Ziua Sportului în Făget: Vacanța de toamnă începe cu mișcare în natură!

de | | < 1 Minute

Vacanța de toamnă începe cu mișcare în natură! Valea Gârbăului din Făget va fi cucerită de copiii care își petrec o zi activă în aer liber

Asociația Cabane de Creastă – Magashegyi Menedékházak Egyesulet organizează, în data de 23 octombrie 2022 (duminică), în Valea Gârbăului (poligonul de tragere din Făget) o zi dedicată sportului în aer liber pentru copii.

În cadrul programului necompetitiv, copiii de toate vârstele vor avea ocazia de a alerga, de a pedala, de a se cățăra și de a-și testa abilitățile, respectiv să facă cunoștință cu orientarea, asistați de Clubul de orientare WatchOut, toate în natură, prinzând gustul sporturilor în aer liber.

Programul începe la ora 10:00 și își așteaptă micii sportivi până la ora 14:00. Este indicat ca înregistrarea la fața locului să aibă loc până la ora 13, deoarece pe lângă atelierul de cățărare, de tir cu arcul, de slackline, de orientare va avea loc și un concurs de mountain bike potrivit tuturor vârstelor. Iar cei care trec cu brio de provocări, vor primi câte o medalie – exact ca niște sportivi adevărați.

Evenimentul este organizat de Rupicapra Team și este destinat copiilor de toate vârstele. Organizatorul are în palmares cele 9 ediții de Sporturi Montane pentru Copii, ca program complementar al concursurilor sportive dedicate adulților:competiția de alergare Făget Tour, respectiv de MTB, Făget Ride.

Detalii despre eveniment se pot găsi pe website-ul https://rupicapra.eu/ziuasportului-2022.​

Evenimentul este gratuit, dar cei care doresc să doneze asociației, o pot face în momentul înregistrării.


Comunicat de presă