Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, invită publicul să sărbătorească împreună 105 ani de lectură publică la Cluj-Napoca, în perioada 11-15 mai 2026.
Ediția din 2026 a Zilelor Bibliotecii cuprinde un program dedicat lecturii, educației culturale, familiei și incluziunii sociale. Timp de cinci zile, sediul central și filialele de cartier găzduiesc activități pentru toate vârstele, de la ateliere pentru copii și părinți, la prezentări internaționale, expoziții și întâlniri profesionale.
Ateliere, lansări de carte și activități pentru toate vârstele la Zilele Bibliotecii 2026
Printre cele mai importante momente ale ediției se numără:
- Dublă lansare de carte a scriitorului Alec Blenche („Șuturi, șosete și secrete. Cartea întâi” și „Serenade, salate și surprize. Cartea a doua”), vineri, ora 13:30 la sediul central; prezentarea volumului Clujul vechi și nou. Macarale ruginesc în soare, de Felix Ostrovschi, vineri, ora 10:00, De la teamă… către încrederea în sine – atelier de lectură și creativitate pentru copii susținut de Dana Ryffel, psiholog, scriitoare de cărți pentru copii, marți, 12 mai, ora 17:00 la Filiala „Traian Brad” și o întâlnire cu ilustratoarea de carte pentru copii, Mirela Pete, vineri, 15 mai, ora 10:00 la Filiala Zorilor;
- Festin COOLtural la bibliotecă – Bookstorante cu degustare de cărți, un eveniment dedicat lecturii realizat în parteneriat cu Livia Boldor, artist la My Magic Paper Petals și creator digital, joi, 14 mai, între orele 11:00 și 18:00, la sediul central al bibliotecii;
- Prezentări internaționale: Freedom250, susținută online de vice-consulul Andrew Shell (Ambasada SUA), marți, ora 14:00 și 5 Steps to U.S. Study, în colaborare cu Comisia Fulbright, miercuri, ora 15:00, la American Corner Cluj-Napoca;
- „Muzeul din bibliotecă” – Fondul Emil Isac, cu ghidaje zilnice și explorare interactivă a fondului și Instantanee stereoscopice vechi, o experiență vizuală 3D unică, din colecțiile speciale ale bibliotecii, la sediul central;
- Programe pentru familie și de educație timpurie: Cu bebe la bibliotecă, Ora poveștilor (în română, maghiară și engleză), LEGO Club, ateliere de lectură și creativitate;
- Activități de incluziune: cluburi de conversație pentru refugiați ucraineni, programe pentru copii maghiari, activități pentru seniori și ateliere dedicate adulților cu ADHD.
Înscrieri gratuite pe toată durata evenimentului
Pe întreaga durată a evenimentului, biblioteca oferă înscrieri gratuite pentru toate vârstele, O carte pentru fiecare – daruri literare pentru vizitatorii bibliotecii, și invită publicul să se alăture campaniei de donație de carte pentru bibliotecile din mediul rural, Cărți pentru fiecare comunitate, contribuind astfel la îmbogățirea fondului de lectură din localitățile județului Cluj.
Programul complet poate fi consultat pe pagina web a bibliotecii www.bjc.ro.
Comunicat de presă
Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.






