Apel strangere de fonduri pentru Asociatia Little People

de | | 2 Minute

Apel strangere de fonduri pentru Asociatia Little People

Asociatia Little People Romania ClujLuna decembrie vine in fiecare an, pentru noi toti, ca un imbold de a privi mai cu atentie in jur. E momentul in care tragem linie si ne facem calculele: ce am facut in ultimele 12 luni? Am zambit, am castigat, am pierdut, am fost fericiti sau coplesiti de griji, am primit, am daruit….

Pe parcursul anului, prin proiectele pe care le-am initiat si dezvoltat, noi, cei de la Cluj.com, ne-am propus sa ne implicam si sa contribuim la dezvoltarea Clujului, ca oras si judet. Atat proiectul ,,Clujul vazut altfel”, cat si proiectul City Card, de exemplu, au la baza ideea de a contribui la dezvoltarea turismului clujean.

Insa Clujul e mai mult decat obiective turistice si locuri deosebite. Clujul e reprezentat de oamenii care locuiesc aici, de cei care si-au gasit acel ,,acasa” si de cei care ii trec mereu pragul.

Ne-am propus asadar sa ne implicam si sa contribuim si la nivelul aspectelor sociale si a proiectelor serioase, care au ceva de oferit. Ne-am imprietenit cu Asociatia Little People, implicata in imbunatatirea calitatii vietii copiilor si tinerilor bolnavi de cancer.

In aceasta perioada, in urma discutiei avute cu Asociatia Little People, am decis ca impreuna cu partenerii Cluj.com sa ne aducem o contributie mai concreta si imediata in demersurile pe care aceasta Asociatie le intreprinde.
Am ajuns la concluzia ca acum ar fi util sa investim in schimbarea mobilierului din sala de asteptare a sectiei de Pediatrie, de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.

Astfel, pe tot parcursul lunii decembrie, apelul nostru se indreapta catre toti partenerii cluj.com si nu numai, in scopul adunarii fondurilor necesare, urmand ca in luna ianuarie sa cumparam si sa instalam mobilierul.

Daca doriti si dvs sa deveniti sponsor in acest demers si doriti mai multe detalii, va rugam sa ne contactati telefonic la 0264 546 789 sau pe adresa de mail [email protected].

Uneori sta in puterea noastra ca, impreuna, sa schimbam starea lucrurilor din jurul nostru. Uneori sacrificiul personal e minim, dar rezultatul aduce zambete si confort unei persoane care are nevoie de acestea mai mult decat de orice altceva.