10 lucruri pe care poate le știați despre Sfântul Andrei

de | | 4 Minute

10 lucruri pe care poate le știați despre Sfântul Andrei

30 noiembrie este ziua în care românii își celebrează ocrotitorul țării. Sfântul Andrei se numără printre cele mai importante figuri religioase pentru România și pentru creștinătate, în general. Cine a fost Apostolul Andrei din Bethsaida și ce se întâmplă în tradiția populară în data de 30 noiembrie?

Sfântul Andrei, Apostolul

10. Sfântul Andrei s-a născut în anul VI înaintea erei noastre, în orașul Bethsaida din Galileea, pe ţărmul lacului Ghenizaret, în nordul Israelului, și a fost fratele Sfântului Apostol Petru.

9. A fost de meserie pescar pe Marea Galilee, iar marinarii și pescarii îl considerau protectorul lor.

8. Originea numelui său vine din greaca veche, Ἀνδρέας, Andreas – care înseamnă bărbătesc, curajos.

Sursa: Encyclopedia Britannica

7. Se spune că ar fi fost primul discipol al lui Iisus, „Cel dintâi chemat”, și printre primii patru dintre apostolii preferați, alături de Petru, Ioan și Iacob.

6. Este cunoscut pentru propovăduirea Evangheliei și a creștinătății. A murit în orașul peloponesian Patras ca martir în ziua de 20 noiembrie a anului 60 e.n., răstignit pe o cruce în formă de X. Se spune că moartea lui a stârnit o furtună puternică din senin, care i-a orbit pe toţi cei ce asistau la răstignire.

Sursa: Encyclopedia Britannica

5. Sfântul Andrei nu este doar ocrotitorul României, ci patronează și alte unsprezece state și regiuni – Scoția (steagul scoțian reprezintă crucea în formă de X a Sfântului Andrei), Barbados, Georgia, Ucraina, Rusia, Polonia, Sicilia, Grecia, Cipru, Tenerife și Malta.

Sântandrei și tradiții

4. Noapte de 29 spre 30 noiembrie este considerată în tradiția populară noaptea în care coboară pe pământ sfinții patroni ai lupilor, Andrei și Petru, și se dezlănțuie forțele malefice reprezentate de strigoi și lupi. Superstiţiile din bătrâni susţin că, pentru a te proteja împotriva lupilor şi pentru a-i ține departe de gospodării, e important să nu îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi grajd şi să nu arunci gunoiul afară. Desigur, e la fel de important, în privința strigoilor, să-ți protejezi casa cu mult usturoi.

3. Sântandrei este supranumit și cap-de-iarnă, din 30 noiembrie începând oficial sezonul iernii.

2. Există cel puțin 7 tradiții speciale de Sf. Andrei pentru ghicirea ursitului la fetele nemăritate:

  • Vrăji de ursitoare – se face un colac din aluat făcut simplu, în mijlocul căruia se pune un cățel de usturoi. După o săptămână de dospit la loc călduros, dacă usturoiul încolțește înseamnă că fata va avea noroc la măritiș.
    .
  • Imaginea ursitului în apă: Fetele nemăritate merg la fântână cu o lumânare pe care o coboară aprinsă până la nivelul apei. Prin mijlocirea Sfântului Andrei pe care îl invocă special în acest scop, își vor vedea ursitul in imaginea care se formează la suprafața apei.
    .
  • Număratul parilor: Tot pentru a afla viitorul tinerele obișnuiau să meargă la gard seara și puneau mâna pe unul din pari. De la acesta numărau încă nouă pari și pe al nouălea îl însemnau cu o ață roșie. A doua zi mergeau să vadă parul ales, după aspectul căruia apreciau cum va fi viitorul soț: tânăr dacă parul era drept și neted, bogat dacă parul avea coaja groasă, văduv dacă parul era scurt și noduros.
    .
  • Turta de Indrei – e făcută din apă, făină și sare în cantități egale. Fetele trebuie s-o mănânce și se presupune că în vis le va apărea ursitul oferindu-le o cană cu apă.
    .

    .
  • Apa la icoană: 9 ceșcuțe de apă într-o strachină care se pune la icoană. A doua zi se verifică nivelul apei: dacă este mai multă, măcar cu o picătură, fata respectivă era norocoasă.
    .
  • Firul de busuioc: dacă fetele nemăritate își pun un fir de busuioc sub pernă, pot visa chipul viitorului soț.
    .
  • Boabele de grâu: Fetele își pun sub pernă în noaptea de Sântandrei 41 de boabe de grâu. Dacă visează că vine cineva și le ia grâul, se vor mărita.

1. De ce a fost ales Sfântul Andrei ocrotitorul României? El este considerat cel care a adus creștinismul pe meleagurile noastre, predicând creștinismul în Dobrogea (pe atunci Scythia Minor) acuma mai bine de 2000 de ani. Astăzi, în proximitatea localității Ion Corvin din Constanța se află mănăstirea dobrogeană „Peștera Sfântului Andrei”, loc în care se presupune că a trăit și predicat Sfântul Apostol Andrei.

Sursa: Wikipedia

La mulți ani tuturor celor ce poartă numele de Andrei și Andreea!