Belis – marea dintre munti

de | | 2 Minute

Belis – marea dintre munti

I. Tipul Traseului:

Acest traseu este recomandat pentru orice categorie de varsta.
Starea drumului este buna.
Cai de acces in zona:
1. Cluj-Napoca- Huedin-Belis -75 km;
2. Huedin-Belis- 28 km;
3. Cluj-Napoca-Dangaul Mare-Rasca-Belis- 60 km;

Benzinarie: Sancraiu;
Durata traseului: o zi, mai multe sau chiar concediu;

II. Activitati-agrement:

Pescuit, parapanta, speologie, alpinism, drumetii, ATV-uri, echitatie, ski, inot, plimbari cu barca;
Restaurante : Pensiuni cu restaurant propriu in Belis, Fantanele si Balcesti;

III. Descrierea traseului:

Comuna Belis este printre cele mai importante zone turistice ale judetului Cluj. Bucurandu-se de o retea de peste 30 de pensiuni agroturistice, este destinatia favorita de vara/iarna a turistilor atat din judetul Cluj cat si din cele invecinate.
In functie de disponibilitatea fiecaruia, excursiile pot dura o zi, sau mai multe, dupa preferinte. Cei care doresc pot efectua un tur inconjurator al lacului, pornind din Belis inspre Poiana Horii, unde drumul este bun si usor accesibil, de acolo la Giurcuta de Sus. De aici se poate strabate mai departe la Smida (cu orice tip de automobil, daca se conduce cu prudenta), trecand ulterior prin Doda Pilii, inspre Dealul Botii, si inapoi in Belis.
De-a lungul acestui traseu, pe langa obiectivele turistice exista numeroase puncte panoramice de unde se pot efectua fotografii.
Din Poiana Horii exista posibilitatea de a se continua drumul spre Albac, spre Valea Ariesului, iar din Doda Pilii exista doua variante, una inspre Padis prin Ic Ponor sau spre Rachitele.

IV. Obiective turistice din zona:
Biserica ortodoxa de lemn monument istoric din Belis;
Biserica de lemn din Balcesti;
Barajul de la Fantanele;
Biserica de lemn din Poiana Horii;
Biserica ortodoxa de lemn monument istoric din Giurcuta de Sus;
Biserica de lemn din Dealu Botii.

V. Curiozitati:
O data la 5 ani, cand barajul este curatat, apare de sub apa vechea biserica de piatra a Belisului.

Recomandat de Transilvania All Inclusive