Zilele Culturale Maghiare din Cluj 2022: festivalul este „Prezent!” în acest an în forma care l-a consacrat înainte de pandemie

de | | 2 Minute

Festivalul Zilele Culturale Maghiare din Cluj este „Prezent!” în acest an în forma care l-a consacrat înainte de pandemie

După două ediții care s-au desfășurat în condiții restrânse dat fiind pandemia, festivalul Zilele Culturale Maghiare din Cluj (ZCMC) revine vara aceasta la normalitate, aducând în fața publicului un eveniment la fel de amplu precum cel din 2019. Astfel, Zilele Culturale Maghiare din Cluj 2022 (cea de-a XIII-a ediție) va avea loc timp de nouă zile, între 13 și 21 august 2022, și se va desfășura sub sloganul „Prezent!”, sintagmă care își dorește să sublinieze atât permanența festivalului în peisajul evenimentelor clujene, cât și faptul că își îndeplinește menirea indiferent de vremuri.

„După doi ani de remușcări și frustrări că nu am putut face un eveniment așa cum ne doream, ne întoarcem la normalitate și suntem foarte entuziasmați. Ne simțim ca atunci când deschidem larg geamul să intre primăvara și soarele în casă. Vom avea în jur de 400-500 de programe în festival și ne așteptăm să avem de două ori mai mulți participanți decât anul trecut”, a declarat Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.

Publicul care va veni la Zilele Culturale Maghiare din Cluj 2022 se va putea bucura de nenumărate vernisaje și expoziții, concerte, spectacole de teatru, balet și operă, tururi ghidate, activități pentru copii, lansări de carte, dansuri tradiționale, proiecții de film, competiții sportive, evenimente gastronomice, degustări de vin, jocuri medievale și petreceri.

Ediția a XIII-a a ZCMC se va desfășura în locurile deja cunoscute – Piața Unirii, Muzeul de Artă / Palatul Bánffy, Muzeul Etnografic, strada Potaissa, Grădina cu ruine, excepție făcând strada Mihail Kogălniceanu, care se află în proces de modernizare și va putea fi folosită doar în măsura în care lucrările vor fi finalizate pe anumite porțiuni.

Primele două zile din festival (13 și 14 august) vor fi dedicate vernisajelor, gala oficială de deschidere urmând a avea loc luni, 15 august, la Opera Maghiară din Cluj. În fiecare zi de festival, pe scena din Piața Unirii, vor avea loc câte două concerte, publicul putând să-i asculte pe Budapest Klezmer Band, Varga Miklós, Republic, Csik Zenekar și Presser Gábor, Loose Necktise Society, Grund, Pokolgép, Bagossy Brothers Company. Tot în Unirii vor avea loc și spectacolele de dansuri populare din cadrul Festivalului Internațional „Sfântul Ștefan”, la această ediție fiind marcați și cei 45 de ani de la debutul mișcării dansului popular maghiar din Transilvania.

Curtea Palatului Bánffy va găzdui concerte de jazz și world music și concerte pentru copii, iar petrecerile de seară vor avea loc pe Iuliu Maniu 4. Iubitorii sportului vor putea concura și anul acesta la Crosul Donaton, aflat la a patra ediție, care se va desfășura în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” și pe cărările răcoroase ale pădurii Hoia. La fel ca anul trecut, după cros vor putea socializa și gusta produsele preparate în cadrul concursului de gătit care vor avea loc tot în Parcul Etnografic.

Ediția din acesta an a Zilelor Culturale Maghiare se va încheia cu un spectacol de excepție, „Silvia (Csárdáskirálynő)” de Emmerich Kálmán, în interpretarea Teatrului de Operetă din Budapesta și într-o regie nouă, care acum debutează pe o scenă din Transilvania.

Zilele Culturale Maghiare din Cluj sunt organizate de Asociația Zilele Culturale Maghiare din Cluj în colaborare cu Asociația Clujul Comoară. Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca.


Biroul de presă al Zilelor Culturale Maghiare
Fotografie: ZCMC 2019
Noutăți despre festival, vom publica în rubrica specială Cluj.com.