Călătorie prin tunelul timpului: „Povești despre Cluj”
„Daca vrem să știm încotro ne îndreptăm, trebuie sa aflăm de unde venim”, spune Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, inițiator al „Poveștilor despre Cluj”, întâlniri care propun o reconstituire a vieții de odinioară a orașului cât mai realistă și mai corect documentată.
Ce dovezi avem pentru Clujul dacic sau Napoca romană? Lămuriri în acest sens aduce profesorul universitar Radu Ardevan din cadrul Universității Babeș-Bolyai, prezent la întâlnirea „Povești despre Cluj: Istoria văzută de arheologi”. Evenimentul a avut loc miercuri seară, 9 septembrie 2015, în localul „Buricu’ Târgului” și a fost organizat de Asociația Vechiul Cluj.
Clujul trăiește un fel de trezire culturală pe care societățile avansate au simtit-o deja demult, consideră reputatul profesor și arheolog clujean Radu Ardevan.
„Prin această asociație, prin aceste întâlniri, prin cărțile care apar clujenii încep să manifeste interes legitim pentru orașul lor, să-l cunoască, să-l înțeleagă, prețuiască și mai ales să se străduiască să-l apere și să-l promoveze. Altfel spus, trăim un fel de trezire culturală pe care societățile avansate au parcurs-o demult. Eram deficitari, dar vad că recuperăm handicapul și asta-mi umple inima de bucurie”.
„Trecutul Clujului nu trebuie cosmetizat, e cât se poate de onorabil”
Trecutul Clujului nu trebuie cosmetizat pentru că nu avem de ce să facem asta. „Descoperirea istoriei, adunarea vestigiilor care servesc ca izvoare, tratarea lor științifică, chiar și popularizarea lor în cercuri culturale mai largi este, în primul rând, treaba specialiștilor, a arheologilor. Dar păstrarea vie a acestor cunoștinte într-o cultură contemporană, utilizarea lor zi de zi, pentru a ne face tuturor viața mai bogată, mai frumoasă, mai civilizată, pentru a ne ancora prezentul și viitorul în trecutul real care nu trebuie cosmetizat pentru că este cât se poate de onorabil, ca și efotul de a păstra aceste vestigii, nu numai fizic, ci și active în comunitate, nu mai e doar treaba specialistului, ci și a comunității”.
Clujenii nu pot rămâne doar simpli spectatori. Implicarea lor contribuie la bunul mers al cetății. „Pentru că orice comunitate are un suflet, o personalitate, acest suflet trebuie apărat, păstrat exteriorizat prin patrimoniul cultural comun al acestei comunitați. Apararea lui, valorificarea lui aduc nu numai bogație spirituală, ci bogăție materială; devin factori esențiali în economia turistică, în promovarea unei localități, a unei regiuni, în inserarea unui comunități într-un concept mai larg, național și internațional. Este treaba noastră a tuturor”, afirmă arheologul clujean.
Clujul care avut viață academică de tip european încă din ultimele decenii ale secolului al XVI-lea este slab cunoscut arheologic, mai puțin cunoscut decât Alba Iulia, Turda, Moigrad sau Turnu Severin. Pentru acest fapt există mai multe explicații.
În secolul al XIV-lea, fostul oraș roman Napoca, părăsit, căzut în ruine și uitat, va fi repopulat de oameni cu preocupări agricole, de țărani care se așezaseră în punctele de interes ale vechiului oraș. Astfel orașul cunoaște o epocă înfloritoare. „Din secolul XIV, acest oraș redevine un nucleu urban activ și care de atunci s-a tot dezvoltat, devenind cel mai important oraș al Transilvaniei sau cum se exprima pe vremuri academicianul Liviu Condurachi, „capitala de peste munți”.
Intervențiile omului au îngropat și mai adânc vestigiile antice
Din păcate, transformările orașului au adus multe distrugeri vestigiilor antice. „Această dezvoltare rapidă, modernizările repetate intervențiile umane au îngropat și mai adânc trecutul îndepărtat și au afectat nivelele arheologice de pe cuprinsul orașului, așa că cercetarea lor printre atâtea clădiri, printre atâtea intervenții ulterioare, care încep cu 1316 și merg până astăzi, se face mult mai greu și anevoios.”
Fenomenului negativ amintit i s-a suprapus faptul că, într-o perioadă, istoricii s-au aplecat asupra altor perioade. Activităților medievale și moderne care au afectat vestigiile trecutului li se adaugă „o trăsătură culturală”, crede profesorul universitar Radu Ardevan.
”Clujul în epoca renașterii, în epoca barocă, iluminismului și chiar în epoca modernă, nu a beneficiat de atenția de care au beneficiat alte centre de pe cuprinsul țării. Nu s-a preocupat niciun intelectual de seamă din liceele existente, universitate, de adunarea, desenarea, colectarea vestigiilor arheologice. Când încep preocupările științifice privind istoria Clujului înregistrăm câteva lucrări de seamă, însă toți istoricii au pornit de la Clujul medieval și vestigiile lui”.
Betoane avem destule, altele ne lipsesc
Pe de altă parte, arheologii au fost atrași de alte centre antice din țară mult mai cunoscute. „Începând din 1872, când din vechea universitate catolică se naște universitatea modernă, a existat catedra de istorie antică, au existat studii de arheologie și chiar predare acestor specialități. Dar oamenii care aveau aceste preocupări își orientaseră cercetările spre puncte mult mai atractive, mai accesibile și promițătoare, precum Ilișua, Porolissum, Sarmizegetusa, Apulum”.
De fapt era un paradox, consideră profesorul universitar clujean, „cercetătorii clujenii scoteau la lumină trecutul îndepărtat al Transilvaniei neglijând vatra în care își desfășurau activitatea zi de zi”, iar această situație paradoxală o întâlnim și astăzi, „ Clujul se mândrește cu trecutul antic, dar foarte greu poate scoate la lumină vestigii majore conservate care să fie admirate și de turiști”.
Din păcate, de-a lungul anilor, legislația deficitară și indiferența forurilor de decizie au adâncit problema. Însă dacă conștientizăm această problemă atunci înțelegem ce trebuie făcut.
„Avem de săpat, de apărat, de restaurat și de zgâlțâit opinia care consideră rentabil și folositor că îndată ce ai un petec de pământ să torni beton pe el. Avem betoane destule, sunt altele de care avem mai puține. Și lucrurile se pot împăca”, afirmă reputatul arheolog clujean.
Profesorul Radu Ardevan dă și un exemplu de împăcare a lucrurilor: „S-a ridicat un bloc în fața fostului liceu de muzică pe un site arheologic. Cei care au construit s-au angajat că vor păstra la subsol ruinele conservate. Și au făcut acest lucru, dar lipsește o chichiță. Nu este lumină și atunci nu intră nimeni să le vadă. Nu ar trebui decât instalat un sistem de iluminat ca să se asigure un flux de vizitatori. Dacă o chichiță măruntă, din procesul de valorificare, este pierdută din vedere, efortul eșuează și nu-și atinge finalitatea”.
Vestigiile antice care vorbesc despre oraș trebuie scoase la lumină și promovate ca un bun de preț al comunității, al tuturor clujenilor. „Trebui să facem mult mai mult. Avem săpături multe, dar puține publicate, avem de susținut material și moral efortul de valorificare a ceea ce s-a găsit cândva, avem de integrat și de reconstituit ceea ce s-a găsit într-o cultură vie”.
Următorul articol din ciclul „Călătorie prin tunelul timpului: „Povești despre Cluj” va fi publicat curând.
redactor Cluj.com
Tia Sîrca
