Start VOT la Bugetare participativă 2018 la Cluj | Procedură și calendar

de | | 2 Minute

Start VOT la Bugetare participativă 2018!

A început prima etapă de vot în cadrul procesului Bugetare participativă 2018 de la Cluj-Napoca

În perioada 1 – 21 octombrie 2018 se desfășoară la Cluj-Napoca prima etapă de vot în cadrul programului de Bugetare participativă 2018. Astfel, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj, cu vârsta împlinită de 18 ani, își pot exprima votul pentru proiectele preferate, declarate eligibile de Comisia tehnică de analiză din cadrul Primăriei.

[foto: Ervin Sipos]

Au fost declarate eligibile 47 de proiecte din cele 164 de proiecte depuse.

Care este procedura de vot?

Fiecare cetățean are 6 voturi, câte un vot pentru fiecare dintre cele șase domenii:

  • Alei, trotuare şi zone pietonale;
  • Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei;
  • Spații verzi și locuri de joacă;
  • Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.);
  • Infrastructură educațională și culturală;
  • Oraşul digital.

Votul se realizează pe platforma www.bugetareparticipativa.ro . Primul pas este crearea unui cont pe această platformă sau autentificarea, dacă aveți deja un cont creat. Doar persoanele care se află fizic în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca pot vota. Cei care nu sunt familiarizați cu mediul online sau nu au momentan acces la internet, pot apela la biroul amenajat la Centrul de Cultură Urbană Casino în acest scop (Luni-Vineri: 13:00 – 17:00).

În urma acestei prime etape de vot, din cele 47 de proiecte eligibile, vor fi selectate 30 de proiecte. Vor intra automat în a doua etapă de vot primele 3 proiecte clasate în funcție de numărul de voturi, pe fiecare domeniu. Celelalte proiecte vor intra în a doua etapă de vot în funcție de numărul de voturi obținut, indiferent de categoria din care fac parte.

Calendar Bugetare Participativă Cluj-Napoca 2018

  • 1 octombrie – 21 octombrie » prima etapă de vot.
  • 22 octombrie – 28 octombrie » validarea voturilor pe domenii
  • 29 octombrie – 18 noiembrie » etapa finală de vot. În cadrul etapei finale de vot, fiecare cetățean va putea vota un singur proiect din cele 30 rămase.
  • 26 noiembrie 2018 » afișarea celor mai votate 15 proiecte, care vor fi implementate de către Primăria Cluj-Napoca începând cu anul 2019.

Cei care doresc să consulte stadiul implementării proiectelor din cadrul programului de Bugetare Participativă Cluj-Napoca 2017, o pot face accesând acest link » bugetareparticipativa.ro/proiecte-in-implementare/

Informații suplimentare:

Website: www.bugetareparticipativa.ro;
Email: [email protected];
Telefon: 0371 376 646 (de luni până vineri între orele 13.00-17.00)
Facebook: Bugetare participativa