Ar Putea Fi – Versuri scrise de Iulia Scridon
O poezie despre Cluj ar putea lua multe forme.
Ar putea fi
despre pustietatea străzilor în seri tămăduitoare de vară.
Ar putea fi
vorba de prospețimea dimineții –
și roua, roua din –
în adâncimea Făgetului.
O poezie despre Cluj s-ar putea întinde de-a lungul Someșului,
dansând încet între lumina și albăstreala,
reflectată de amurguri Apusene.
Ar putea să se afle întâmplător într-o curte interioară
năpădită de iedera roșiatică,
sau să se împiedece pe drumul care duce
lung, lung, lung
la Mărișel;
la prima ninsoare și la mirosul de
pădure, pădure, pădure…
Dar poezia care ar putea fi despre toamna din Cluj
ar fi aceasta:
În toamna de la Cluj soarele încă nu s-a dizolvat…
glasul lui mai nou e stins,
și seamănă cu fantoma unei foste forțe…
zilele lui sunt aspre,
liniștit de aspre.
În toamna de la Cluj încă nu a nins…
numai praful alb din dulapul redeschis
ar putea semăna cu ninsoarea nesosită.
În toamna de la Cluj particulele anului se risipesc în răcoare,
la fel ca amintirea noastră,
uitată într-un alt anotimp.
Versuri scrise de Iulia Scridon
Fotograf: Robert Paul Igna
Text înscris în concursul de articole/poezii „Clujul scrie” – octombrie 2016
