ATELIER DE ÎNCONDEIAT OUĂ ŞI TÂRG DE PAŞTE, LA IULIUS MALL CLUJ
Iulius Mall Cluj a pregătit evenimente aparte pentru cei mici şi cei mari, care se pregătesc de Sărbătorile Pascale. Atelier de încondeiat ouă şi târg al cadourilor pentru Paşte sunt surprizele de care vor avea parte clienţii îndrăgitei destinaţii de shopping şi petrecere a timpului liber.
Prichindeii dornici să înveţe arta încondeierii ouălor de Paşte, cu care să decoreze masa de sărbători sau pe care să le ofere persoanelor dragi, sunt aşteptaţi la Iulius Mall Cluj. În perioada 4 – 10 aprilie 2015, copiii cu vârsta de peste 3 ani pot participa la „Easter Egg Workshop”. Sesiunile de creaţie pe ouă se desfăşoară în intervalele orare 13.00 – 15.00 şi 17.00 – 19.00, sub atenta îndrumare a meşterului popular Valentin Isopescu. Acesta le va împărtăşi năzdrăvanilor din pasiunea şi priceperea sa, ajutându-i să descopere tradiţiile româneşti, dar şi să îşi dezvolte creativitatea şi îndemânarea. Atelierele se desfăşoară la parterul Iulius Mall, în zona KidsLand, participarea fiind gratuită. Materialele necesare le vor fi puse la dispoziţie, iar cei mici vor păstra ouăle încondeiate chiar de ei.
Pentru a-i ajuta pe clujeni să aleagă daruri deosebite de Sărbătorile Pascale, de luni până sâmbătă, în perioada 6 – 11 aprilie 2015, la parterul Iulius Mall va avea loc Târgul Cadourilor de Paște. Organizat de Open Expo, evenimentul reuneşte peste 60 de expozanţi, care le propun clienţilor: preparate tradiţionale, decoraţiuni specifice, bunătăţi culinare, bijuterii, produse cosmetice şi multe alte sugestii pentru a le aduce zâmbete celor dragi. În acest an, târgul include şi activităţi deosebite pentru copii şi nu numai. În fiecare zi din perioada de desfăşurare, de la ora 18.00 la ora 20.00, cei mici şi cei mari pot participa la workshopuri de pictură pe lemn sau pe sticlă şi cu alte tematici de Paşte. Mai mult, vineri şi sâmbătă, 10 şi 11 aprilie, cei interesaţi vor învăţa arta olăritului de la un meşter popular.
Departament PR