Biserica și covorul turcesc din Izvoru Crișului, județul Cluj
Redactori: Rakosi Vasile, Adrian Popa
Fotograf: Laura Vancea
Articol inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel. Multumim voluntarilor noștri Laura Vancea, Rakosi Vasile și Adrian Popa pentru culegerea informațiilor, realizarea fotografiilor și redactarea textelor.
Bisericile din Țara Călatei atrag atenția călătorului prin atmosfera unică din jurul lor. Construite după marea invazie tătară, în stil romanic târziu, acestea au fost ulterior reconstruite și extinse într-ul stil gotic. În jurul secolului al XVII-lea, bisericile albe din zona Țării Călatei au fost împrejmuite cu ziduri cu rol de apărare – de aici și aspectul deosebit, ce te duce cu gândul la vechile cetăți medievale. Specific lor sunt și turnurile înalte, acoperite cu șarpantă de lemn învelită cu șindrilă și cele patru turnulețe pe colțuri.
O astfel de biserică deosebită, considerată monument istoric, găsim și în Izvoru Crișului. Biserica reformată calvină de aici, alături de zidul său înconjurător, datează încă din secolul al XIV-lea. Situată pe un deal, în centrul satului, biserica a fost reconsolidată în secolul al XVIII-lea.
Atât biserica, cât și turnul clopotniței sunt construite din piatră de calcar, tavanul fiind unul casetat (specific acestor biserici), făcut din lemn sculptat și pictat, excepție fiind partea corului, unde este din lemn acoperit cu șindrilă. Tavanul este realizat de faimosul meșter Lörenz Umling cel Batrân, tâmplar stabilit la Cluj, autorul unor casete policrome în bisericile reformate din zona Cluj-Huedin-Călata.
Ornamentația interioară reprezintă și ea o capodoperă a picturilor pe lemn din această regiune, iar turnul și șarpanta sunt remarcabile opere de artă a dulgheriei ardelenești specifice secolelor XVI-XVIII.
Componența confesională a satului: reformați (77,63%), ortodocși (19,24%), alte religii (3,12%).
Covorul turcesc de la Izvoru Crișului
Demn de menționat în context istoric (și, de ce nu, turistic) este covorul turcesc de la Izvoru Crișului sau, mai exact, covorul lui György Rakóczi al II-lea, o amintire a perioadei otomane pe aceste teritorii.
Se spune că principele, rănit după bătălia pierdută de la Floreşti din anul 1660, oprindu-se la Izvoru Crişului pentru a se odihni, a fost ajutat de un localnic să ajungă la Izvorul Szalapataka pentru a-şi îngriji rănile. În semn de mulțumire, principele i-a oferit localnicului un covor turcesc de rugăciune, acesta fiind dăruit bisericii în anul 1754 de către György Körpös, urmaș al localnicului cu pricina.
Covorul nu se află întotdeauna în incinta bisericii, încercându-se o păstrare în condiții cât mai bune a acestuia. Dacă vă aflați în zonă în zile de sărbătoare, veți avea probabil șansa să îl admirați.
Nu ratați o urcare în turnul bisericii, priveliștea e minunată!
