Ziua Internațională a Iei 2022: de la fragmente textile și costume de patrimoniu, la cămăși reconstituite

de | | 2 Minute

Eșantioane. Fragmente textile-costume tradiționale-cămăși reconstituite

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Șezătoare Cluj, vă invită să sărbătoriți Ziua Universală a Iei, eveniment care va avea loc în perioada 24-26 iunie 2022, în anul centenarului muzeului, 100 de ani de la înființarea instituției noastre.

Vineri 24 iunie 2022, de la ora 13, va avea loc vernisajul expoziției de cămăși reconstituite de membrii Asociației Șezătoare Cluj, pornind de la fragmente textile și costume din patrimoniul muzeal, de mare valoare etnografică.

Proiectul demarat încă de la începutul anului trecut are la bază o cercetare amplă, bibliografică și a pieselor din depozitele muzeului, urmată de probe de materiale și pânze, descifrarea motivelor și a tehnicilor de cusut până la etapa finală, cusutul. Numeroase izvoade și costume expuse provin din zonele cercetate de Romulus Vuia, precum Țara Hațegului sau Banatul de Munte, dar și altele, expoziția fiind, astfel, un omagiu adus fondatorului instituției clujene și primului director, profesorul Romulus Vuia, la un secol de la înființare.

La vernisaj vor fi prezenți Mirela Crețu, director în cadrul CNM Astra Sibiu, Ligia Fulga și Alexandru Stănescu de la Muzeul Etnografic Brașov și Ioan Augustin Goia, Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Alături de aceștia, ca simbol al revitalizării artei și meșteșugului cămășii tradiționale, Mariana Andone propune și o colecție de ouă încondeiate cu motive din arta textilă.

Alături de noi vor fi șezătorile din țară participante în acest proiect: „Șezătoare Silvania” din Zalău, „Cusături dobrogene” din Constanța, „Șezătoare Basarabia” din Chișinău, „Șezătoare București” precum și membrii invitați din „Șezătoare Focșani”, Șezătoare Șcheii Brașovului”, șezătorile din Bacău, Avrig și Maramureș.

Sărbătoarea este încununată, a doua zi, sâmbătă, 25 iunie a.c., în Parcul Etnografic Romulus Vuia, de la ora 13, cu reconstituirea obiceiului de seceriș, cu participarea Cetei Sf. Ioan Valahul și a Asociației Zestrea, secerătorii fiind răsplătiți de gazde cu jocul la șură autentic, susținut de Trio Transilvan condus de Lia Pop din Frata. Ceata Junilor Brașovecheni din Brașov, antropologul Răzvan Roșu și Cătălina Rotaru ne vor prezenta momente de folclor tradițional.

Evenimentul se va încheia duminica, cu participarea la Sf. Liturghie la Biserica din Chiraleș, din incinta Parcului, începând cu ora 10:00.

Esantioane Ziua Internationala a Iei - Afis


Comunicat de presă