Officer Asociația Centrul de Inovare, Marketing și Business CLIMB)
Întreprinderile sociale implicate în acest proiect sunt: Textilia (Sic, jud. Cluj), Cooperativa Agricolă Miere de Câmpie (Sic, jud. Cluj), Dulceața lu’ Răzvan (Idicel Pădure, jud. Mureș), Speranță pentru Suflet (Florești, jud. Cluj), Asociația Phoenix Speranța (Mediaș, jud. Sibiu), Wood Joy (Acatari, jud. Mureș), PaqStudio (Sic, jud. Cluj), Asociația Centrul de Marketing, Inovare și Business CLIMB.