Zile aglomerate în Cluj
În ultima perioadă, majoritatea clujenilor își încep ziua nu tocmai în cel mai destins mod cu putință. Traficul infernal de la orele matinale ne afectează pe toți. Ajungem la locul de muncă sau la cursuri deja grăbiți, stresați, în întârziere.
Clujul e în șantier de ceva timp, străzi sau zone importante ale orașului se află în lucru. S-a simțit efectul acestor mici șantiere locale și când se lucra pe Moților, însă de când strada Memorandumului a fost ocupată de mașinării și muncitori, traficul a devenit insuportabil.
Unii dintre noi pornim mai devreme de acasă – pentru a nu fi în întârziere. Există totuși anumite ore de vârf de care nu poți să scapi. Ajungi la 8:45 la destinație, indiferent dacă pornești la 7:50 de acasă sau la 8:15. Odată ajuns în centru, ești blocat. Iar dacă diminețile sunt ploioase, e și mai grav.
Mulți ne revoltăm pe situația de față, însă știm că ,,tot răul spre bine”, ne dorim să vedem noua față a orașului, una mai aerisită, fără cablurile ce deveneau tot mai insuportabile.
Între timp, poate am mai scăpa puțin de trafic dacă am mai renunța să ne luăm mașinile personale la plimbare zi de zi și am apela și la alternative. În dorința noastră de a ajunge mai repede la destinație, odată ce ne urcăm la volanul propriei mașini, chiar dacă acest lucru nu ar fi neapărat necesar, contribuim tocmai la aglomerația produsă în centrul orașului.
În contextul în care Clujul va fi asaltat de turiști în perioada imediat următoare, e nevoie să preluăm puțin din mentalitatea unor orașe vestice, unde traficul nu este deloc o problemă și unde oamenii apelează (și) la mijloacele de transport în comun.
Poate nu-i necesar să pornim în fiecare zi cu mașina personală. E plin orașul de mașini aproape goale…
Unele soluții depind de autorități, altele țin de mentalitatea oamenilor și de modul în care se raportează ei la oraș. Iubim Clujul, însă în perioada aceasta îl simțim… sufocant. Fiecare dintre noi poate să contribuie la fluidizarea traficului – măcar în unele zile.
Iulia Marc
Redactor Cluj.com