Acolo unde-i cald si-i spun “acasa”

de |

Acolo unde-i cald si-i spun “acasa”.

Legătura cu orașul de sub Feleac a început în vremuri când, neastâmpărată în scaunul de la geam al autocarului, nu aveam răbdare nici măcar o oră și un pic cât făceam până să-l văd și-apoi să-l tot revăd. Venită dintr-un oraș mic, găseam aici o lume fără margini, drumuri multe și largi, nemaiîntâlnite și magazine nemaivăzute. Drumul de acolo până aici nu-mi părea deloc deosebit de alte drumuri, însă destinația în care ajungeam, într-un final, mă fascina.

Pe urmă, următorul “nivel” m-a găsit proaspătă studentă, ajunsă într-un oraș în care cunoșteam, totuși, prea puține, și-n care cel mai des bătut drum era cel de la gară până-n piața centrală. Am învățat, încet, rute și cartiere, clădiri și destinații atât cât să mă descurc să ajung la cursurile facultății și, mai apoi, să nu-mi fac probleme să ajung oriunde unde vroiam să-mi petrec după-amiezile. Am “inaugurat” și am “închis” baruri, am văzut șantiere, am vizionat zeci de de filme în fiecare cinematograf din oraș, am bătut la picior mall-urile și nu de puține ori am găsit ieșiri din oraș, în județul care mi-a dat multe destinații pentru Revelion ori pentru vacanța de vară. Am trecut prin mulțimea gură-cască la focuri de artificii la începuturi de an, am căutat zi de zi locuri de parcare pe toate străduțele ascunse din centru, am văzut apărând copii și am văzut plecând moșnegi. Am văzut montări și demontări de macarale, șantiere, apoi inaugurări de cartiere.

Acum, când Clujul m-a-nfiat, drumurile lăsate-n spate pe geamul taximetrului care m-ajută să nu-ntârziu dimineața la serviciu fac doar să m-ajute să-mi număr zilele, singur weekend-ul fiind ajutorul dat de timp pentru a redescoperi orașul. Și orașul e același, deși s-a schimbat. Magazinele prin care mă pierdeam odată, închise și redeschise acum, le-analizez în câteva minute. Șoselelor le știu numele de botez și-l aflu pe cel cu care li se schimbă.

Și fiecare loc în care mă găsesc și pot să spun că-mi place, că e la capăt de scări în jos, în sus sau cu etaje-urcate-n lift nu pot să spun decât că e acela-n care-i cald și-i spun “acasă”.

Articol scris de Anca Hendea
Fotografie realizata de Alexandru-Arthur Filimon


Comentarii