Adrenalin Park: Sezonul de aventură 2016 continuă!
Adrenalin Park, cel mai frumos parc de aventură din zona Clujului, a sărbătorit recent doi ani de activitate. Marcarea celor doi ani a fost sărbătoriă cum altfel, decât prin mișcare la intensitate maximă: concursuri sportive pentru adulți și juniori, căutarea comorii pentru cei mici, inclusiv tombole surpriză pentru toți participanții.
Vestea bună este că sezonul de aventură 2016 continuă! Adrenalin Park organizează programe pentru toate vârstele, iar în septembrie, în special pentru cei mai mici iubitori de aventură. Astfel, Adrenalin Park vă așteaptă pe toți iubitorii de adrenalină să vă bucurați de:
1.Programul Aventura de Vară 2016 – până în 1 septembrie 2016;
2.Programul Back – to – school 2016 – Haideți cu clasa la aventură! – 12 septembrie – 31 octombrie;
3.Programul Team Adventure – în diferite formate pe întreg parcursul anului: cățărare pe trasee de escaladă în copaci, circuit de jocuri de echipă, meniu de grup;
4.Programul Scăldat și aventură la Cojocna – derulat la miniparcul de aventură din cadrul complexului Băile Cojocna – până în 20 septembrie 2016;
După cățărarea pe traseele de aventură, se potrivește perfect unul din burgerii terasei – restaurant Adrenalin Park: Burger Adrenalin Classic Bacon, Burger Adrenalin Cheese, iar pentru amatorii de senzații tari se potrivește Burger Extreme 13 – un preparat emblematic pentru terasa-restaurant, cu sos iute jalapeno. Pentru copii avem un burger special KIDS Burger cu carne de pui, de care micii aventurieri se îndrăgostesc. Toate produsele Adrenalin Burgers se servesc cu garnitura de cartofi prăjiți și sos.
Adrenalin Park a fost conceput ca un loc care să se integreze în natură și să rezoneze cu specificul locului. Aceeași abordare o regăsim în realizarea meniului terasei-restaurant Adrenalin Park. Preparatele propuse alături de specialitatea casei sunt tipice gastronomiei locului. Pentru felul întâi, vă îmbiem cu supa cremă de ciuperci de pădure, ciorba de burtă, supa de pui cu tăiței și supa gulyas de vită. Pentru felul principal, recomandăm preparate la grătar și la cuptor din carne de vită, carne de porc, carne de pui sau din pește.
Încercați și Platoul Pădurar – un platou simplu ce cuprinde produsele tradiționale: slănină, cârnați, jumări, brânză de burduf, ceapă, roșii și castraveți murați!
Din meniul de băuturi disponibil la terasa-restaurant Adrenalin Park menționăm Limonada Adrenalin cu fructe de pădure și Adrenalin Smoothie, de asemenea cu fructe de pădure. Totodată, meniul include beri locale și internaționale, filtrate și nefiltrate, blonde și negre, cu și fără alcool.
Hidratarea copiiilor este la fel de importantă – aceștia putând servi ape, sucuri carbonatate și necarbonatate, smoothies, milkshakes și ceaiuri.
Este deja bine cunoscut că la Adrenalin Park se pot organiza zile de naștere, teambuilding-uri și alte momente festive. Din motive organizatorice și logistice, meniurile pentru grupuri cu rezervare sunt speciale și se comandă în avans, oricând în timpul săptămânii! Ne puteți solicita oferta pe [email protected]. Iată și modul inedit în care evenimentele speciale pot fi petrecute la Adrenalin Park:
Zile de naștere pentru copii – cățărare pe traseele de aventură pentru copii și juniori, meniu pentru copii și cadou surpriză;
Zile de naștere, aniversări pentru adulți – cățărare pe traseele de aventură pentru adulți, meniu de grup sau à la carte;
Petrecerea burlacilor și burlăcițelor – cățărare pe traseele de aventură pentru adulți, momente speciale și meniu de grup sau à la carte;
Team building – programe în diferite formate, cu echipe mai mici sau mai mari.
Adrenalin Park, din Feleacu, Casele Micești este deschis publicului zilnic și vă așteptăm cu multă energie și voie bună!