Zilele Clujului 2024: program de weekend
Primele două zile dedicate orașului au trecut în zbor; e momentul să ne facem planuri pentru weekend! Ne-am bucurat deja de concerte, de spectacolul de drone și lumini, de numeroasele expoziții și experiențe multiculturale care au împânzit orașul. Ploile vin cu provocările de rigoare, însă programul din acest an este unul variat și generos, cu numeroase activități care se desfășoară în spații interioare. În primele două zile, „poate dacă ploaia s-ar opri” a mai devenit și realitate, atât cât să ne bucurăm alături de ceilalți de locul în care ne aflăm. Între doi picuri de ploaie, ne-am strâns o grămadă de oameni să sărbătorim, să ne distrăm și să ne relaxăm împreună.
„Zilele Clujului creează legături în orașul pentru care oamenii și-au dăruit sufletul, unde colaborarea nu este doar un cuvânt la modă, ci un mod de viață, deoarece, pentru a face față provocărilor de mâine, trebuie să lucrăm împreună.” – Zilele Clujului
Sâmbătă, 1 iunie 2024
Sâmbătă, 1 iunie, întregul oraș va sărbători Ziua Copilului, iar acest lucru se reflectă și în programul Zilelor Clujului.
- La Centrul pentru Tineret, copiii au parte toată ziua de ateliere – despre prietenie, emoții, sine, iubire;
- În Parcul Central, copiii se pot bucura de echitație (în trei intervale de timp: 09:00-10:30, apoi 14:00-15:30 și 16:30-18:30), de cărți și ateliere de desen și pictură, de povești și desene păsărești, ateliere despre Păsările Clujului, modelare de plastilină cu aer, escaladă, tir cu arcul, tiroliană și o grămadă de alte jocuri și activități;
- La Centrul de Cultură Urbană Casino, copiii sunt așteptați la ateliere de educație digitală și robotică, dar și la cursuri de dans;
- În Parcul Zorilor, de la ora 11:00, copiii îl pot întâlni pe Micul Prinț, într-un spectacol de storytelling și teatru de păpuși, marca Magic Puppet, iar de la 17:00, încă un spectacol de teatru de păpuși: Zebrar. Între timp, Fugi în curtea școlii, pictură pe față, modelaj de baloane și Urban Dance;
- În Parcul Feroviarilor și Parcul Armătura, toată ziua suntem Haihui printre povești! pe la spectacole de teatru, dansuri și cântece tradiționale, concerte, ateliere creative și multe, multe alte surprize!
- În Parcul 14 Iulie, de la ora 11:00, găsim Punguța cu doi bani, joc, adevăr, muzică și bună dispoziție cu Teatrul de păpuși AnimaArt, Înainte și după: pictură pe față, ore demonstrative de dans, balet, karate, teatru, șah, design vestimentar, jocuri pentru copilași susținute de animatori;
- În Parcul 19 CT, Magic Puppet pune în scenă Micul Prinț (12:30) și Apolodor (18.30). În restul zilei: pictură pe față, modelaj de baloane, pictură pe figurine de ipsos și lemn și planșe de colorat, figurație artistică mascote: Mickey Mouse, Active Kids Land;
- Pe malurile Someșului, se întâmplă cursa de rățuște (de la ora 14:00) și au loc ateliere creative pe parcursul zilei;
- La Baza Sportivă Gheorgheni, începând cu ora 12:00, copiii sunt așteptați la STEM EXPLORERS HUB, cu experimente chimice distractive, concursuri, provocări și „chimie cu surprize”;
- La Baza Sportivă La Terenuri, tot de la ora 12:00, micii exploratori sunt așteptați să descopere lumea microscopică și digitală la STEM EXPLORERS HUB;
- În Iulius Parc, cei mici pot participa la Yoga for kids (între 12:00 și 15:00), iar de la ora 16:00 începe spectacolul de teatru de păpuși „Punguța cu doi bani” (AnimaArt);
- Strada Potaissa și Zidul Cetății îi așteaptă pe micii curioși într-un carusel medieval, la jocuri medievale și numeroase ateliere de pictură, pielărie, monetărie, ceramică, țesătorie și fierărie, tehnici de mânuirea armelor, instrucția recruților, antrenamente cu arcul, sulița etc. De la ora 12:00, începe „Diadema împăratului”, spectacol de teatru de păpuși tradiționali, urmat de „La Fontaine pe Potaissa Gasse”, spectacol de fabule medievale.
De la ora 11:00 va avea loc Parada Zilelor Clujului, un moment îndrăgit și așteptat de mulți clujeni, de la an la an.
Pe strada Mihail Kogălniceanu, continuă Festivalul Multiculturalității Ethnicity. De la ora 11:00, putem participa la un atelier de zumba cu 18 GYM, apoi ne putem bucura de atmosferă și muzică ucraineană (12:00-14:00). De la ora 15:00, are loc o demonstrație de dans tradițional japonez, urmată de o demonstrație de arte marțiale cu Școala Aikido. Cei care iubesc dansul, pot participa la un atelier de tango (17:00), se pot familiariza cu dansurile tradiționale peruviene (18.15) sau se pot delecta cu salsa columbiana (20:00). De la ora 20:00: 7K.Afro Folklore Band din Camerun. Acestea sunt doar o parte din activitățile care au loc în cadrul festivalului. E un melanj de culturi, dansuri, tradiții la care vrem neapărat să luăm parte!
CONCERTE | În Parcul Central, începând de la ora 18:00, urcă pe scenă (din oră în oră): Mate Kozma (concert vioară-club), Hayex Band, Walter Astral Concert și MAST. În Piața Muzeului, tot de la ora 18:00, ne vor încânta Boemis, urmați de Adriana Berezovski și Viu Grai Mărgăritare din popoare: „o călătorie muzicală unică de la fado la folclorul românesc”, apoi ARMONIA MUSIC cu „Să cântăm românește” și Mano & Gregor. În paralel, pe str. Mihail Kogălniceanu, urcă pe scenă, începând cu ora 18:00: Ministar, Școala de Muzică The Beat, apoi Radu Fărcane, Luis Butuza și Andrei Crisztea, urmați de Andy Morrison & His Velvet Sparrows (de la ora 21:00). Seara o dedicăm muzicii clasice, începând cu ora 19:00, în Piața Unirii, cu fragmente din opere clasice și „Rendez-vous Classique”.
Pe strada Iuliu Maniu va avea loc Midnight Snack – unde, ca în fiecare an, sărbătorim împreună, în comunitate, la masa „aia lungă”.
Duminică, 2 iunie 2024
Duminică, de dimineață bună, are loc Crosul Universităților Clujene, iar începând cu ora 12:30, în Piața Unirii, are loc deja consacratul Regal Folcloric. Ateliere pentru întreaga familie vor avea loc în Baza sportivă Gheorgheni și Baza sportivă „La terenuri”, iar activitățile cultural-artistice continuă la Centrul de Tineret, Turnul Pompierilor și la Turnul Croitorilor.
Pe strada Iuliu Maniu, se desfășoară CatrafuSALE (garage-sale), ateliere interactive de creație vestimentară și ateliere pentru copii (tatuaje temporare & face-painting).
În zona Casino, sportivii Clubului Universitatea vor face demonstrații și inițiere în box (10:00-12:00), în baschet (11:00-13:00), tir sportiv (12:00-15:00), kihon, kata, kumite (15:00-17:00). Comunitatea ucraineană din Cluj-Napoca a pregătit un program special: yoga de dimineață pentru adulți (10:00), ateliere de pictură în acuarelă și guașă pentru copii (11:00), atelier de pictură în acuarelă (de la ora 11:00, pentru vârste 16+), ateliere de meditație pentru adulți, atelier de realizare de vitralii pentru toată familia (12:00-15:00), pictură cu cafea (13:00-15:00), atelier de tricotat mini-jucării Octopus (15:00-17:00), modelare din plastilină cu aer (16:00). Asociația DogAssist ne așteaptă cu jocuri și activități asistate de câini – avem „pawsitive time” între orele 16:00 și 19:00.
CONCERTE | În Parcul Central, cu începere de la 18:00, din oră în oră, urcă pe scenă: Trubadur, Roje & Aminda, trupele Hazard și Score. Pe str. Mihail Kogălniceanu ne vor încânta, tot de la ora 18:00 încolo, artiști de la Liceul ELF, urmați de András Vargas (19:00), apoi Ramona Ciceoan&Sax Show Orchestra (20:00) și Timothy Kross (21:00). În Piața Muzeului, urcă pe scenă Zephyrus (18:00), apoi Patriciu Pop (19:00), urmați de Olga Bordaș și soliștii Alexandra Hordoan, Ioana Badiu, Horatiu Ruști și Petre Macedonianu (ora 20:00) și OUTFLOW (21:00).
Pe toată durata sărbătorii, în Parcul Central, musai să ne oprim la Târgul Meșterilor Populari, Tabăra Nomadă, zona de aventură, unde au loc zeci de ateliere și activități pentru întreaga familie. Strada Potaissa găzduiește din nou evenimente ce pun în scenă atmosfera istorică a vremurilor de altădată. Malurile Someșului și plaja urbană ne îmbie la relaxare într-un cadru de vacanță.