Ziua de Curățenie Națională, marcată și în acest an la Cluj

de | | 2 Minute

Peste 15 milioane de voluntari din 192 de țări, așteptați la curățenie în aceeași zi

Consiliul Județean Cluj împreună cu Let’s Do It, Romania! îi invită pe doritori să ia parte, și în acest an, la Ziua de Curățenie Națională, organizată în data de 16 septembrie a.c.

Devenit deja o tradiție, evenimentul implică și alte 191 de țări care au aceeași misiune: o lume cu mai puține deșeuri.

Astfel, voluntarii clujeni, și nu numai, sunt așteptați în data de 16 septembrie să strângă deșeurile din natură și să petreacă o zi împreună cu oameni dornici să facă fapte bune.

Ziua de Curățenie Națională, marcată și în acest an la Cluj

Înscrierile se pot face la https://membership.letsdoitromania.ro/. Pentru informații suplimentare pot fi contactați coordonatorii județeni https://letsdoitromania.ro/contacte/.

În județul Cluj manifestarea va avea loc în următoarele puncte principale:

  1. Zona Becaș Cluj-Napoca
  2. Florești – zona Baraj
  3. Hoia – zona Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”

„Luna septembrie este deja cunoscută ca fiind data de desfășurare a celei mai ample acțiuni de curățenie generală. Sunt sigură că și în acest an cetățenii județului Cluj vor participa într-un număr mare, dat fiind faptul că edițiile precedente ne-au demonstrat dorința de implicare a acestora și devotamentul față de protejarea și conservarea naturii.”- Laura Găină, președinte Asociația Nature O’clock, reprezentanta Let’s Do It, Romania! în județul Cluj

Ca o recunoaștere importantă a impactului constant și consistent asupra durabilității globale a mediului, pe data de 24 iulie 2023, la Roma, eforturile World Clean-up Day au fost apreciate cu Premiul Națiunilor Unite pentru Mobilizare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.