Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță organizarea primei ediții a evenimentului Ziua Porților Deschise, dedicat elevilor de liceu, care vor avea parte în campus de un program special, în 29 aprilie 2026, între orele 9.00 – 15.00.
La deschiderea oficială vor participa conducerea universității, reprezentanți ai ISJ Cluj și ai AJOFM Cluj, după care facultățile își vor prezenta oferta educațională, domeniile de studiu și oportunitățile de carieră.
Tururi ghidate, laboratoare și experiențe în campus
Liceeni sunt invitați apoi la un tur ghidat în campusul universitar, în amfiteatrele și laboratoarele facultăților, clinicile veterinare, biblioteca, centrele de cercetare și multe alte facilități.
Atelierele interactive se vor desfășura începând cu ora 10:45, iar tematica este de mare actualitate și foarte atractivă: Plante medicinale din zona montană; Clima și protecția mediului; Lumea microorganismelor; Celula – zestrea vieții; Învață să conduci un tractor; Detectivii teritoriului: Cum măsurăm lumea cu drone și GPS; Descoperă lumea prin scanare 3D; Magia experimentelor de fizică; Metamorfoza și viața insectelor; Pădurea – de la sămânță la arbore.

Ateliere interactive și demonstrații aplicate
Vor avea loc și ateliere demonstrative, după cum urmează: Horticultura – de la plantă la profit; Peisagistică – Urban restart: Regândește peisajul comunității tale; Idei sustenabile pentru dezvoltarea comunității; Sustenabilitate și inovație în turism; Biotehnologii aplicate în științele vieții; Oul sub lupă: etică, sănătate și calitate; Innovation Day; Procese de încapsulare – aplicații practice cu biopolimeri pentru industria alimentară; Subproduse alimentare transformate în ambalaje inteligente; Tehnici utilizate în medicina veterinară și prezentarea laboratorului digital de microscopie.
Pe tot parcursul evenimentului, elevii vor avea la dispoziție standuri informative, iar studenții și cadrele didactice le vor oferi detalii despre admitere, burse și programe internaționale.
„Este o mare bucurie să primim în campus liceenii pasionați de științele vieții. În 29 aprilie, îi așteptăm cu drag să descopere comunitatea academică a USAMV Cluj-Napoca și oportunitățile pe care aceasta le oferă viitorilor studenți”, a precizat Prof. dr. Ioana Delia Pop, coordinator al primei ediții a evenimentului Ziua Porților Deschise.

Program ZIUA PORȚILOR DESCHISE la USAMV Cluj-Napoca
09:00 – 09:30 | Primirea și înregistrarea participanților – formular online
Primirea invitaților, înregistrarea la punctele de informare
09:30 – 10:00 | Deschiderea oficială
- Cuvânt de bun venit din partea conducerii universității și prezentarea generală a instituției
- Speaker Inspectoratul Școlar Judetean Cluj
- Speaker Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj
10:00 – 10:30 | Prezentarea facultăților și a programelor de studiu
Prezentări susținute de reprezentanții facultăților privind oferta educațională, domeniile de studiu și oportunitățile de carieră
10:45 – 12:15 | Tur ghidat al campusului universitar
Vizitarea principalelor spații academice: amfiteatre, laboratoare, clinici, bibliotecă, centre de cercetare și alte facilități dedicate studenților.

10:45 – 15:00 | Ateliere interactive
- Plante medicinale din zona montană – recunoaștere, recoltare, valorificare
- Clima și protecția mediului – provocări și soluții pentru un viitor sustenabil
- Lumea microorganismelor
- Celula – zestrea vieții
- Învață să conduci un tractor
- Conectează-te la Viitor! Ateliere demonstrative: Horticultura – de la plantă la profit.
- Conectează-te la Viitor! Ateliere demonstrative: Peisagistică – Urban restart. Regândește peisajul comunității tale.
- Conectează-te la Viitor! Ateliere demonstrative: Idei sustenabile pentru dezvoltarea comunității.
- Conectează-te la Viitor! Ateliere demonstrative: Sustenabilitate și inovație în turism.
- Detectivii Teritoriului: Cum măsurăm lumea cu drone și GPS
- Descoperă lumea prin scanare 3D
- Magia experimentelor de fizică
- Metamorfoza și viața insectelor
- Pădurea – de la sămânță la arbore
- Biotehnologii aplicate în stiintele vietii
- Oul sub lupă: etica, calitate si sanatate
- Innovation Day
- Atelier demonstrativ în laboratoarele de cercetare, cu prezentarea tehnicilor utilizate și a laboratorului digital de microscopie – medicina veterinara
- Microsfere din alginate
- Procese de încapsulare: aplicații practice cu biopolimeri pentru industria alimentară
- Subproduse alimentare transformate în ambalaje inteligente
10:45 – 15:00 | Standuri informative pentru elevi
Vizitarea standurilor facultăților, discuții cu studenți și reprezentanți ai organizațiilor studențești, informații despre admitere, burse și programe internaționale.

15:00 | Încheierea evenimentului
Vă așteptăm cu drag să descoperiți comunitatea academică a USAMV Cluj Napoca și oportunitățile pe care aceasta le oferă viitorilor studenți.
Comunicat de presă
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.







