5 ipostaze în care poate fi văzut Clujul
Prima mea impresie despre viața culturală a orașului Cluj a fost puternică, revelatoare, aproape șocantă. Am fost fascinată de bogăția literară a Clujului: la orice colț de stradă găseam câte o librărie, un anticariat, iar mărețul templu al cunoașterii, Biblioteca Centrală Universitară ,,Lucian Blaga”, mi-a devenit din prima zi al primului an universitar un loc drag și a rămas până acum, pentru mine, unul din cele mai frumoase și mai iubite din oraș.
Cunoscând oameni, legând prietenii, participând la diverse evenimente am descoperit că orașul este frumos pentru că citește, pentru că merge la teatru, la operă, la balet, pentru că, în sfârșit, creează și în acest mod evoluează. Anume aceste lucruri îi dau profunzime, îl încarcă cu acel aer boem de care se îndrăgostesc firile sensibile, turiștii și chiar și localnicii, îi dau consistență și acea savoare de care îți este imposibil să te saturi, să îți fie suficientă.
Cel mai mult în Cluj îmi plac locurile și oamenii de la care învăț, cei sau cele care transmit idei, concepte, mesaje, care dezbat și confruntă idei. Mereu sunt în căutarea acestor repere și, din fericire, nu îmi ia prea mult să le găsesc, ele vin spre mine și ne întâlnim la mijloc. Experiența mea de locuitor al Clujului poate fi rezumată în ipostazele în care eu am descoperit și am înțeles esența orașului comoară. Nu au fost multe, dar oricare dintre acestea a fost intensă și desăvârșită pentru că mi-a deschis perspective noi și interesante.
#Nepotu’ lui Thoreau
Acest nume mi-a atras atenția acum patru ani. Afișul mare și frumos realizat era lipit pe unul dintre pereții de la intrarea în localul unde obișnuiam să mergem în pauzele dintre cursuri. Mă întrebam cu insistență ce se petrece la acel eveniment. Credeam că este vreo expoziție de fotografii a unui artist cu viziuni neconvenționale. Am aflat, ulterior, că este vorba despre un veritabil și onorabil club de lectură, care a împlinit acum frumoasa vârstă de 9 ani.
Mi-au trebuit încă doi ani până să am prima experiență ,,Thoreau”. Nici nu îmi puteam imagina că poate fi atât de puternic acest prim impact. Cunoscătorii știu că acest club sau cenaclu, dacă așa doriți să-i spuneți, este un reper pentru lumea literaturii române a timpurilor noastre. Poeți, scriitori, critici literari, profesori universitari se adună, de obicei în ziua de miercuri, de la ora 18:00, ascultă, analizează, critică aspru și dezbat creațiile tinerilor literați.
La ediția la care participasem eu pentru prima dată, moderatorul evenimentului, un tânăr care frecventa cu un devotament sacru biblioteca și care este deja un nume ce se bucură de apreciere și recunoaștere în lumea literaturii române contemporane, Ștefan Baghiu, cu jovialitate și șarm i-a prezentat pe cei trei poeți debutanți. După recitarea creațiilor, care mie mi s-au părut geniale, a urmat verdictul juriului. Trebuie să recunosc că această ultimă etapă, cea a jurizării, a fost frapantă. Am descoperit că adevăratul chin al creației începe doar atunci când îți faci cunoscută munca. Experiența Nepotu’ lui Thoreau mi-a făcut cunoștință cu orașul literar.
#Poethree
Tot prin intermediul prietenilor am descoperit și Poethree. Până acum doi ani, nu auzisem de conceptul de spoken word poetry, însă, am răspuns afirmativ la chemarea grupului din care mă revendic și am descoperit cu încântare un alt grup. Experiența a început pe ritmuri de hip-hop, în stil poetic dar neconvențional. După o sesiune de deschidere, deloc oficială și pretențioasă, o succintă prezentare a grupului, poeții înscriși în acea sesiune au fost invitați, pe rând, să își etaleze creația într-un stil cât mai liber și nonconformist, acompaniați de ritmurile sugestive elaborate de un DJ și, bineînțeles, de public. Aici am descoperit Clujul ironic, orașul exuberant, necenzurat în vorbe și idei.
#Ⓐcasă
Casa de pe strada Someșului, numărul 45 am descoperit-o într-o vară. Ascunsă bine de privirile curioșilor de verdeața umbroasă, după o poartă de lemn, micuța casă descoperă o altă lume, o poveste despre oameni cu viziuni și idei frumoase, care se constituie într-o platformă alternativă de dezbatere, fără ierarhii, liberă, deschisă pentru toți.
Ideea întâlnirilor de la căsuța idilică este încurajarea discuțiilor, a socializării și a cunoașterii. La început m-am simțit ruptă de contextul general al grădinii și al casei. După o scurtă interacțiune cu locul și cu oamenii, m-am acomodat.
Acea întâlnire a fost printre cele mai plăcute la care am participat: am băut bere artizanală, am mâncat orez cu legume, am ascultat muzică, am gustat mure, direct din grădină, am interacționat cu cei mai frumoși și mai calzi oameni pe care i-am întâlnit până acum. La sfârșitul întrevederii, târziu în noapte, ne-am îmbrățișat, am plătit consumația, nu pentru că cineva mi-ar fi adus nota de plată, ci pentru că acest loc se susține exclusiv prin muncă voluntară și prin donațiile din cadrul activităților organizate și desfășurate aici. La căsuța de pe strada Someșului am descoperit Clujul informal și mi-a plăcut enorm să-l cunosc!
#REACTOR de creație și experiment
Am ajuns la REACTOR la invitația cuiva, care și-a sărbătorit ziua de naștere într-un mod original, cu totul nonconformist. Era o zi ploioasă de mai și mă gândeam că tot ce fusese de descoperit în oraș, am văzut. Evident, mă înșelam în cel mai grotesc mod posibil. După vizionarea piesei, gândurile îmi erau răvășite de idei, de contradicțiile puse în scenă de actorii acestui teatru independent. A fost o experiență revelatoare, ca oricare altă experiența marca REACTOR.
La REACTOR de creație și experiment am descoperit Clujul multiplicat și amplificat la dimensiuni cosmice, trăit în infinit de multe reacții.
?REACTOR de creație și experiment
#Teatrul senzorial
Prima mea experiență senzorială s-a produs … pe jumătate. Nu din cauza actorilor, nu din cauza piesei, ci din cauza mea. Mi s-a părut greu să particip la un act artistic legată la ochi. A doua oară, frumusețea unui astfel de spectacol mi-a fost descoperită de ,,Cititul În Ploaie” – una din cele mai intense și mai revelatoare momente pe care le-am trăit până acum. Am simțit nu doar profunzimea mea, a oamenilor de care eram înconjurată, ci și cea a stropilor de apă pe care-i auzeam în timpane și îi simțeam pe piele. Aici am descoperit Clujul în senzații.
?Centrul de Resurse pentru Comunitate
Sunt ferm convinsă că ipostazele în care poate fi văzut orașul Cluj sunt infinit de multe. Eu am ales doar câteva, prin care am descoperit orașul în cu totul altă lumină, cu o înfățișare necunoscută, schimbată dar fermecătoare. Noua imagine pe care am descoperit-o m-a cucerit și mi-a aprins dorința de a cunoaște mult mai multe lucruri despre Cluj.
Voi în câte ipostaze ați văzut orașul?
