5 locuri altfel de văzut în Cluj – Partea a II-a

de | | 5 Minute

5 locuri de văzut altfel

Suntem într-o căutare permanentă a colțurilor ascunse din Cluj, care să ne ofere o experiență unică departe de ochii curioși ai turiștilor. Uităm, însă, să ne bucurăm de locurile altfel pe care le vizităm în fiecare zi, dar a căror frumusețe piere în urma pașilor noștri grăbiți. 

Astăzi ne vom opri pentru câteva secunde și vom redescoperi bucuria pe care ne-o oferă orașul la fiecare pas, vom spune povestea unora dintre cele mai circulate străzi sau ne vom aventura pe alei despre care credem cu tărie că ar merita ceva mai mult interes din partea fiecărui trecător.

Bun venit în călătoria mea de câteva ore prin Cluj! Înarmată cu un carnețel, așa cum îi stă bine oricărui redactor, am ieșit la scris prin oraș. M-am oprit pe câteva străzi din oraș și am încercat să „iau pulsul”, demonstrând că, dacă le privim cu alți ochi, au și ele potențial de „locuri altfel”. Am descoperit-o pe fiecare în toată splendoarea ei – cu oamenii, sunetele, chiar aromele ce pluteau în aer, apoi am făcut câteva fotografii. Iată ce a ieșit!

locuri altfel cluj

Strada Potaissa

Strada lui „Mi-e dor de tine” devine centrul atenției în timpul evenimentului anual „Piața de flori altfel”. Atunci aleea se umple de culoare și adună în jurul ei o adevărată comunitate de iubitori de plante, de artă, de frumos. Ce poveste spune strada astăzi, însă, la sfârșit de februarie?  O mai vedem ca pe unul dintre acele locuri altfel?

Am regăsit-o ca pe un bătrân cu un zâmbet trist în colțul gurii. Când nu se veselește și este împodobită de flori, Potaissa rămâne în uitare, pustie. Este inundată de o atmosferă apăsătoare, de un miros afumat și de o liniște mormântală. Peretele de piatră poartă în centrul său o ușă. Mi-aș fi dorit să o pot deschide și să descopăr dincolo o zi de vară, să las căldura să o mai aline puțin. Pe partea opusă, zidul plin de graffiti fără noimă îmi face dor de artă. Mi-ar plăcea atât de mult să-i putem da străzii Potaissa suflet de vară și în restul anului…

locuri altfel cluj

Strada Universității

Când ai stat ultima oară la semafor mai mult decât trebuie, lăsându-te furat de un peisaj boem care să te poarte pe alte meleaguri? Mie mi se întâmplă de fiecare dată când mă aflu pe Universității. Priveliștea către Piața Unirii te hipnotizează, iar silueta impunătoare a Bisericii „Sfântul Mihail” te înmărmurește.

Chiar în capătul străzii, pe colț, își face apariția Librăria Universității, locul în care începe povestea fiecărei studenții. Am vizitat-o și eu. De cum am intrat, ușa m-a întâmpinat cu un scârțâit în semn de salut. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost mirosul de vanilie și scorțișoară provenit, cel mai probabil, de la lumânări. Pe fundal se aude un sunet subtil de pian, care se teme parcă să nu tulbure vreun gând. Un bătrân răsfoiește în fugă o carte aproape de prag în timp ce, lângă mine, o fetiță de vreo 10 ani analizează atent un roman pentru copii. Asta mi-a plăcut întotdeauna aici, că este un loc în care lectura ne aduce împreună, indiferent de vârstă sau preocupări.

locuri altfel cluj

Aleea Scărilor

Cu siguranță, mai ales dacă ești în urcare, Aleea Scărilor nu este locul tău favorit din Cluj. Dar dacă te oprești la mijloc și te uiți în urmă, descoperi că pasajul ce face legătura între strada General Dragalina și Cetăţuie merită efortul. În fața ta se înfățișează întreg orașul, iar de undeva din apropiere vezi cum se înalță turlele catedralelor care parcă veghează asupra tuturor.

Locul nu a fost întotdeauna așa. Acum mai bine de 100 de ani, treptele erau puntea de trecere între o zonă rău famată și restul orașului. Pe acea vreme, Cetățuia era doar un loc plin de grote locuite. Astăzi, Aleea Scărilor te răpește din mijlocul rutinei apăsătoare și te aduce într-un colț pitoresc de natură, unde să te reîncarci. A fost prima destinație în care am văzut oamenii bucurându-se de fiecare pas.

Chiar la mijlocul drumului cu trepte, găsești un mic spațiu de popas unde este amplasată o bancă. Aici poți să-ți tragi răsuflarea și să te bucuri de apus (în cazul meu).

locuri altfel cluj

Strada Matei Corvin

Când ai fost ultima dată în Piața Muzeului? Poate treci pe acolo în fiecare zi, grăbit, la fel ca oamenii pe care i-am surprins eu. Nu pot să mint. De multe ori sunt și eu unul dintre ei, dar de data asta m-am oprit și am observat. 

Strada Matei Corvin mirosea a covrigi proaspeți și cafea. Zumzetul pașilor grăbiți era uneori întrerupt de gânguritul entuziast al unui bebeluș, fie de clopoțelul de la intrare al unui magazin. La numărul 4 și 6, mi s-au înfățișat mândre două clădiri cu istorie – Casa Heltai și Casa Matia Corvin. Personal, prefer aleea seara, când este luminată de zecile de beculețe ce o împodobesc, dar m-a bucurat să o redescopăr și în mijlocul zilei, când lumea nu îi mai dă aceeași atenție.

locuri altfel cluj

locuri altfel cluj

Strada Arany János

Chiar cum pășești în Parcul Central la intrarea dinspre Opera Maghiară, poți observa pe partea stângă o alee cu case vechi, dar pline de poveste – strada Arany János. Nu o să te condamn dacă nu i-ai știut numele, nici eu nu am făcut-o până acum.

Am ajuns acolo chiar înaintea apusului, când cerul era pictat în nuanțe mai deschise sau mai închise de albastru. Deja câteva ferestre erau luminate, dând caselor vechi puțină viață. M-am întrebat de multe ori dacă ar fi mai bine ca acele clădiri să fie renovate sau dacă nu chiar starea în care se află le oferă acel farmec. În timp ce traversam această stradă, mă încercau, deopotrivă, senzații de sumbru și încântare. A fost modul perfect de a-mi încheia scurta călătorie prin Cluj în căutare de „locuri altfel”…

locuri altfel cluj

locuri altfel cluj

locuri altfel cluj

 

Redactor și fotografii:  Izabela Rădoi