Aviz amatorilor: se redeschid trambulinele de la Iulius Parc
Zilele însorite dau startul sezonului de distracție în aer liber. Pentru că temperaturile ridicate sunt sursă de energie, din acest week-end, Iulius Mall te invită la mișcare: se redeschid trambulinele de la Iulius Parc.
Tu cât de sus poți să sari? Aceasta este provocarea lansată de Iulius Mall Cluj tuturor celor care vor să-și petreacă timpul liber îmbinând distracția cu mișcarea. De vineri, 13 aprilie 2018, Iulius Mall Cluj îi așteaptă pe cei mici, dar și pe cei mari, să se încarce cu energie la Iulius Jump. Destinația de agrement este amplasată în Iulius Parc și include un sistem modern de zece trambuline, ideale pentru amatorii de activități sportive, în aer liber.
Trambulinele Iulius Jump vor fi accesibile zilnic, în intervalul 10.00 – 20.00.
Preţul pentru şase minute de sărituri a rămas același ca anul trecut, de 5 lei. Trambulinele sunt destinația de distracție îndrăgită de copii și adolescenți, dar sunt accesibile și adulților cu o greutate de până în 100 kg, fiind o modalitate interactivă de mișcare, cu multiple beneficii pentru condiția fizică și pentru sănătate. Săriturile la trambulină dezvoltă capacitatea cognitivă, îmbunătăţesc postura, echilibrul şi coordonarea. Îți mai spunem un secret! Doar 10 minute de sărituri echivalează cu 30 de minute de jogging.
Află cât de sus poți să sari pe trambulinele în aer liber din Iulius Parc!