Program special CTP de Ziua Națională a României

de | | 2 Minute

Program special CTP de Ziua Națională a României Cu ocazia manifestărilor de Ziua Națională a României, traseele câtorva linii de transport în comun vor avea programe speciale în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2023, anunță Dan Ștefan Tarcea, viceprimarul Municipiului Cluj-Napoca printr-o postare pe pagina lui de Facebook. Astfel, în zilele de 30.11, 01.12…

Devino voluntar pentru Colecta Națională de Alimente din decembrie. Cum poți să te implici și să-i ajuți pe cei în nevoie

de | | 4 Minute

Devino voluntar pentru Colecta Națională de Alimente din decembrie. Cum poți să te implici și să-i ajuți pe cei în nevoie Banca pentru Alimente dă start apelului de voluntari pentru cea mai mare campanie de solidaritate la nivel național, cu un impact semnificativ în viața celor nevoiași. Colecta de Alimente se va desfășura în 15-17…

Gala Studenților din România la Cluj

de | | 2 Minute

Gala Studenților din România la Cluj Uniunea Studenţilor din România (USR) este una dintre cele mai mari federaţii studenţești din ţară, reunind un număr de 120 de organizaţii din 16 centre universitare, ce are drept scop fundamental reprezentarea, promovarea și apărarea drepturilor studenților, în raport cu factorii de decizie de la nivel național. Evenimentul va…

Prima librărie Cărturești din centrul Clujului se deschide în Casa Hintz, lângă Muzeul Farmaciei

de | | 3 Minute

Prima librărie Cărturești din centrul Clujului se deschide în Casa Hintz, lângă Muzeul Farmaciei După o lungă perioadă de așteptare, Cărturești anunță deschiderea primei librării stradale din Cluj-Napoca, în clădirea Casei Hintz, lângă Muzeul Farmaciei. Evenimentul oficial de deschidere va avea loc în data de 30 noiembrie 2023, începând cu ora 17:00. Librăria măsoară 135 de metri pătrați…

Agenda săptămânii în Cluj: evenimente 27 noiembrie – 1 decembrie 2023

de | | 3 Minute

Evenimente 27 noiembrie – 1 decembrie 2023 Program de evenimente 27 noiembrie – 1 decembrie 2023. Ne așteaptă o săptămână frumoasă, cu evenimente care și-au propus să ne aducă pe toți împreună 😊. Târgul de Crăciun s-a deschis și ne așteaptă zilnic cu activități diverse și concerte, iar activitățile zilei de 1 Decembrie, când vom  celebra…

Perfetto Winter Wonders invită clujenii să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă într-un mod cu totul special

de | | 2 Minute

Perfetto Winter Wonders invită clujenii să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă într-un mod cu totul special Perfetto Winter Wonders, situat chiar în inima Clujului, îmbină magia sărbătorilor de iarnă cu un stil unic, oferind o experiență inedită similară unui Târg de Crăciun, dar cu un plus de confort și căldură. Noua locație din Piața Unirii…

Festivalului internațional Lights On revine la Cluj

de | | 2 Minute

Festivalului internațional Lights On revine la Cluj Asociația Daisler anunță cea de-a șasea ediție a festivalului internațional de light-art Lights On Romania, sub forma unei expoziții inedite de instalații de lumină. Evenimentul se va desfășura sub semnul colaborării dintre Asociația Daisler și Universitatea de Arte și Design (UAD) Cluj-Napoca, dar și sub forma unei recapitulări…

Realitatea de dincolo de film: profesoara care a inspirat producția Fără aer, într-o dezbatere despre realitățile din școlile românești

de | | 3 Minute

Realitatea de dincolo de film: profesoara care a inspirat producția Fără aer, într-o dezbatere despre realitățile din școlile românești Un scandal izbucnit, în 2017, la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Turda, devine subiect de film și va fi proiectat, în premieră la Cinema ARTA, în 25 noiembrie. Lungmetrajul Fără aer/ Elfogy a Levegő, în regia…

Castelul Bánffy din Răscruci și-a recăpătat strălucirea

de | | 3 Minute

Castelul Bánffy din Răscruci și-a recăpătat strălucirea. Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de reabilitare Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de restaurare, conservare și punere în valoare a ansamblului monument istoric Castel Bánffy din localitatea Răscruci, comuna Bonțida. Proiectul a fost derulat în urma accesării de fonduri europene, în valoare de aproximativ 4 milioane…

1 Decembrie la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

de | | 2 Minute

1 Decembrie la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei De Ziua Națională se va putea vizita gratuit Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. De asemenea, o expoziție nouă va fi dedicată acestei zile: Clujenii și Marea Unire din 1918. Rolul Senatului Național Român din Cluj în desăvârșirea unității naționale. Expoziția temporară organizată cu prilejul împlinirii…

Ziua Națională a României, celebrată la Opera Națională Română Cluj-Napoca

de | | < 1 Minute

Ziua Națională a României, celebrată la Opera Națională Română Cluj-Napoca Opera Națională Română din Cluj-Napoca celebrează Ziua Națională a României, sărbătorind 105 ani de la Marea Unire, cu următoarele evenimente: În 1 decembrie – iluminarea și draparea clădirii Operei române clujene în tricolorul României, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca. În 1 decembrie, ora 19:00, pe…

Târgul de Crăciun din Cluj se va deschide vineri, 24 noiembrie | Program evenimente & activități

de | | 3 Minute

Târgul de Crăciun din Cluj se va deschide vineri, 24 noiembrie | Program evenimente & activități Vineri, 24 noiembrie 2023, începând cu ora 19:00, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun Cluj. Anul acesta, centrul orașului va fi transformat în „Planeta Crăciun”, un nou concept magic creat pentru clujeni și vizitatori în care se…

Program de weekend în Cluj: evenimente 24-26 noiembrie 2023

de | | 3 Minute

Evenimente în weekendul 24-26 noiembrie 2023 Program de evenimente 24-26 noiembrie 2023. În acest final de săptămână intrăm cu adevărat în spiritul sărbătorilor de iarnă. Aprindem luminițele festive în centrul orașului și luăm parte la concertele și activitățile pe care le vom găsi pe Planeta Crăciun. Dar pe lângă marea sărbătoare din oraș, sacul cu…

Competiție de robotică pentru elevi și un Târg de Cariere la Iulius Mall în acest weekend

de | | 2 Minute

Competiție de robotică pentru elevi și un Târg de Cariere la Iulius Mall în acest weekend Curiozitatea, talentul și dorința de a depăși limitele au dus mereu spre cele mai importante descoperiri. La Iulius Mall, încurajăm tinerii să fie curioși, iar în acest weekend îi așteptăm în cadrul ROBOChallenge by ABSO Tech, unde 15 echipe…