Ziua Culturii Naționale la Cluj – program manifestări culturale
Ne place să celebrăm fiecare moment important din istoria țării. De aceea în fiecare an, în data de 15 ianuarie se comemorează nașterea poetului național, Mihai Eminescu (1850-1889). Celebrăm Ziua Culturii Naționale la Cluj prin diverse manifestări cultural – artistice. Numărăm 169 de ani de la venirea pe lume a „ Luceafărului Poeziei Românești”, a celui care avea să aducă în atenția românilor forme noi și originale ale poeziei. Ziua de 15 ianuarie a devenit, astfel o sărbătoare națională a culturii țării noastre, un prilej bun de apreciere a tezaurului cultural românesc pentru care alții au depus mult efort și suflet.
Foto: Valentina
Programul evenimentelor din Cluj-Napoca
Teatrul Naţional Cluj-Napoca
- ora 11:00 ceremonie comemorativă prin depunere de jerbe de flori la statuia lui Mihai Eminescu
- spectacol liric în foaierul Teatrului Naţional
Muzeul Etnografic al Transilvaniei
- 14:00 în Sala „Reduta ” vor avea loc trei reprezentații, închinate marelui poet: recital de poezii (Ruslan Bârlea de la Teatrul Național Cluj), momente muzicale pe versurile lui Eminescu (mezzosoprana Lavinia Bocu, acompaniată de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”), spectacol de interpretări corale ale unor compozitori români (Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”) » INTRARE LIBERĂ
Școala Populară de Arte „ Tudor Jarda”
- 17:00 în Sala „Şantier” de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, Concertul Inaugural al noului pian, marca W. Hoffmann by Bechstein unde vor avea loc momente canto clasic, vioară şi de poezie ale elevilor
Casa de Cultură a Studenților
- 19:00 Spectacol de Victor Marutoiu si Cenaclul Literar „Vox Napocensis”, în care vor fi incluse creații eminesciene. Acesta va fi susținut în Aripa de Est, la etajul III, sala „VOX NAPOCENSIS”
Despre poet
În data de 15 Ianuarie, 1850, în Ipotești, Județul Botoșani s-a născut cel de-al șaptelea copil al familiei Eminovici. Beneficiind de o copilărie liberă și simplă, poetul a păstrat de-a lungul anilor amintirea căminului părintesc și a naturii din zona casei sale. Școala primară a făcut-o în Cernăuți, după care au urmat ani de inconsecvență din acest punct de vedere. Prima publicație apare în 1866, în broșura școlară „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”. Poezia este numită „La mormîntul lui Aron Pumnul” . Numele Mihai Eminescu i-a fost dat de către Iosif Vulcan, care deținea revista „Familia” în care mai apar câteva poezii ale lui. Urmează ani în care pribegește prin țară și în afară pentru diferite studii, pe care nu le încheie, în timp ce își continuă publicările în diferite reviste. În perioada 1877 – 1883 este redactor, apoi redactor – șef la ziarul „Timpul” din București. În această perioadă scrie marile opere „Luceafărul” și Scrisorile. Tot atunci se și îmbolnăvește. În 15 iunie 1889 se stinge din viață și este înmormântat la București, în cimitirul Bellu.
Sărbătoarea Națională
În 7 decembrie 2010 apare legea cu nr. 328 prin care ziua de 15 ianuarie devine Ziua Culturii Naționale. Astfel, de 8 ani comemorăm oficial poetul, prozatorul, dramaturgul Mihai Eminescu (Eminovici). În fiecare an, la jumătatea primei luni din noul an ne amintim de cei care au contribuit semnificativ la cultura noastră. Sărbătoarea Ipoteștiului a devenit una națională, iar nașterea poetului a devenit Ziua Culturii Naționale.
Surse informații: istoria.md, izmir.mae.ro