Ziua modei si a tehnologiei la Photo Romania

de | | 4 Minute

Ziua modei si a tehnologiei la Photo Romania

Zile dedicate modei și tehnologiei, în centrul atenției la Photo Romania 2014

  • Ediţia a 4-a a Photo Romania Festival stă sub semnul Canon, partenerul principal al evenimentului
  • Se pregătesc trei zile dedicate modei, cu ateliere, prezentări de colecții și expoziții dedicate
  • De Ziua Tehnologiei, centrul festivalului se mută la Liberty Technology Park
  • Organizatorii lansează Bursa Photo Romania, dedicată tinerilor pasionați de fotografie

Moda, timp, familie, fotojurnalism, memorie, tehnologie – toate aceste teme de interes major în fotografie vor avea câte o serie de evenimente dedicate în cadrul celei de-a 4-a ediţii a Photo Romania, care se va desfășura în perioada 16-25 mai la Cluj-Napoca. Fiecare temă centrală va fi pusă în evidenţă prin vernisaje, expoziţii, proiecţii de film, lansări de produse, târguri şi concerte, astfel încât publicul să poată jongla cu o diversitate de evenimente şi activităţi. Festivalul este organizat cu sprijinul Canon, partenerul principal al Photo Romania 2014.

„Ne bucurăm să avem alături de noi un brand atât de puternic cum este Canon, liderul mondial în produse de imagistică și soluții digitale pentru acasă și pentru birou. Cu sprijinul Canon, avem ocazia să le prezentăm participanților la Photo Romania 2014 ultimele gadget-uri și tehnologii din domeniul fotografiei”, a declarat Constantin Covaliu, coordonatorul festivalului.

„Decizia de a deveni partenerii oficiali ai Photo România, cel mai mare festival de fotografie din Estul Europei, a venit firesc, deoarece împărtășim aceleași idei cu echipa festivalului: credem în puterea imaginii. Susținem evenimentele create din pasiune pentru imagini și ne bucurăm să venim la Cluj-Napoca, în inima Transilvaniei, pentru a cunoaște mii de pasionați de fotografie”, a declarat George Stănculeanu, reprezentant Canon România.

Pentru ediția 2014 a festivalului, organizatorii au pregătit trei zile speciale dedicate celei mai populare secțiuni de anul trecut: cea dedicată modei. Fashion Days – a Touch of Feeric aduce trei ateliere de fotografie de modă, două prezentări de modă, o expoziție de fotografii, evenimentul Fashion Zoom și un târg vintage de modă.

În 17 mai, fotograful Horațiu Curuțiu va susține workshop-ul (atelierul) „Catwalk Photography”, care va include o prezentare de modă completă cu acces pentru participanții la atelier – culise și pregătiri, spectacol, post-eveniment. Vor fi invitați designeri, make-up artiști și hairstyliști. În aceeași zi, participanții vor putea vedea cea mai recentă colecție a tinerei creatoare de modă Maria Simion, al cărei brand Wondelolita este purtat de nume cunoscute din showbiz-ul românesc – Mandinga, Andreea Bălan, Andreea Bănică, Giulia, echipa X Factor, Adelina Pestrițu sunt doar câteva dintre acestea. Seara se încheie cu o petrecere în aer liber, la care sunt așteptate 350 de persoane din industria modei din România: designeri, fotografi, modele.

Moda este în centrul atenției și în 18 aprilie, când Roxana Enache, fotograf cu pictoriale în reviste fashion cunoscute, va susține atelierul „Fashion Concept”. Ședința foto – eveniment de o zi a fost gândită pentru a ilustra modul în care se dezvoltă un concept împreună cu o echipă de profesioniști din domeniu. De altfel, Roxana va prezenta și o expoziție foto având ca inspirație domeniul fashion. Ziua a doua se va încheia cu o prezentare de modă surpriză.

Ultima zi a Fashion Days îl aduce la Photo Romania pe Juha Mustonen, fotograf finlandez care a lucrat cu Nokia, Loreal, revistele Elle și Cosmopolitan. Sub genericul „Puțin înseamnă mai mult”, workshop-ul susținut de Juha le va arăta participanților cum să se focalizeze asupra poveștii unui pictorial de modă.

La Fashion Zoom, pe toată durata festivalului, un fotograf al echipei Photo România va „vâna” cei mai bine îmbrăcați participanți, iar unul dintre aceștia va fi recompensat la final cu un premiu. Zilele modei vor aduce pe strada Andrei Șaguna și prima ediție în aer liber din acest an a târgului de modă vintage.

Cum dintr-un oraș pasionat de IT, așa cum este Clujul, nu putea lipsi tehnologia, Photo Romania 2014 îi dedică o zi specială: Ziua Tehnologiei, desfășurată în 22 mai și organizată cu sprijinul Liberty Technology Park. Evenimentul urmărește să promoveze importanța tehnologiei în fotografie și va include zone de testare, expoziții speciale, lansări de produse și ateliere.

Organizatorii au pregătit două ateliere speciale: „Revitalizează-ți fluxul de lucru cu Adobe Photoshop Lightroom 5”, susținut de Julieanne Kost, principalul evanghelist pentru prelucrarea digitală a imaginii din cadrul companiei Adobe, și „DIY – Do It Yourself”, susținut de fotograful clujean Radu Sălcudean, unde participanții vor învăța cum să realizeze imagini de impact folosit diferite surse de lumină și modificatori realizați artizanal. Atelierele se vor desfășura la Liberty Technology Park, unde se vor putea testa și ultimele gadget-uri din domeniul fotografiei,. Ziua Tehnologiei este susținută de cele mai interesante echipamente Canon, aduse special pentru participanții la festival. La Liberty Technology Park va fi vernisată în 22 mai și expoziția „Making of Picture”, care cuprinde zece lucrări din diverse domenii și, pentru fiecare lucrare, un film ce arată pașii de realizare a acesteia, de la pregătirea cadrului și până la editarea finală.

„Suntem onorați să găzduim în 22 mai Ziua Tehnologiei la Liberty Technology Park Cluj. Este foarte important să sărbătorim oamenii devotați și inovațiile pe care le-au adus domeniului, iar fotografia și arta video sunt, fără dubii, cele mai potrivite medii pentru a relata cât mai exact fragmente vizuale ale prezentului”, a declarat Nina Moldovan, CEO Liberty Technology Park Cluj.

Pentru a încuraja tinerii pasionați de fotografie să se specializeze, organizatorii festivalului lansează Bursa Photo Romania, care oferă acces gratuit la 10 workshop-uri (ateliere) în cadrul ediției din acest an. Competiția vizează persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani și pasionate de fotografie, care trebuie să trimită o scrisoare de intenție pe adresa [email protected] până în 1 mai. Scrisorile vor fi analizate de către juriul Photo Romania, iar în 9 mai va fi anunțat câștigătorul.

Despre Photo Romania Festival. Creat în 2010, Photo Romania Festival a adus fotografia în prim-planul vieţii culturale româneşti, reuşind în doar patru ani să înscrie Clujul într-o reţea mondială de festivaluri de fotografie de înaltă ţinută și să creeze primul muzeu al fotografiei din țară, în urma unei strânse colaborări cu Primăria Cluj-Napoca și Muzeul de Istorie al Transilvaniei. Ediţia de anul trecut a Photo Romania Festival a însemnat 40 de expoziţii, 5 premiere naţionale, 1.500 de fotografii printate, 500 de fotografi din 15 ţări și 70.000 de participanţi. Festivalul este organizat de Asociația Photo Romania și produs de Fapte, agenţie care mai are în portofoliu Târgul de Cariere şi festivalul Jazz în the Park.

Partener de comunicare al Photo Romania Festival este Vitrina Advertising.

Mai multe informaţii:
photoromaniafestival.ro şi facebook.com/PhotoRomaniaFestival