21 Martie – Ziua Mondială a Sindromului Down
Sindromul Down reprezintă o afecțiune din naștere, prezentă încă din momentul conceperii copilului, cauzată de prezența unui cromozom 21 suplimentar. Cromozomii sunt structuri microscopice ce conțin un mesaj codat, transmis prin substanța chimică numită ADN.
Omul are 46 de perechi de cromozomi, jumătate dintre ei moșteniți de la tată, iar cealaltă jumătate de la mamă. În 1959 geneticianul francez Jérôme Lejeune, a descoperit prezența unui cromozom 21 în plus la persoanele afectate de sindromul Down, rezultând astfel 47 de cromozomi, în loc de 46.
La nivel global, unul din opt sute de copii se naște cu acest sindrom. Gradul de dizabilitate de care va suferi este imposibil de apreciat, evoluția sindromului diferă de la o persoană la alta.
Poverile purtate de pacienții cu acest sindrom sunt grele: de la retard mental, malformații congenitale, anomalii digestive sau oculare și modificări ale aspectului general. Filtrele noastre se activează în primele secunde în care facem contact vizual cu cineva. Observăm că suntem diferiți, dar ce facem cu această informație?
Diferit nu înseamnă neaparat cu nevoi speciale, diferit nu înseamnă rău sau greșit. Avem aceleași nevoi de bază: nevoia de afecțiune, educație, carieră, prieteni, timp liber și nu în ultimul rând nevoia de a beneficia de aceleași oportunități în viață.
Este 21 martie o zi specială? Cu siguranță! Și ziua precedentă și cele care vor urma sunt zile speciale, în care nu ne oprește nimeni să ne atingem potențialul maxim sau să îi ajutăm pe ceilalți să o facă. Azi e despre sindromul Down, despre conștientizarea, susținerea și dezvoltarea persoanelor cu dizabilități. Cum putem face asta? Oferindu-le pârghiile necesare pentru a avea aceleași oportunități.
În Cluj există două asociații mari care s-au angajat să promoveze și protejeze drepturile persoanelor cu sindromul Down: Asociația Down- Centrul Educaţional Raluca și Asociația AGA Down.
Învățăm toată viața, iar azi poate e timpul să îi dam play lecției de mai jos:
https://www.facebook.com/coordown/videos/1671417772885296/?autoplay_reason=gatekeeper&video_container_type=0&video_creator_product_type=2&app_id=2392950137&live_video_guests=0