Și animalele au nevoie de cămin – adăposturi pentru blănoșii din Cluj

de | | 2 Minute

Și animalele au nevoie de cămin – adăposturi pentru blănoșii din Cluj

Unii ar putea spune că în Ardeal, graiul lent se transmite chiar și necuvântătoarelor, iar cei mai buni prieteni ai omului vor lătra numa’ dacă-i musai. Despre pisici se crede că sunt mofturoase și vor selecta chiar și momentele în care să le oferi afecțiune.

Personalitatea animalelor e definită de mai mulți factori iar regiunea de care aparțin, poate fi unul dintre aceștia. În dezvoltarea și creșterea animalelor, poate cel mai mult contează  modul în care sunt tratate de către stăpânii acestora.

Denumirea generică de „animale de companie”, tinde parcă spre un sens peiorativ, ce limitează rolul acestora în viețile noastre. Companie ne pot ține și lucrurile statice, obiectele, dispozitivele tehnologice, o carte sau niște pereți goi. Animalele  au însă suflet, personalitate și nevoi.

Fără să te judece că nu l-ai scos la plimbare, că ai uitat de aniversarea ei sau că nu le arăți zilnic cât de mult îi apreciezi, animalele te așteaptă cu același entuziasm ca în prima zi. Raportul dintre animale și deținătorii acestora nu ar trebui să fie unul de subordonare, ci unul de cooperare, respect și ajutor reciproc.

Cu ochii blânzi, blana pufoasă și dorința de a-ți fi alături chiar și atunci când ești bolnav, nervos sau neajutorat, animalele sunt fidele omului ce s-a angajat să le ofere un adăpost și puțină afecțiune. Deși câinii sunt mai curajoși decât mulți dintre noi iar pisicile excelează la capitolul îndrăzneală, de multe ori se găsesc în postura de a avea nevoie de ajutorul nostru.

La fel cum oamenii au nevoia unui cămin și animalele au nevoie de un adăpost, chiar dacă sunt înzestrate cu blană, pene, solzi sau alte forme de tegument. Nu e de ajuns să le zâmbești câinilor ce aleargă prin parcuri sau să dai like pozelor cu pisici. Cum poți ajuta?  Poți redirecționa 2% din impozitul tău pe venit, adăposturilor speciale pentru îngrijirea animalelor. Deasemenea, poți să te implici direct în bunăstarea animăluțelor din Cluj, semnalând în grupurile specializate, cazurile de animale rănite, abandonate sau rătăcite.

Câinii și pisicile abandonate nu fac paradă și nici revoluție pentru a ne anunța că nu au un cămin. Clujul este primul oraș în care câinii pot circula cu mijloacele de transport în comun, însoțiți de stăpânii acestora. Animalele  abandonate nu vor circula nici măcar pe străzile principale și se vor ascunde în locuri ce le pun viața în pericol.

Pe lângă centrul de ecarisaj pus la dispoziție de către primărie, au mai apărut câteva organizații ce și-au asumat munca dificilă de a construi adăposturi pentru blănoși. Menționăm și lăudăm așadar inițiativa asociațiilor din județ care se ocupă cu protecția animalelor: Nuca, Arca lui Noe, Anima Pro Terra, Hope for Animals, Trei frați pătați, Tom și Jerry.

Loredana Giță, redactor Cluj.com