Altfel de legendă: Brânza și gustul nobil autentic de Năsal

de | | 3 Minute

Altfel de legendă: Brânza și gustul nobil autentic de Năsal

Avem o brânză unică în lume, creată de oameni și natură ca-ntr-o înțelegere nescrisă. Brânza de Năsal, un produs cu o istorie bogată, care a trecut prin diferite versiuni de legende și povești, prin diferite forme de management și producție, rămâne un produs special românesc, foarte apreciat de cei care consumă și susțin creațiile autentice.

Ce minuni poți găsi într-o peșteră

Celebra grotă din comuna Țaga este gazda unei bacterii speciale, Brevibacterium Linens, care nu trăiește decât pe rocile dintr-o zonă specifică a peșterii (zona nu poate fi mărită). În condiții optime de temperatură și umiditate, bacteria se pune în mod natural pe brânză, adică fără să fie adăugată ulterior prin intervenția omului – în cazul brânzeturilor maturate din Franța, brânza se însămânțează artificial cu mucegaiuri nobile.

Se spune că, mai demult, unul din multele transporturi de la Țaga către Cluj a fost cumpărat în întregime de un comerciant grec, care și-a uns pereții peșterii de acasă cu brânza de Năsal, dorind să obțină o replică a grotei naturale. Desigur, experimentul grecului a fost unul nereușit. De-a lungul timpului s-a mai încercat reproducerea bacteriei și a condițiilor din peșteră în laboratoare, tot fără succes.

Istoria: adevăr sau provocare?

Prin 1750, un tânăr meșter elvețian al cuprului, pe numele lui Schelling Balthasar, se stabilea în România, mai precis la Turda, cu dorința de a-și dezvolta meșteșugul. Cincizeci de ani mai târziu, celebra familie de intelectuali Schilling cumpăra moșia Năsal… așa se conturează firul narativ al unei povești de mândrie culinară transilvană: brânza de Năsal.
Schilling János (1791–1859), inginer în construcții, este creditat ca fiind primul proprietar din familie al Năsalului. Soția și copiii lui, Rudolf și mai apoi Ottó, s-au preocupat vreme de decenii de tot ce a însemnat coordonarea activității moșiei Năsal.

La Expoziția Universală de la Paris din 1899, brânza de Năsal a primit medalia de aur. Imaginea mărcii Năsal, concepută de băiatul lui Ottó, Zoltán, reproduce povestea cu brânza furată din fabula lui Jean de la Fontaine, „Corbul și vulpea”, iar pe fundal apare dealul cu grota naturală de la Țaga.

Faima unui business de familie

Pe acele vremuri producția era privită mai mult ca pe o afacere de familie, la care participau mai toți membrii familiei. Ambalarea era manuală, iar după cântărirea fiecărei bucăți se scria pe pachețel gramajul exact. Piața de desfacere era Clujul, dar și marile orașe ale Transilvaniei. În anii 1940, brânza de Năsal se găsea și la Budapesta în celebrul restaurant Gundel (despre faima restaurantului a scris și New York Times în 1939).

Lungul drum al brânzei de Năsal

Ultimul proprietar al moșiei Năsal a fost fiul lui Schilling Ottó, János, condamnat la închisoare în 1948 pe motive politice, datorită poziției sale de funcționar guvernamental. Tot atunci, peștera a fost naționalizată, iar în 1954, la Țaga a început producția industrială. În 1990, Întreprinderea de Industrializare a Laptelui Cluj s-a transformat în compania Napolact, care a continuat producția brânzei de Năsal, cu un rebranding puternic în 2007. Aceeași companie Napolact a decis în 2013 oprirea producției și conservarea fabricii.

Atunci, reprezentanții Napolact au declarat că decizia de a înceta povestea de la Țaga a fost luată ”ca urmare a interesului scăzut pe care consumatorii români îl au pentru specialităţile de brânzeturi româneşti”. 2015 este anul în care Fabrica de Brânzeturi Transilvania, un proiect al Cooperativei Agricolei Someș Arieș în colaborare cu Agro-Transilvania Cluster, au închiriat fabrica de la compania FrieslandCampina Romania, deținătoarea brandului Napolact, și au reînceput producția la Țaga.

Datorită unui efort susținut și strategic de continuare a tradiției de la Țaga, găsim și astăzi în magazine acest produs unic în lume. Gustul puternic aromatizat și picant, mirosul pregnant specific, textura cremoasă, toate aceste elemente fac din brânza de Năsal o delicatesă pe piața brânzeturilor la nivel internațional. Iar istoria ei pornește acum mai bine de 200 de ani.

Surse:
Arhiva Szabadsag
Cluster AgroTransilvania