Acrobații din Clujul de altădată: în locul filmelor, mersul pe sârmă

de |

Azi filme, ieri acrobații pe sârmă…

Un cablu era întins între cele două case etajate din vechea piață de legume, zarzavaturi, găini și mai te miri ce. Pe lungimea acestui cablu, la înălțime, artiștii ambulanți își prezentau numerele de acrobație. De jos, clujenii urmăreau cu sufletul la gură.

Așa ni se dezvăluie și ne imaginăm o frântură din dinamica orașului de altădată. Clujul avea „scene neconvenționale” încă din anii ‘50 (și chiar mai devreme), când marile piețe agroalimentare erau animate de trupe ambulante de artiști care susțineau frecvent spectacole de acrobație și de circ.

„O forfoteală ca de furnicar” în actuala Piața Mihai Viteazul

Piața este una emblematică pentru oraș, cu cinematograful pe fundal și statuia marelui domnitor care unea în anul 1600 pentru prima dată provinciile românești. În trecut însă, pe locul actualei piețe, funcționa un târgușor. În perioada 1852 – 1923, acesta a fost transformat în Piața Széchenyi (István), iar în perioada comunistă, piața a devenit în cele din urmă loc de agrement și de întâlnire, aici desfășurându-se și vizitele oficiale ale fostului președinte Nicolae Ceaușescu.

Iar acum, un exercițiu de imaginație… 

Suntem în perioada interbelică, iar apoi imediat post-război, la începutul anilor ’50. Clujul număra abia 70-75 de mii de locuitori. Hoștezenii și grădinarii din oraș și împrejurimi (cartierul Bulgaria) erau recunoscuți pentru legumele lor proaspete, de calitate, pe care le aduceau spre vânzare în marea piață ce se întindea din intersecția actualelor străzi Regele Ferdinand și Barițiu, până în zona actualului Cinema Florin Piersic. Constantin Cubleșan, în „Amintiri din Clujul anilor ’50 – O „topografie” sentimentală”, ne transpune în atmosfera acelor vremuri:

„[…] marea piață de legume și zarzavaturi, de găini și de porci (e adevărat, târgul mare de porci se afla în spatele Abatorului, care azi a dispărut și el cu totul din arealul central), de fel de fel de nimicuri casnice, de manufactură, ca într-un veritabil bazar în care exista permanent o forfoteală ca de furnicar… Era o piață largă, destul de bogată, chiar în mizeria de după război, pentru că orașul nu avea mai mult de 70-75 de mii de suflete, iar hoștezenii și grădinarii din cartierul Bulgaria aduceau spre vânzare, tot timpul, legume din cele mai bune și mereu proaspete…”

Acrobații pe sârmă, cu bicicleta, în locul actualului cinematograf

Dacă ne-am pierdut ceva, de-a lungul anilor de progres, o fi acea mirare spontană și onestă, capacitatea de-a face ochii mari și de-a ne lăsa impresionați. Cam așa cum explorează și se miră copiii mici. Pierderea aceasta se reflectă și în modul în care am transformat noțiunea de „spectacol”. Ne inhibăm până la extirpare emoția, surpriza, exaltarea, săritul în picioare și aplauzele frenetice. Consumăm actul artistic pasiv, neimpresionați, neimplicați (civilizat). 

Filmele ne mai storc, uneori, câte-o lacrimă, câte-un zâmbet. Imaginați-vă că în urmă cu aproape șapte decenii, în locul fostului cinematograf Republica, actualul Cinema Florin Piersic, spectatorii admirau un alt fel de spectacol, unul plin de emoții și adrenalină. Nu în fața ecranelor, ci cu privirile spre înălțimi…

„Pe locul actualului edificiu al cinematografului „Republica” se afla un rând de case cu două sau trei etaje, ce închidea în fundal piața, și de sub acoperișul celei mai apropiate de latura dreaptă a acesteia, unde era, de asemenea, o casă cu tot atâtea etaje, cam pe locul unde azi se află blocul ce are la parter un magazin de fierărie și obiecte casnice, se întindea, din colț în colț, un cablu, pe lungimea căruia profesorul Alexander și colaboratorii săi executau diferite numere de înaltă acrobație, smulgând din gâtlejurile oamenilor întinse spre înalturi exclamații de uimire sau de groază, după caz, atunci când profesorul se prefăcea că se prăbușește în gol de la acea înălțime, apreciabilă totuși, în orice caz numai bună pentru a-ți putea frânge gâtul sau picioarele.

Era un as al mersului pe sârmă, cu bicicleta, și, dacă nu mă înșel (și nu mă înșel), a fost ultimul acrobat român care a traversat pe cablu, după război, Dunărea, la Budapesta, pe undeva pe unde e vadul mai îngust, dar distanța tot impresionantă rămâne…” – Constantin Cubleșan

Mersul pe sârmă cu bicicleta era însă o acrobație care se practica la Cluj încă din perioada interbelică. În fotografia de mai jos, realizată în anul 1937, au fost surprinși acrobați pe Teatrul Național.

Iată o latură aventuroasă a Clujului inter și postbelic pe care noi, cei de-acum, nu prea o cunoaștem. Acești artiști din trupele ambulante ale secolului trecut își găsesc continuitate în artiștii stradali contemporani. Îi admirăm pe cei de la Famous de Zilele Clujului, în fiecare an, plimbându-se pe străzile în sărbătoare. Privindu-i, poate retrăim acea uimire și fascinație, ne simțim ca la spectacol. Ne-ar plăcea ca astfel de acrobații, astfel de îndrăzneli de-a surprinde, să își regăsească locul în rutina și cotidianul din buricul târgului.

Iulia Marc, redactor Cluj.com Ghid Local
Citate și informații lecturate în volumul „Clujul din cuvinte”, coordonat de Irina Petraș (Casa Cărții de Știință, 2008)
Constantin Cubleșan (n. 16 mai 1939, Cluj) este prozator, dramaturg, poet, critic și istoric literar român.

Fotografii: Vereș Ionuț, Andrei Mureșan, volumul „Clujul din cuvinte”