Vizavi de Urania, la Astoria, pe strada Horea. Dacă clădirile Clujului ar putea vorbi…

de | | 2 Minute

Vizavi de Urania, la Astoria, pe strada Horea. Dacă clădirile Clujului ar putea vorbi…

Sunt clădiri în Cluj pe care, deși nu le întâlnim zilnic, le avem în gând ca un reper. Sunt atât de bine integrate în harta noastră mentală încât ne-ar fi greu să ne imaginăm cum ar arăta orașul fără ele. Ne gândim la aceste clădiri cu admirație și nostalgie. Încercăm să le ghicim povestea, să le intuim destinul, să le aducem din trecut în prezent și să le reînnoim imaginar fațadele, interioarele.

foto: Gebe Alpar 

La jumătatea drumului care ne conduce dinspre Piața Unirii spre Gară sau dinspre Gară spre punctul zero al orașului se află una dintre splendorile secessionului vienez. Clădirea Astoria, cea în care se află astăzi sediul Camerei de Comerț și Industrie Cluj, a fost odată un frumos și impozant hotel.

Astoria clădirile Clujului
Foto: Europeana Collections
Dacă clădirile Clujului ar putea vorbi…

Înainte de Belle Époque, atunci când urbea își trăia frământările între zidurile sale din piatră, pe actuala stradă Horea se afla o mănăstire cu hramul Sfântului Egidius. Atunci când orașul s-a extins revărsându-și viața în afara zidurilor vechii cetăți, acest loc marginal era cunoscut prin restaurantul Mielul Alb. Localul reprezenta punctul de atracție a oamenilor din microlumea de la periferia orașului – o lume pestriță, colorată, periculoasă.

Astoria clădirile Clujului
Foto: European Collections

La începutul secolului XX, în anul 1903, a fost construit Hotelul Astoria, vizavi de Palatul Urania, eveniment ce sugera modernizarea fără precedent a orașului marcând, totodată, o perioadă de înflorire economică, culturală, socială a urbei. După căderea regimului comunist, faimosul Hotel Astoria se va transforma și va găzdui sediul Camerei de Comerț și Industrie Cluj.



Povestea frumoasă a orașului comoară 

Aceste fragmente care vin spre noi din neantul istoriei sunt deosebit de importante. Credem că ele ne oferă șansa să stabilim o relație autentică și sinceră cu orașul Cluj. Sunt povești frumoase care ne aduc la origini, ne deschid lumi urbane pe care nu le știam sau pe care le-am cunoscut prea puțin și care ne fac să înțelegem, într-un sens larg, semnificația orașului comoară și a Clujului văzut altfel.

Astoria
Foto: Gebe Alpar
Recomadare de lectură:
Clujul neștiut – Clădirea Astoria